Sãrut’mâna, mamã!

Astãzi este 8 Martie şi lumea întreagã spune femeilor de pretutindeni: La mulţi ani! Ani de-a rândul şcolãriţã fiind, pregãteam mamei mele felicitãri la ora de lucru manual şi învãţam poezii pe care le spuneam emoţionatã la serbarea dedicatã zilei de 8 Martie, zi în care ţara toatã, lumea întreagã serba Ziua Femeii şi noi şcolarii de aici serbam Ziua Mamei cãci nu aveam o zi specialã pentru omagierea mamelor.

            Mai târziu, cãutam împreunã cu surorile mele sã-i cumpãrãm un cadou din banii strânşi de noi. Vã mai amintiţi de sticluţele cu parfum de violete, ce aveau ataşate lângã capac câte o floricicã din catifea mov? Sau de sticluţele de apã de toaletã “Lãcrãmioare”? Nu aveam prea multe idei dar nici prea mulţi bani, aşa încât ne strãduiam sã facem o felicitare cât mai originalã, sã fie unicã. Habar nu aveam noi de hande-made, eram aşa de mândre de felicitarea facutã ”de mânã noastrã” cum nu vã închipuiţi! Cel mai mult mã bucuram când o punea în poşetã şi spunea cã o va arata colegelor de  serviciu!
            Pentru mine luna Martie este luna mamei. La 1 Martie îi dãruiam mãrţisorul, apoi pe 3 Martie îi spuneam “La mulţi ani!” de ziua de naştere şi apoi pe 8 Martie îi dãruiam parfumul de violete şi felicitarea pregãtitã cu atâta trudã la lucru-manual.
            Ştiu cã din anul 2010 s-a legiferat şi pe meleagurile noastre Ziua Mamei ce va fi în acest an sãrbãtoritã pe 4 mai. Aşa o fi. Eu rãmân totuşi de modã veche şi îi voi spune mâine din nou mamei mele: La mulţi ani, Mamã! Şi tot ca şi pânã acum, voi spune: Sãrut’mânã, Mamã!
            Ştiu cã este demodat sã mai spui mamei “sãrut’ mâna”! Astãzi este cool sã-i spui mamei pe nume, sau sã-i strigi: ”bunã”! Cel puţin aşa mi-a replicat fiica unei prietene. De ce ar spune sãrut’mânã, cã doar nu este bãtrânã! Nu, i-am rãspuns, dar este mama! De câte ori o vezi sau pleci de lângã ea, îi sãruţi mâinile care te-au legãnat, te hrãnesc şi care te protejeazã chiar şi când nu eşti lângã ea, cãci le împreuneazã într-o rugãciune sã-ţi fie bine oriunde te-ai afla şi orice ai vrea, sã împlineşti. Meritã sã i le sãruţi de câte ori te gândeşti la ea.
            Aşadar, sãrut’mâna, mamã şi sã ai viaţã lungã!

Zãpezi de martie la Bucureşti

zapada de martieO ştire a fãcut asearã înconjurul tuturor agenţiilor de ştiri: intrã în vigoare codul portocaliu pentru sudul ţãrii de marţi dimineaţa şi pânã dupã-amiazã. Codul portocaliu, adicã ninsori puternice şi viscol! Şi este 26 martie ! Şi suntem la şes nu în vârful muntelui! Şi ca sã fie totul clar s-a anunţat şi sistarea cursurilor şcolare, lãsându-mã mai nedumeritã ca niciodatã: au fost zãpezi mai mari în aceastã iarnã şi totuşi copii bucureşteni au fost la şcoalã. Chiar trebuiau oprite cursurile sau s-a dorit a se dãrui copiilor o mini-vacanţã în care aceştia sã se bucure de zãpada întârziatã ?
A nins cum s-a prognozat, vântul a spulberat zãpada, dar nu am vãzut oraşul paralizat sub nãmeţi astfel încãt sã se justifice mãsura luatã de ministerul învãţãmântului, dar poate cã nu am înţeles eu prea bine motivele deciziei. Însã memoria nu îmi joacã feste şi ştiu cã am fost la şcoalã şi când zãpezile erau cu adevãrat mari. Dacã era greu de ajuns, da era. Dar ce este uşor în viaţã?
Lãsând la o parte nedumerirea mea, copilul din sufletul meu s-a bucurat de zãpada neaşteptatã şi pentru cã iubesc atât de mult zãpada, am plecat spre serviciu fredonând :”Ai venit ca altãdatã, alba ca o mantie, sã-mi aduci iar bucurii..”. Am pozat cu frenezie un oraş cotropit de zãpadã, cu oameni ce se agitau curãţând trotuarele, cu utilaje de deszãpezire fãcându-şi loc printre maşinile încolonate la semafor, cu sirenele pornite şi maşini de însoţire mai ceva ca în miezul iernii, de pãrea cã suntem ameninţaţi de ninsori siberiene.
Dar, cum mereu existã un dar, zâmbetul şi cântecul mi-au îngheţat pe buze şi încã o datã, dacã mai era nevoie, am primit o lecţie. S-a spus cã ochiul aparatului de fotografiat este necruţãtor cãci poate surprinde detalii neaşteptate, care pot sã-ţi îngheţe sufletul. În faţa mea o siluetã pãşea cam nesigur, cu paşi inegali, târându-şi din când în când un pantof. Privind mai atent mi-am dat seama cã silueta din fatã mea, avea în picioare nişte papuci din care se vedea cãlcâiul gol pe care încerca sã-l fereascã de rãceala zãpezii. Şi cântecul şi sufletul mi-au îngheţat cãci am înţeles cã ceea ce pentru mine era prilej de bucurie, pentru silueta din faţã mea era un chin. Şi zapada şi jocul fulgilor au dispãrut şi n-au rãmas decât lacrimile. Încã o “umbra”, fãrã chip şi fãrã nume, alergând pe strãzi. Pentru ea codul galben sau portocaliu, este o necunoscutã, frigul şi zãpada sunt însã prezenţe palpabile de care oricât ar fugi nu are unde se ascunde. Pentru umbrele strãzilor noastre, când se va sista nepãsarea?

Ultima orã:
Marţi a fost vacanţã este evident,
Un om de zãpadã deşi mititel,
Stã cuminte-n iarbã, foarte important,
Plin de demnitate, cãci e…unicat!

100_7038 100_7037