Psi-luneli – îmi plac oamenii

Cã îmi plac oamenii am spus de când am scris pe blog despre mine. Nu am sã mã dezic tocmai astãzi dar, uneori ca sã fiu sincerã pânã la capãt, am momente când simt nevoia sã fac totuşi unele precizãri.
Sigur veţi spune cã nu poţi avea rezerve. Ori iubeşti toţi oamenii, adicã toţi-toţi, întãrind astfel caracterul categoric–afirmativ al enunţului sau cum ar spune iubitul meu dom’Caragiale îi iubesc pe toţi dar pe ici, pe colo pe la pãrţile esenţiale aş mai schimba câte ceva pe la unii cã prea sunt din cale-afarã de nesuferiţi sau mai corect ar fi nesimţiţi.
Deci ca sã mã explic, iubesc oamenii dar îi urãsc pe cei care din varii motive mã obligã sã-i exclud din rândul oamenilor.
Aş putea desigur sã-i ignor. Aş putea dar nu vreau.
Aş putea sã mã lupt sã-i fac sã doreascã sã nu-i exclud dar iarãşi spun: nu mai vreau.
Aş putea sã-mi spun cã nu este frumos sau creştineşte sã nu iubesc orice om. Dar nu vreau cãci iatã am obosit .
Am obosit sã trec cu vederea prostia unor oameni pentru cã ei sunt mulţi şi prostia lor nesfârşitã.
Am obosit sã mã prefac cã nu simt rãutatea farã motiv a prea multor oameni pentru cã mã doare prea rãu.
Am obosit sã sper cã mâine aceşti pseudo-oameni se vor vindeca de lipsa de umanitate pentru cã prea multe zile de mâine au trecut şi totul a rãmas neschimbat.
Şi totuşi în astfel de momente mã gândesc cã nu am fost, nu sunt şi nu voi fi singura care lupt sã-mi pãstrez nealteratã dragostea pentru toţi-toţi oamenii şi dacã alţii au reuşit înseamnã cã mai pot încã spera. Şi atunci, dorinând sã mã fac auzitã, repet ca pe o rugãciune:
 
ORICE OM
De Geo Bogza
 
“Orice om pe care nu pot sã-l iubesc este pentru mine
Un izvor de adâncã tristeţe.
Orice om pe care l-am iubit şi nu pot sã-l mai iubesc,
Înseamnã pentru mine un pas spre moarte.
Atunci când n-am sã mai pot iubi pe nimeni, am sã mor.
Voi, cei care ştiţi cã meritaţi dragostea mea, aveţi grijã
Sã nu mã ucideţi.”