haiku

pământ pârjolit –
în vremea secetei curg
doar lacrimile

Tristeti

Gând murmurat cãtre cer,
Pleoape cãzute,
Lacrimi sub gene strivesc.

Primãvara

Am plecat sã caut primãvara.
Am strigat-o prin pãdurea pãrãsitã,
Pe cãrãri ce duc niciunde astãzi,
Printre pomi cu braţe desfrunzite
Agãţând cu pânze de pãianjen
Razele de soare risipite.
 100_3701
Am gãsit-o legãnându-se în cupa
Florilor ce frigul îndurarã,
Culegându-şi lacrimile albe
Dintre frunze amorţite dintr-o iarnã
Ce pãrea cã nu mai vrea sã plece.
 100_3697
Am cules cu mâna tremurândã
Cupa albã şi-am ţinut-o strâns
S-o ştiu aproape. Lângã inimã a pus-o
Sã mã simtã şi cu inima-mi odatã
Sã palpite primãvarã albã nesfârşitã!
100_3704

Psi-luneli- exist sau trãiesc!

100_8150
Existenţã versus trãire. A exista versus a trãi. Mã gândesc ce înseamnã pentru mine faptul cã exist ? M-am nãscut, am copilãrit, m-am maturizat şi cu siguranţã va veni o vreme când voi pune punct existenţei mele. Toţi trec prin aceleaşi etape, pentru unii sunt mai lungi pentru alţii mai scurte, dar ştiţi cum se spune, sunt variaţiuni pe aceeaşi temã: cea a vieţii omeneşti. Începe şi se sfârşeşte.
Cum este însã cu trãirea? Este pentru toţi la fel, poate fi socotitã trãirea aceeaşi pentru toţi? Tot variaţiuni pe aceeaşi temã?
Eu spun cã am trãit o copilãrie frumoasã, poate modestã faţã de alţi copii material vorbind, dar plinã de bucurii. Vacanţe, cãrţi, tabere, bunici şi mers la gârlã, concursuri pioniereşti şi serbãri şcolare. Veri, verişoare, garduri sãrite şi mers la Operã!
Am trãit o adolescenţã plinã de fluturii iubirii în stomac, emoţiile examenelor, speranţe de viitor şi spaimele necunoscutului din spatele primelor zile de proaspãt “angajat în câmpul muncii”.
Am trãit bucuria maturã a iubirii împãrtãşite, grijile maternitãţii şi spaimele primilor paşii ai copiilor mei dincolo de hotarele casei pãrinteşti. Primele lor iubiri şi primele trãdãri ale prietenilor.
Trãiesc fiecare zi a existenţei mele cu bune şi rele, trãiesc pe buze cu dulceaţã bucuriilor din fiecare zi fãrã lacrimi şi sorb din fierea amãrãciunilor ce ne umplu sufletul când lumea noastrã devine din ce în ce mai micã, cu fiecare fiinţã dragã ce ne pãrãseşte.
Trãiesc fiecare clipã a existenţei mele cãci rãd, cânt, plâng, iubesc, urãsc, visez, am spaime şi dureri, regrete şi speranţe. Sper şi mã rog sã continui sã trãiesc cât timp voi exista în aceastã lume.
 Alte gânduri despre existenţã si trãire veti gãsi la psi.

Sâmbãta cuvintelor rãtãcite

In dimineaţa zilei în care, vremelnic te-ai oprit.
Ca sã privesti în juru-ţi la timpul nesfãrşit,
Desprinse dintr-odatã, din cerul prea înalt,
Cad lacrimi clare ca picuri de smarald.
Balans şi echilibru, nici vorbã de blazare,
Doar nişte nestemate-s, desprinse de la soare.
Atunci privind în juru-ţi la ploaia lucitoare
cu exigenţa celui ce stie a lumii tainã,
Ai scos din buzunar cheiţa fermecatã,
Si-ai dezlegat pe datã a cerului podoabã
Dând astfel strãlucire şi blândã împlinire,
Acestui anotimp cu vise de mãrire.
 
Si tot cu 12 cuvinte au scris si: psi, vero, tibi, anacondele, carmen pricop, dictatura justitiei, scorpio, La Fee, cita