când prostia și ura se întâlnesc

    Femei urâte, femei frumoase! Bărbați frumoși, bărbați, urâți! Cine decide acest lucru? Se spune că „frumsețea stă ascunsă în ochii privitorului”. Deci, ar trebui să judeci un om cu sufletul curat și astfel să-i poți vedea frumusețea.
Cineva a decis cândva că 90-60-90 sunt dimensiunile perfecțiunii dar nu a explicat că acestea nu asigură și frumusețea spiritului și nici deșteptăciune. Nici a nu decis că cele din categoria „premium” vor rămâne toată viața zâne trase prin inel. Totul se poate schimba definitiv fără să poți face nimic. Ce vor face toate aceste frumuseți care își exprimă atât de dur opiniile? Se vor sinucide? Nu! Vor afirma că formele lor sunt acum ”apetisante”, ”sexi” sau vor inventa motive care mai de care mai dramatice pentru a explica cum de li s-au dus pe apa sâmbetei, siluetele de vis!
Băieților li se spune că trebuie să fi doar un pic mai frumoși decât dracu, deci pentru ei frumusețea nu este obligatorie, dar din păcate nu li se repetă destul de des că, dacă urâțenia li se iartă, acest lucru nu este valabil și în cazul prostiei. Și prostia, atât la bărbați și la femei, este mult mai periculoasă, căci fiind o trăsătură lipsită de durere, nu îți atrage atenția. O duci cu tine, o hrănești zi de zi cu infatuarea celui ce se crede coborât cu hârzobul din cer și astfel, în curând ești copleșit de greutate sa. Este o cocoașă ce crește continuu, nu la vedere din păcate, căci astfel cei din jur ar înțelege repede cu cine au de a face, ci în interiorul ființei tale. Va deveni oglida deformată în care se vor oglindi viețile tuturor oamenilor din viața ta și care, din nefericire, vor trebui să se confrunte cu urâțenia din sufletul și mintea ta, de om de nimic.
Grași și slabi, scunzi sau înalți, oamenii vor fi mereu frumoși tocmai pentru că sunt și rămân DIFERIȚI! Mult mai important decât aspectul fizic strict, este pentru oameni, aspectul propriei conștiințe. O conștiință care să-ți dicteze mereu acele cuvinte, care să nu rănească alți oameni, care să te determine să faci mereu acele gesturi ce pot aduce fericire și nu durere, altor oameni.
De-alungul istoriei au existat mereu indivizi care au călcat în picioare demnitatea unor oameni, au omorât alți oameni doar pentru motivul că sunt altfel decât au decis ei că este ”corect” și ei aveau nevoie de ”spațiu vital” în care să se desfășoare. Știți cum au sfârșit? Îngropați de istorie în propria mizerie. Tot așa, fără scăpare, sfârșesc toți cei care, lipsiți de propria valoare, încearcă să iasă din anonimat, ”agățându-se” de viața altor oameni, ca niște căpușe.
Știu durează un timp până când, oamenii din jur realizează că aceste acțiuni ce par astăzi că afectează pe alții, de fapt, în scurt timp, le vor afecta lor viața și, din martori tăcuți și lași, se vor transforma rapid în victime!
”Insulta este declarația înfrângerii” a spus Nicolae Iorga, un om a cărui valoare nu a putut fi contestată nici de cei mai înverșunați dușmani. Și totuși, pentru că alți oameni deși ar fi putut să se opună, au tăcut, copleșiți de propria lașitate, neschițând nici un gest prin care să oprească violența pornită împotriva sa, a plătit cu viața.
Astăzi o lume întreagă este sfâșiată de violență verbală și fizică în numele unor adevăruri propovăduite de unii și de alți, care își arogă dreptul de a deține adevărul suprem. Cred că totuși a venit timpul să nu mai tăcem. Victima de mâine poți fi TU!
TU, cel care taci, ascuzându-te în spatele tăcerii pornite din frică și din neștiință.
TU, cel care astăzi asiști pasiv la jignirea unui coleg.
TU, cel care te lași atras în jocul murdar al denigrării unui om, pe care nu îl cunoști și cu care nu ai interacționat niciodată, dar ți se pare că ai ceva de spus așa, la modul general, că de libertate de exprimare este garantată de Consituție!
Tu, cel care, trecut prin școală și prin viață, ai înțeles deja că nimic nu rămâne neplătit în această viață dar, speri prostește, că nu va trebui să dai scoteală pentru lașitatea ta.
Astăzi un ”jurnalist” necunoscut atacă orbește și prostește, un om pe care nu îl cunoaște. Alte persoane, bărbați și femei, alte ”ilustre” nulități sub scutul anonimatului, se raliază la demersul său, jignind un om doar pentru că, consideră că oricine are dreptul la o opinie și în țara asta nu există delictul de opinie. Oare?
Astăzi, motivul este unul banal, tu ești grasă! Mâine, motivul va fi, tu ești creștin sau musulman! Tu ești negru sau alb. Și LUI, EI, atotștiutorilor, ființelor perfecte, nu le place! Nu te mai vor în preajma lor, în orașul lor, în țara lor! Ce vei face atunci, tu ființa perfectă, care până mai ieri te credeai mai presus de orice amenințare ? Ai vreun răspuns sau speri să nu trăiești acele clipe când tu vei fi trecut din rândul ”învingătorilor” în rândul, victimelor?

…..și restul a fost doar tăcere!

Un altfel de Paşte

102_4893

Sã nu vã închipuiţi cã anul acesta sãrbãtoarea pascalã a avut pentru noi un alt ritual. Nici vorbã! Am fãcut aceleaşi pregãtiri obişnuite: miel, cozonaci (poate mai nereuşiţi ca în anii trecuţi) şi ouã roşii. De fapt în multe alte culori, modele şi mãrimi.
Poate trebuie sã spun cã anul acesta sãrbãtoarea sfântã a fost celebratã în aceaşi zi de cãtre toţi creştinii, ortodocşi şi catolici. Dar deşi se întâmplã destul de rar nu a constituit o premierã. Cã în lumea întreagã astãzi s-au auzit milioane de glasuri creştine ce si-au mãrturisit credinţa iarãşi nu a fost un lucru de mirare pentru mine.
Ceea ce a fãcut ca în acest an sãrbãtoarea sã devinã insolitã a fost rugãmintea fiului meu de a avea ca invitat la aceastã sãrbãtoare un prieten irakian. Un musulman. Dornic a a lua parte la aceastã sãrbãtoare creştinã şi de a afla astfel mai multe despre ea, iatã-l alãturi de noi în noaptea de înviere, urmãrind cu mare interes desfãşurarea slujbei şi ascultându-ne cântând: “Hristos a înviat din morţi, cu moartea ‘pre moarte cãlcând!”
Şi cum tot ceea ce vedea avea nevoie de multe explicaţii, l-am invitat sã ne fie oaspete la masa de Paşte. Dacã pentru el totul era pe cât de nou, pe atât de interesant trebuie sã recunosc cã şi pentru noi, a fost la fel. Am spus şi susţin în continuare cã toleranţa se naşte din cunoaştere. A cunoaşte istoria religiilor este esenţial pentru a putea avea un dialog corect cu oricare dintre cei care se nasc având o altã religie. Creştin, fie ortodox, fie catolic, musulman sau mozaic, fiecare avem puternice argumente în favoarea propriei credinţe. Câţi însã, cunoaştem şi istoria celorlalte culturi, câţi dintre noi putem spune cã înţelegem diferenţele sau aproprierile dintre ele? Adevãrul este cã prea puţini. Nu cred cã pot pretinde cã ştiu destul de mult pe cât aş vrea dar, cu siguranţã, vreau mereu sã aflu, cât mai multe lucruri direct de la cei care pot vorbi despre ele cãci sunt parte din viaţa lor.
Un popor cu o istorie de aproape 7 milenii, precum ceaa Irakului, cea mai veche civilizaţie cunoscutã, cea care a dat cel mai vechi cod de legi, Codul lui Hamurabi, civilizaţia vechii Mesopotamii, nu poate sã nu fie fascinantã pentru orice om care a studiat istoria anticã în şcoalã. Cãlãtoria în Egipt a fost pentru mine ca un dar neaşteptat. Şi Egiptul are o istorie de 5 milenii. Irakul are o istorie mult mai veche despre care totuşi ştiam atât de puţine cãci istoria sa modernã a furat parcã toatã atenţia lumii şi a mea, lãsând în urmã bogãţia trecutului.
Nu pot spune cã în cele câtevã ore petrecute alãturi de noi, invitatul nostru a putut sã ne familiarizeze cu lumea cãreia îi aparţine, nici vorbã dar, am putut discuta despre acele aspecte care ne pot apropia, despre obiceiuri, despre asumarea responsabilitãţii în abordarea temelor considerate sensibile atunci când doi oameni, de confesiune diferitã se întâlnesc. Despre respectul datorat oricãrei persoane care are alte convingeri. Şi cred cã acesta este începutul oricãror posibile dialoguri.