Morile de apă din comuna Eftimie Murgu, Caraș-Severin

Despre morile de apă cred că ați auzit cu totii. Muzeul Satului din București sau Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ”Astra” din Sibiu, sunt locuri minunate unde aceste realizări ale creației umane pot fi încă admirate. Ajungeți ușor, petreceți ceva timp studiind construcțiile fragile din lemn încercând să înțelegeți cum generații de oamenii ingenioși și-au depășit timpul, supunând natura. Dar oare, așa să fie?
Peste tot prin țară sunt și astăzi mori de apă ce continuă, unele de sute de ani, să macine grâul sau porumbul, să albească lâna sau pur și simplu, vânturând apele, să ducă mai departe vestea despre ingeniozitatea omului, despre puterea lui de folosi forța naturii.
Morile de apă, ridicate în albia pârâului Rudărica din Caraș-Severin, sunt poate în aceste zile cele mai cunoscute. Recentele inundații care din păcate, au distrus o parte dintre ele, au arătat încă o dată că deși omul poate să se folosească de puterea naturii, totuși va rămâne mereu supus forței sale, pe cât de imprevizibilă, pe atât de distructivă.
Despre Rezervația mulinologică din comuna Eftimie Murgu, din Caraș-Severin, auzisem anul trecut dar, abia în acest an am reușit să ajung să văd morile de apă. Sunt minunate! Fără să fie superconstrucții, fără să aibă vârsta zidului chinezesc, totuși, fiecare dintre morile ce vântură apa Rudărica, are povestea sa. Îndărătnica dintre Râuri, Bațolea, Trăiloanea, Viloanea sau Moara de la Tunel, sunt câteva dintre morile la care și astăzi, oamenii din comuna Eftimie Murgu sau Rudăria cum se numea până în anul 1970, se rânduie la măcinat. Rândașul, vine de două ori pe lună, potrivit rânduielii stabilite și păstrate de pector și astfel, lună de lună, an după an, morile își trec hărnicia din generație în generație.
Dacă v-am stârnit interesul trebuie să știți că puteți ajunge în comuna Eftimie Murgu pe drumul județean 57B de la Iablanița. 46 de km de drum bun, asfaltat, cum dealtfel sunt majoritatea drumurilor principale din județul Caraș-Severin. Dar, după ce faci la stânga pe 571F, parcurgi cei 7 km până la comuna căutată, pe un drum peticit, ce ar fi meritat și el aceeași atenție din partea autorităților ca și drumul național. Doar ne îndreptăm spre o destinație turistică, menită să dezvolte turismul în Banat așa cum ne informează panoul de la intrarea în comună. Dar cum nici drumul prin comună nu este mai grozav, din cauza unor lucrări edilitare ce se vor termina desigur, la un moment dat, ne înarmăm cu răbdare și bine facem căci, ieșim din comună și apucăm la deal în căutarea morilor de apă, pe lângă Rudărica cea globie, pe un drum impecabil. Aproape 4 km de drum asfaltat, este adevărat îngust, cu doar o bandă de circulație și din loc în loc, refugii pentru repliere în caz de întâlnire cu alte mașini din sens opus. Un drum frumos realizat prin Rezervația Naturală Cheile Rudăriei din ocolul silvic Bozovici. Iată deci că se poate să avem un drum civilizat și care să nu aducă prejudicii naturii înconjurătoare, asta dacă tot este să vorbim despre motivele care au dus la oprirea realizării modernizării Dn 66A, prin Parcul Național Cerna-Domogled – Parcul Națonal Retezat.
Dar, spectacolul morilor de apă înșirate de-alungul văii Rudăricii, vă va face să uitați neajunsurile drumului. Proprietăți particulare, morile de apă au fost restaurate cu ajutorul Muzeului ”ASTRA” din Sibiu și al Fondului European Cultural pentru România. Se pare că din cele peste 50 de mori înregistrate la începutul secolului XX, la data vizitei mele în luna septembrie, mai funcționau 22 de mori. Fiind amplasate pe ambele maluri ale pârâului, vizitarea tuturor de la primul drum, este mai dificil, fapt pentru care, noi am putut vedea de această dată, doar 5 dintre ele. Dar, pentru că suntem niște norocoși sau poate, ne-a fost răsplătit efortul de a urca până la ele, am însoțit la moara Trăiloarea, rândașii din acea zi și astfel, am măcinat și noi porumb. Acum am înțeles de ce se spune ”făină de porumb” și nu mălai. Făina obținută prin măcinarea cu piatră, are o finețe de catifea și gustul mămăligii vă asigur, este minunat! Deci, dacă ajungeți la morile de apă, este păcat să plecați fără să luați făină de porumb măcinată pe piatră!
Am privit pârâul și zbaterea apei ce mișcă ciutura morii, căderile de apă și pentru câteva momente, timpul s-a oprit în loc. Construite din lemn, morile sunt construcții atât de fragile! Pentru fiecare dintre ele, albia pârâului a fost astfel amenajată încât forța apei să-i dea putere la măcinat. Apa Rudăricii sare peste praguri din bușteni, se odihnește în mici lacuri de acumulare din care curge apoi la vale în cascade repezi, din moară în moară. Cum fiecare moară are în coasta sa, câte o stâncă menită să o apere de furia apelor, înțelegi înțelepciunea cu care au fost alese locurile în care au fost ridicate morile. Nimic nu a fost lăsat la întâmplare și totuși, cum au arătat ultimele inundații din acest an, nimic nu poate sta în calea apelor dezlănțuite. Mă bucur că am putut să admir aceste mori în tihna zilelor de septembrie dar, mă doare nespus să știu că unele dintre ele au fost distruse. Sper să fie refăcute, dar știu că nu este suficient să vrei, trebuie și bani, și nu puțini, și pricepere, căci totul trebuie să fie la fel.
Drumul de la ieșirea din comună și până la intrarea în cantonul forestier are 4 km. Atenție însă: este îngust, are doar o bandă de circulație și te poți întâlni oricând cu un transport de bușteni, cum am pățit și noi. Se termină brusc și lasă loc drumului forestier.
La moara Viloanea, agățată parcă de marginea drumului, am găsit pe ușă programul lunar al rândașilor, iar Moara de la Tunel ne-a oferit prilejul de a medita încă o dată la voința omului, la puterea lui de înfrânge piatra, la ingeniozitatea fără margini. La moară poți ajunge atât pe aleea amenajată cât și prin tunelul săpat în piatră, prin care aleargă apa Rudăricii.
Cheile Rudăriei și morile de apă de la Eftimie Murgu sunt locuri deosebite, nu numai prin frumusețea naturii căreia construcția drumului nu i-a adus nicio știrbire, dar mai ales prin lecția de viață pe care oamenii locului ne-o dau. Greu smulgi apei forța, greu îți păstrezi locul lângă ea dar, când vrei, poți să muți și munții din loc. La Eftimie Murgu, de sute de ani, apă, piatră și om, scriu viața.

Haideți alături de mine, pe malul Rudăricii, printre mori de apă, prin Cheile Rudăriei, să descoperim încă un colț frumos de natură din Caraș-Severin.

Minunata Dumbrava a Sibiului

Privesc coroanele înflorite ale pomilor şi grãdinile ce se umplu de culori şi imi spun cã în ciuda capriciilor vremii totuşi vara se apropie cu paşi repezi. Altãdatã mi se pãrea cã timpul trece atât de greu, cã de la Crãciun la Paşti, zilele se scurgeau agale de parcã nu ar fi vrut sã dea voie vacanţelor atât de dorite sã se apropie. Astãzi, mã întreb mai mereu ce zi este, zilele trec într-o goanã din care cu greu te poti opri, aşa încât am început sã mã gândesc la urmãtoarele destinaţii cãtre care aş vrea sã pornesc în acestã varã.
Astãzi vreau sã vorbesc despre unul din acele locuri dragi sufletului meu, cãtre care pornesc din timp în timp : Dumbrava Sibiului sau mai corect Parcul Natural Dumbrava Sibiului. Situat la marginea Sibiului, pe drumul ce duce spre Rãşinari, în Pãdurea Dumbrava, parcul este strãbãtut de râul Trinkbach ce formeazã lacuri minunate, pe malul cãrora se aflã Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ”ASTRA” şi Grãdina Zoologicã. La orice vârstã, o vizitã în Dumbrava Sibiului este o adevãratã aventurã: plimbãri printre sutele de specii de arbori şi plante decorative, vizitarea Grãdinii Zoologice unde zeci de animale sãlbatice pot fi admirate, minunatele case ţãrãneşti şi gospodãriile ilustrând diversitatea meşteşugurilor specifice fiecarei zone din  ţarã, precum şi zecile de opere artistice realizate de artişti plastici rãspândite prin întreg parcul,  conferã acestuia caracterul de expoziţie în aer liber.

Întinderea de aproape 1000 ha a parcului face posibilã revenirea periodicã în acest spaţiu, pentru a putea cuprinde tot ceea ce acesta oferã. Este imposibil sã poţi vizita într-o zi sau douã întregul parc, mai ales cã în permamnenţã sunt organizate manifestãri cuprinzând demonstraţii de artã popularã, spectacole susţinute de ansambluri folclorice cunoscute sau de cãtre ansamblurile copiilor şi tinerilor pasionaţi de arta popularã, ateliere de meşteşuguri unde poţi admira sau de ce nu, poţi chiar tu încerca sã deprinzi un meşteşug.
La vizita mea din vara anului 2009 am avut prilejul sã pot admira tineri din toatã ţara, participanţi la Olimpiada Naţionalã “Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”, îmbrãcaţi în minunatul port popular românesc prezentându-şi fiecare mãiestria în confecţionarea diverselor obiecte populare : ţesutul covoarelor, olãritul, prelucrarea metalului sau mai puţin cunoscutã dar la fel de preţuitã prelucrarea osului sau a cornului, pictarea icoanelor pe lemn sau sticlã, confecţionarea mãştilor, sculptura în lemn, încondeierea ouãlelor sau confecţionarea diverselor împletituri din fibre naturale.
Trebuie sã participi la o astfel de manifestare şi sã trãieşti alãturi de aceşti tineri bucuria creaţiei ca sã înţelegi cã, aceste lucruri atât de frumoase capãtã valoare doar în momentul în care sunt preţuite, înţelese şi primite cu drag, de cãtre cei pentru care au fost realizate. Nimic nu trebuie fãcut doar ca sã treacã timpul, tot ceea ce facem în viatã trebuie sã fie fãcut din inimã şi primit din toatã inima de cãtre cei din jur. În acea zi, acolo în Dumbrava Sibiului, am admirat strãdania acestor tineri în a realiza nişte lucruri absolute minunate, le-am admirat firescul cu care-şi purtau straiele populare specifice fiecãrei zone din care veneau, dãruirea cu care stãteau aplecaţi asupra obiectelor pe care le confecţionau, bucuria cu care rãspundeau tuturor întrebãrilor puse de vizitatori privind obiectele la care lucrau, dovedind astfel cât de bine stãpâneau meşteşugul respectiv. Aproape cã nu îmi venea sã mã despart de locul unde se desfãşura concursul pentru a strãbãte şi restul parcului (adicã a unei pãrţi cât mai mari din acesta), dar din pãcate a trebuit sã-mi iau rãmas bun de la aceşti copii minunaţi şi de la profesorii lor, cãrora le fãceau mare cinste.
Trebuie sã spun cã vizitarea cãsuţelor şi a gospodãriilor ilustrând diversele meşteşuguri  stupãrit, presarea şi obţinerea uleiului de floarea soarelui, prelucrarea fibrelor, prelucrarea lemnului, morile de vânt şi de apã dar şi cherhanale unde se prelucra peştele, a fost plãcutã şi datoritã ghizilor care fãceau prezentarae fiecãrei gospodãrii, astfel încât parcurgerea acestora sã ne permitã o mai bunã înţelegere a modului cum acestea funcţionau în trecut.
Vizitarea Grãdinii Zoologice amenajatã în Dumbrava Sibiului mi-a prilejuit petrecerea altor momente plãcute, dupã care ne-am continuat plimbarea pe aleile parcului încercând, ajutaţi de informaţiile primite la Centrul de informare turisticã al parcului dar şi de panourile de informare de pe alei, sã vizionãm cât mai multe din exponatele muzeului, în acestã mult prea scurtã vizitã în minunata Dumbravã a Sibiului. Sper ca pozele pe care le-am fãcut în acele zile sã fie o invitaţie de a vizita acest minunat parc natural, pe care eu îl îndrãgesc atât de mult.