Aşteptãndu-l pe Moş Crãciun

Mos Gerila

Zilele acestea oraşul, ţara, lumea toatã a fost invadatã de Moşi. Mulţi Moşi bãrboşi, dolofani şi cu frumoase costume roşii cu sau fãrã saci plini cu jucãrii. Prin birouri, magazine, grãdiniţe şi prin tot ce poate cuprinde un numãr respectabil de copii şi pãrinţii aferenţi şi-au fãcut apariţia cu mult fast împãrţind pungi cu cadouri. Poate faptul cã ai mei copii au trecut de vârsta copilãriei de ceva timp, reprezintã motivul pentru care nu am stat în toţi aceşti douãzeci de ani cu ochii pe explozia de Moşi şi nici nu m-am întrebat ce gândesc copii despre acest fenomen. Vavaly a fost cea care m-a fãcut sã mã gândesc ce departe sunt timpurile în care copil fiind îl aşteptam pe Moş Gerilã şi plinã de emoţie îi spuneam poezia! Şi cu câtã nerãbdare aşteptam vizitele la serviciul mamei şi la cel al tatãlui! Brazi împodobiţi, poezii şi pungi cu cadouri în care gãseam tricouri, ciorapi, fulare, cãrţi, bomboane şi…portocale! Ei da: o portocalã! Erau timpuri în care portocalele şi bananele nu se gãseau decât iarna. Poate acesta sã fi fost unul din motivele pentru care aşteptam cu atâta nerãbdare sãrbãtorile de iarnã. Între geamurile duble ale ferestrei de la dormitor, mama punea “ la rece” mere, lãmâi şi portocale. Toatã camera mirosea aşa de frumos!

Deşi chiar şi noi participam la mai multe serbãri ale Pomului de iarnã, parcã nu eram atât de asaltaţi de imaginea lui Moş Gerilã, astfel încât pânã în dimineaţa Crãciunului când ne repezeam la cadourile de sub bradul de acasã, entuziasmul nu de scãdea de loc. Ciudat dar nu am amestecat niciodatã poveştile moşilor care îi precedau Moşului cu “M” mare! Cã a fost Gerilã şi nu Crãciun este adevãrat. Dar la fel de adevãrat este şi faptul cã noi copii de atunci am trãit cu bucurie momentele de sãrbãtoare, am învãţãt poezii, am cântãt “Moş Crãciun cu plete dalbe”, am fost la colindat de “Moş Ajun” şi am mers cu “Steaua”.

Ca mãmicã de copii am avut noroc: câţiva ani de Moş Gerilã şi apoi am trecut fãrã mari bãtãi de cap la Moş Crãciun. Prea mici pentru a sesiza nuanţa, nu aveau cum sã punã probleme de conţinut şi substanţã, astfel încât o datã cu trecerea de la “Tovarãşa educatoare” la “Doamna educatoare” s-a fãcut şi trecerea de la “Moş Gerilã” la “Moş Crãciun”, lin şi cu repertoriul de iarnã frumos adaptat noilor timpuri. Şi cum încã nu eram destul de “deschişi” spre lume nici nu aveam parte de invazia de moşi ce ar fi putut sã-i zãpãceascã prin prezenţa lor intempensivã oriunde ai fi pãşit prin oraş sau prin instituţiile de tot felul.

Recunosc cã îmi plac parcurile de iarnã amenajate prin oraş, mã bucur de luminile de sãrbãtoare şi cum cred cã niciodatã nu eşti prea mare pentru a te bucura de venirea lui Moş Crãciun am pornit şi eu în preumblare sã-l gãsesc pe Moş Crãciun. Greu nu a fost şi mã gandesc cã mare noroc am avut cã nu a trebuit sã-i cant! Sau poate ar trebui sã-i parã rãu?

Publicitate

Crãciun pe strada Vacanţei

 

Pe strada Vacanţei,

Cândva o fetiţã aştepta sã soseascã

In prag de decembre cu ţurţuri la geam,

Un Moş ce pe-atunci Gerilã-i spunea,

Şi daruri frumoase sub pom sã îi lase.

Mereu auzea poveşti de demult

Când moşului darnic Crãciun îi spuneau

Bunicii ce-n jur nepoţii strângeau

Poveştile iernii sã afle cei tineri.

Şi câte poveşti pentru ei iarna avea!

Şi câte colinde ştia bunicuţa!

Şi an dupã an când nepoţii veneau

În seara de-Ajun sã-i vesteascã sosirea

Acelui ce-n lume atunci se nãştea,

În prag îi primea cu nuci şi cu mere.

Şi-n braţe-i strângea cu mult drag,

cãci nepoţii erau pentru ea, darul cel mare

Ce Moş Crãciun cu drag l-aducea

La uşa bãtrânã din strada Vacanţei!

Vacanţã era pe stradã şi-n suflet.

Zãpada cãdea pe case, pe drum

Iar fulgii ţeseau hãinuţe din vise

Ce pomii-mbrãcau în alb lucitor.

Şi strãzile toate de-acum troienite

Pline erau de copii nãzdrãvani,

Ce vântul şi frigul din urmã-i goneau

Din casã în casã, cu fulgii pe gene

Sã cânte colindul cel sfânt tuturor!

o alta iarna, o alta strada

 

 

 

Duzina de cuvinte – Vine, vine Moş Crãciun!

În biblioteca mea sunt multe cãrţi. Şi la voi este la fel. Însã între paginile unora din cãrtile mele se odihnesc frunze: verzi, galbene, ruginii. De arţar, de stejar, de castan, de care o fi cãci toamna toate frunzele ce poposesc pe trotuar par sã vrea sã acopere cu frumuseţea lor rãnile din trotuare.

În şcoalã am deprins obiceiul de a presa frunzele. De când cu ierbarul. Toatã vara alergam dupã flori şi dupã frunze, le puneam în toate cãrţile dar pe cele mai multe le uitam. Le descopeream dupã mult timp şi uitându-mã la ele mã întrebam ce sã fac acum cu atâtea flori şi frunze uscate? Cred cã în timp am strâns un sac de frunze. Aş fi putut sã-mi fac o saltea pe care stând, sã simt pãmântul mustind de aromele toamnei şi trecând apoi uşor prin nervurile fine.

Tatãl meu a fãcut la un moment dat un abajur pentru o lampã şi între foile de transparente de acetofan a pus un carton pictat pe care a lipit frunze uscate. Ani de zile, serile ne-au fost scãldate în lumina de toamnã. Mereu îmi promit cã voi încercã sã fac şi eu unul aşa cum îl vãzusem pe tatãl meu. Poate pãrea un tipar sã încerci sã-ţi urmezi tatãl, mai ales cã eu am îmbrãţişat profesia mamei dar, recunosc cã existã un dar, tatãl meu este atât de creativ, atât de îndemânatic încât chiar şi în anii în care nu existau ghirlande luminoase noi aveam. Din becuri mici de lãmpi pentru maşinã, vopsite în toate culorile şi cu mici “rochiţe” asemãnãtoare zorelelor, ne fãcea o ghirlandã luminoasã pentru brad cum nu avea nimeni!

Astãzi astfel de decoraţiuni se numesc handmade, noi le fãceam alãturi de tatãl nostru an de an. Nu cã nu s-ar fi gãsit globuri, din contra erau minunate, de sticlã şi destul de ieftine dar pentru noi important era jocul cu betealã şi hârtie glasatã din care rãsãreau podoabe minunate. Toate aste mi se par acum la distantã de ani-luminã deşi de câte ori împodobesc bradul încerc sã creez ceva nou, ca o ofrandã adusã anului ce vine. In fiecare an o nouã idee vine sã mã provoace astfel încât mã gândesc cã ar trebui sã le strâng într-o colecţie pânã nu este prea târziu cãci timpul trece şi nici mai tânãrã nu devin şi nici tatãl meu nu va mai fi sã-mi arate cum trebuiesc fãcute.

Poţi şti ce-ţi va sorti viaţa astfel încât sã iei mereu deciziile la timp? Cât adevãr se ascunde în vorba ce spune sã nu laşi pe mâine ce poţi face astãzi. An de an, la vremea bradului îmi promit sã refac toate podoabele ce mi-au încântat copilãria, mãcar sã nu se mai descopere meru roata, de parcã viaţa noastrã a fost searbãdã şi fãrã bucurie. Poate cã nu aveam urşi panda de pluş cât noi de mari, poate cã nu cânta Moş Crãciun “Jingle Bells“ pe toate tonurile, dar bradul nostru nu era deloc falit, era chiar foarte vesel cu zapada din vatã, cu beteala din fâşii subţiri de celofan şi coşuleţele cu bomboane din carton şi hârtie creponatã! Pârtie fãceam la întrecerea dintre noi care are cel mai grozav brad! Şi mai ştiţi ceva: pânã la urmã chiar nu conta cine are cel mai înalt brad sau cele mai multe beculeţe sau cele mai grozave globuri. Important cu adevãrat pentru noi copii, atunci ca şi astãzi, era ce gãseam sub brad şi mereu aşteptam dimineaţa ca sã deschidem cadourile şi apoi sã fugim afarã sã ne lãudãm cu ele. Cãrţi, jocuri, fulare, mãnuşi, cizme sau patine, orice ar fi fost sub brad ne fãceau fericiţi. Nu îmi aduc aminte sã fi fost dezamãgitã vreodatã, pur şi simplu mã încânta cã sub pom, o punguţã purta numele meu.

Mã pregãtesc sã împodobesc din nou bradul. Poate îi voi scrie Moşului desi cred cã are şi aşa destule scrisori de citit şi mai bine dau eu o raitã prin magazine şi îmi aleg un cadou. Sau sã-i scriu totuşi?

 

O duzina de cuvinte risipitã prin bloguri vã aşteaptã cuminţicã în tabelul de la psi

 

ShoeBox 2013 – Din nou împreunã

 

Dragã Moşule …….

 

Spre searã oraşul de vuiet e plin

Cãci Moş Nicolae porneşte la drum

Cu daruri ce mâine ghetuţe vor umple

La case în care copii cuminţi pãrinţi-şi ascultã,

Sau poate în dar el va aduce

doar nuieluşe pentru copii

ce nu vor nicicând de vorbã sã ştie.

– Moş Nicolae, eşti gata de drum?

Ascultã ce zumzet prin case rãsunã

Priveşte-i cum umblã desculţi prin odãi

Aleargã sã spele gheţuţe şi-apoi

Sã spunã încet “Noapte bunã!”

Ghetuţe, ghetuţe mai noi sau mai vechi

Te-aşteaptã cuminţi la geam sã apari

Şi visele lor ce-au stat peste an

Cuminţi aşezate în rafturi de gând

Tu Moşule drag le dãruie azi!

Eşti darnic şi ştim cã tu vei veni

Şi tot ce-au visat acum vor primi.

Dar sunt şi copii cuminţi ce-n zadar

În noaptea aceasta la tine viseazã

Ghetuţe nu au, nici noi nici mai vechi

Iar casã le este doar strada pustie.

Pãrinţii îi strâng în braţe cu drag,

dar asta e tot cãci ei sunt sãraci

şi viata amarã le este.

Sau poate sunt singuri şi teama-i opreşte

Sã creadã cã tu vei veni şi la ei !

La ei cine vine când seara se lasã

Şi Moş Nicolae la drum a plecat?

Sau poate alt Moş ce va trece-n curând

Va ştii sã adune pe lista cea lungã

Cu cereri primite de la copii şi visele lor

doar nopţii şoptite cu glas tremurat,

în daruri frumoase schimbate vor fi

De oameni cu har şi cu drag de copii?

 

 Da, Moş Nicolae a trecut pe la copii. A umplut ghetuţele, papuceii sau ce a mai gãsit acolo unde aceştia le-au pregãtiti. Jucãrii, bomboane, cãrţi şi câte şi mai câte au cerut sã primescã. Însã nu toţi copii au primit vizita Moşului. Nu pentru cã nu au fost copii cuminţi şi nu ar fi meritat, cãci atunci ar fi primit mãcar nuieluşa, dar mereu vor copii ale cãror ghetuţe vor rãmâne goale şi pe la care nu va trece nici Moş Nicolae şi nici Moş Crãciun. Mereu vor mai fi copii pentru care copilãria nu mai este cea mai frumoasã perioadã din viaţa lor cãci suferinţa i-a maturizat înainte de vreme şi viaţa a devenit lupta pe care o dau zi de zi.

Dar ei rãmân copii şi pentru cã toţi copiii trebuie sã cunoascã bucuria sãrbãtorilor a fost pornitã campania ShoeBox. Pentru ei, de ani de zile oameni din toatã ţara pregãtesc cu drag “Cadoul din cutia de pantofi”. Un cadou menit sã aducã zâmbete pe feţele copiilor pentru care sãrbãtoare este ziua în care nu le este frig. Sãrbãtoare este ziua când au de mâncare. Sãrbãtoare este ziua când nu simt durere. Sãrbãtoare este ziua în care se simt copii.

Eşti fericit când primeşti un cadou? Cu siguranţã! Sã deschizi cutia frumos împachetatã, sã scoţi pe rând darurile şi sã te bucuri de fiecare în parte, pare cel mai firesc lucru.

Cadoul din cutia de pantofi este poate cadoul cel mai uşor de fãcut cãci tot ce trebuie este sã te transformi în copilul ce ai fost şi închizând ochii sã umplii cutia cu tot ceea ce tu cândva visai sã gãseşti sub pomul de Crãciun: rochiţa din vitrina pe lângã care treci spre şcoalã, o pãpuşã blondã cum are şi Rodica (vã mai amintiţi cum îi spuneaţi mamei cã vreţi şi voi una la fel?), bomboane multe şi cea mai mare ciocolatã! Sau poate visaţi la Cartea de poveşti cu Zâne şi Feţi-Frumoşi? Sau poate o maşinutã?

Lãsaţi copilul din voi sã ofere bucurie altui copil. Inchideţi în cutia de pantofi zâmbetul din sufletul vostru şi dãruiţi-l. El va lumina chipul unui copil necunoscut, cãruia nu-i veţi şti niciodatã nici chipul, nici numele dar care va ramâne mereu legat de voi printr-un zâmbet.

Şi cum nu puteam sã lipsesc de la campania ShoeBox iatã ce am pregãtit împreunã cu soţul meu şi anul acesta pentru copii, având alãturi de astã data şi colegele de serviciu. Le mulţumesc cã au fost alãturi de mine şi de copiii ce se vor bucura de aceste daruri.

Mai este timp, se mai pot pregãti cadouri, se mai pot dãrui zâmbete. Veniţi alãturi de ShoeBox!

 Anul trecut tot Maya a fost cea care a supravegheat pregatirea cadourilor si nu a fost usor de multumit!

Cadourile sunt gata! Le-am pus frumos în maşinã şi am pornit spre sediul IQuest din Bucureşti, acolo unde acum 2 ani s-au strâns primele cutii frumos pregãtite pentru a fi dãruite copiilor pentru care Moş Crãciun era doar un vis prea frumos ca sã fie adevãrat.

 

  

Sã dãruim lumina sãrbãtorilor de Crãciun

Parafrazând un mare scriitor, voi spune cã, nu ştiu alţii sunt sunt, dar eu când mã gândesc la sãrbãtorile de Crãciunului revãd cu ochii minţii momentele în care alãturi de tatãl meu pregãteam podoabele pentru brad. Desigur chiar şi în anii `60 existau globuri de sticlã foarte frumoase şi lumânãrele pe care le prindeai cu mici cleme de crengile bradului, dar cele mai frumoase decoraţiuni rãmâneau cele pe care le realizam noi copii alãturi de tata. An de an, tatãl meu care în timpul anului dãdea viaţã pãpuşilor din filmele de animaţie, la sfârşit de decembrie creea pentru noi o lume plinã de magie: casute de pãpuşi cu ferestre luminate cu mici beculeţe, Moş Crãciun din „zãpãdã artificialã” (adicã polistiren dar ce ştiam noi atunci), ghirlande luminoase cu beculeţe la care fãcea câte o pãlãriuţã din folie coloratã, coşuleţe din carton pentru bomboane pe care le decoram cu hârtie creponatã sau glasatã şi câte şi mai câte. La fel ca micul Nicã a Petrei care nu a uitat jocul mâţelor cu motoceii închipuiţi de mama sa, voi spune şi eu despre tatãl meu cã era plin de minunãţii şi de la dânsul am învãţat cã frumuseţea sãrbãtorilor nu stã atât în darurile pe care le primeşti, ci în dãruirea cu care te pregãteşti sã-i bucuri pe cei dragi ţie. De fapt eu cel mai mult mã bucur de aceste zile ce premerg sãrbãtorile, zile pline de emoţia pregãtirilor, de cãutarea cadourilor pentru cei dragi şi de magia colindelor. Şi ar mai fi ceva: împãrtãşirea acestei bucurii cu toţi ceilalţi şi dacã ochii sunt ferestrele sufletului şi le vorbesc primii tuturor despre bucuria ta, cu siguranţã cã ferestrele sunt ochii caselor şi ele vor vorbi lumii despre bucuria din casa noastrã.

An de an toatã lumea aşteaptã sã vadã cum va fi decorat oraşul, care vor fi culorile alese, care vor fi strãzile cu cele mai frumoase aranjamente, cum vor fi gândit primarii de sectoare decoraţiunile din principalele parcuri, câte lumini vor strãluci în bradul de Crãciun, dar tot an de an mã întreb de ce oare ferestrele miilor de case din acest oraş rãmân întunecate, de ce nu rãzbate bucuria din ele, de ce aşteptãm sã ne lumineze sãrbãtorile municipalitatea? Admirãm frumuseţea sãrbãtorilor la alte popoare, ne fascineazã târgurile de Crãciun care dau strãlucire capitalelor lumii dar, ceea ce am vãzut prin alte meleaguri şi mi-a plãcut foarte mult a fost participarea tuturor la aceastã bucurie, felul în care fiecare casã participã la decorarea acestei mari sãli de bal care este oraşul.

Cine poate şti mai bine ca tine cum ai vrea sã fie luminile din anul acesta? Deci alege o ghirlandã, cât de micã şi pune-o la fereastrã, va lumina nu doar casa ta ci şi drumul tuturor. Va fi lumina care te va chema spre casã, asemeni stelei ce magii i-a condus spre ieslea Naşterii Domnului pentru a vesti tuturor minunea. Şi poate, luminã cu luminã, vom reuşi sã aprindem peste tot în oraş bucuria Crãciunului astfel încât nu doar marile bulevarde sã strãluceascã ci şi fiecare strãduţã pânã la ultima casã din oraş, cãci peste tot, sunt oameni care le aşteptã. Voi cei care puteţi aprindeţi-le pentru voi şi pentru ei, dãruind astfel bucurie.

Vã provoc la un joc: care este cea mai frumos luminatã fereastrã de pe strada ta? Sau poate curtea unei case? Haideţi sã descoperim cele mai frumoase decoraţiuni de Crãciun şi poate facem un top cu cele mai reuşite aranjamente luminoase ale celor ce iubesc Crãciunul atât de mult, incât ii dãruiesc lumina tuturor .