Viaţa ca un joc

“O luptã-i viaţa; deci de luptã
Cu dragoste de ea, cu dor!”
George Coşbuc
 
Aşa spunea demult poetul.
Îndemnul sãu ascultã-l deci
Cãci viaţa este doar o luptã
Aşa a fost, aşa-i mereu!
Te luptã deci cu vrerea sorţii
oricum ar fi e jocul tau,
Şi când câştigi şi când pierzi runda
rãmâi ce eşti: un jucãtor!
De este jocul tãu e bine!
Sileşte dar ca sã învingi.
De nu-i, gândeşte cum sã birui
De la-nceput pân’la sfârşit!
Un joc e viaţa? Cine spune?
Cã are reguli asta ştim,
Arbitri care de pe margini
Ne judecã dacã greşim.
La noi privesc cu-nfrigurare
Suporteri zeci şi plini de zel
Cu strigãte de-ncurajare
Ei ne susţin de câştigãm.
Dar sunt şi cei ce vor sã pierdem.
Ne vor urâ şi-n vrajba lor
Vor fi porniţi sã ne opreascã
Dar noi rãmânem tot în joc!
Vei fi înfrânt? Este posibil!
Dar nu fi trist cãci mâine iar
De vrei tu poţi sã fii iar primul
Din joc în joc, mereu pe val.
Cãt jocul încã nu-i oprit, tu luptã!
Pânã la sfârşit e drumul lung
Şi doar acel ce forţã-şi ia din crezul sãu
Va izbândi şi-n jocul vieţii fãrã milã,
va fi sã fie-nvingãtor!
Cu viata joci un joc o datã.
De-l pierzi, pierdut rãmâne, deci,
Tu joacã-ţi cartea dar ia seama
Poţi sã câştigi, dar poţi sã pierzi!
Fii gata preţul sã-l plãteşti,
Sã suferi şi sã strângi în palme
Doar cioburi dintr-un vis ucis
O ranã vie, care doare .
Dar nu uita: chiar şi atunci
Când vezi cum viaţa se sfãrâmã,
Tu poţi de vrei, sã te ridici,
Şi lumii care te priveşte sã-i strigi
Cu toatã forţa ta: Priviţi-mã, sunt încã aici!
Aici rãmân şi orice ar fi din jocul vieţii,
Jocul meu, eu voi ieşi când voi dori
Cãci vreau şi sunt învingãtor!
De lacrimi ai în gene, uitã!
Cãci plânsul ştii cã e de râs
Aşa a spus demult poetul
Deci stergeţi lacrima şi râzi!
 
 
 

Pe urmele cãlãtorilor de altãdatã

O postare despre “Buchetiera din Florența” de Vasile Alecsandri facutã de Plãcerea de a cãlãtori, mi-a readus în atenţie un proiect mai vechi dar pe care l-am lãsat în aşteptare pentru cã încã nu-i gãsisem, cea mai bunã realizare. Mi-a plãcut mereu sã citesc dar în egalã mãsurã am avut prilejul sã strãbat ţara şi ceva mai târziu sã umblu puţin şi prin lume. Citind am aflat eu despre locuri în care mi-am dorit mai apoi sã ajung, cãci putine sunt cele în care nimeni nu a cãlcat. Este atât de frumos sã te afli într-un loc şi sã priveşti în jur în timp ce ochii minţii parcurg rândurile din cartea ce te-a fãcut sã visezi şi sã-ti doreşti sã pleci la drum. Aţi avut vreodatã acel sentiment cum spun francezi “déjà vu”? Eu da! Obişnuiesc adesea sã spun când plec la drum cã mi-am fãcut sau nu temele şi sã-mi iau cu mine cãrţi despre destinaţia aleasã. Astãzi teme fãcute înseamnã cel mai adesea sã-ţi iei ghiduri de cãlãtorie, sã te documentezi pe internet, sã citeşti blogurile de cãlãtorii, dar prea puţini îşi amintesc de cãlãtoriile descrise de scriitori în operele lor. Vasile Alescandri, Caragiale, Calistrat Hogaş, Geo Bogza, Ionel Teodoreanu, Panait Istrati, Camil Petrescu, Sadovenu şi câţi alţii, au scris atât de frumos despre locurile în care personajele lor îşi ţeseau poveştile! Pentru început am sã ilustrez cum a fost pentru mine iarna pe Valea Tarcãului când am retrãit parcã cãlãtoria Vitoriei Lipan. O iarnã troienitã sub zãpadã, cu fumurile caselor urcând spre cer, cu garduri abia zãrindu-se între nãmeţi şi o linişte ce parcã te asurzea. Mergeam pe E60 de la Piatra Neamţ spre Taşca  la carierã, trecând prin Bicaz şi tot drumul m-am “chinuit” sã-mi reamintesc un alt drum, cel al Vitoriei Lipan  din “Baltagul” de Sadoveanu, pornit prin zãpezile din alte vremuri din Muntii Tarcãului spre Dorna. Cãlãtoria initiaticã a Vitoriei Lipan, menitã a o împaca cu viata, prin neresemnarea în fata mortii şi prin  triumful dreptãţii, refãcea drumul transhumanţei  spre Dorna, despre care atât de frumos  Sadovenau spune:  „Dornele-s numai pâraie, numai munţişori cu brazi, numai tăpşanuri şi aşezări de sate. Câte neamuri, atâtea Dorne. Neamuri de oameni frumoşi şi curaţi.”

Acum în drumul meu, descopeream plinã de uimire o iarnã cum prin Bucureşti nu avusesem de mult şi aproape cã-i invidiam pe cei care trãiau prin aceste locuri, pe copiii pentru care Coşbuc pãrea cã scrisese “Iarna pe uliţã” şi pe toţi cei care, prin strãmoşii lor fuseserã parcã martori la cãlãtoria Vitoriei Lipan. Adevãratã copilãrie nu? Recunosc cã iernile din ultimii ani m-au fãcut din nou fericitã cãci, în sfârşit aveam zapadã la Bucureşti dupã pofta inimii mele!

Dar pentru cã mi-am propus sã vorbesc despre acele cãlãtorii ale mele în care parcurg trasee sau vizitez locurile descrise în operele literare, ilustrându-le cu imaginile de astãzi, vã invit şi pe voi sã povestiţi la rândul vostru despre cãlãtoriile voastre pe urmele acelor “cãlãtori de altãdatã” ce ne-au purtat ei cei dintâi pe „Drumuri de munte” .

100_0887 100_0594 100_0604 100_0605 100_0867 100_0868 100_0879 100_0885