Jocul de-a denunțul

Literatura română este plină de scrieri frumoase, de personaje ale căror povești sunt fascinante. Clasică sau contemporană, vastitatea ei poate oferi generațiilor de profesori și elevi, milioane de subiecte de studiu. Viața de zi cu zi, poate oferi la rândul ei profesorilor, alte milioane de subiecte prin care să testeze dacă, pe parcursul studiilor, elevii au dobândit capacitatea nu numai de învățare mecanică ci și de analiză și sinteză și mai ales, de adaptare a celor învățate la solicitările societății în care trăiesc.
Cu greu însă pot înțelege cum ”denunțul” a devenit un subiect de studiu și analiză la limba română. Dacă acest subiect, se regăsea pe biletul de examen al unor studenți din ultimul an la istorie, aș fi înțeles că se dorea să se afle dacă aceștia au cercetat și au înțeles corect modul în care în decursul istoriei, acest demers a influențat viața societății umane din lumea întreagă și implicit și de la noi. Dar nu, subiectul trebuia să fie tratat de niște copii pentru care, Moromeții sunt, doar personaje de poveste. Despre realitatea din spatele subiectelor de roman or fi învățat acești copii la școală, la orele de istorie? Profesorul Cioroianu afirmă, obsesiv aș spune eu, ”istoria este cea mai frumoasă poveste” dar, cine oare să-l asculte?
„Imaginează-ţi că te numeşti Luca Străjescu şi eşti personajul care colectează cotele ţăranilor pentru stat din fragmentul extras din romanul „Moromeţii” de Marin Preda. Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunţi calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota. Nimic altceva decât un subiect de Olimpiadă de română (jud. Prahova), etapa judeţeană, cls. XII, anul 2017”
Elevi străluciți, de 18-19 ani, participanți la olimpiada de limba română în anul de grație 2017, trebuie să facă ”doar un exercițiu de imaginație” pentru a-și dovedi capacitatea de analiză și sinteză. Însă, pentru cei ce au trăit anii de groază dintre cele două războaie, războiul în toată grozăvia, naționalizarea, colectivizarea forțată și mai apoi, anii de înaintare spre societatea multilateral dezvoltată, cu trădările, delațiunile, condamnările în baza unor denunțuri despre atitudinea dușmănoasă, denunțul este mult mai mult. Oare ce ar avea de spus bunicii acestor copii, martori și participanți deopotrivă la evenimentele ce au marcat istoria ultimilor 70 de ani, despre subiectul ales de cei puși să vegheze educația nepoților lor?
Mi-ar plăcea ca prof. Cioroianu să facă o emisiune specială, despre cum a fost denunțul folosit de-a lungul istoriei pentru acapararea puterii. Cine au fost denunțătorii. Cine pe cine denunța. Cine ce a avut de câștigat în urma denunțurilor. Istoria nu este o poveste. Istoria este o gigantică paradă a milioane de destine, o luptă pentru supraviețuire. Nu este nici frumoasă, nici glorioasă. Fiecare victorie, a frânt vieți.
Nu știu de câtă imaginație au dat dovadă elevii tratând acest subiect, mă întreb însă cum vor puncta profesorii răspunsurile lor? Cel mai bun ”denunțător” va lua 30 de puncte la acest subiect, dar asta numai dacă profesorul s-a documentat temeinic cu privire la ce înseamnă un denunț bun, bine argumentat. Departajarea va fi dificilă deci, căci nu numai imaginația omului (ce poate oferi atâtea răspunsuri unei singure cerințe) ridică probleme dar și nivelul cunoștiințelor profesorului evaluaror asupra teoriei denunțului. Dincolo de ironie, rămâne amărăciunea constatării că subiectele olimpiadelor de limba română, nu solicită creativitatea elevului ci îl obligă să nu uite că, mereu vor exista ”elemente dușmănoase” împotriva cărora este bine să ști cum să iei atitudine.
Am totuși o întrebare, oare ce vor scrie participanții la olimpiada de limba română, când vor avea următorul subiect: „Imaginează-ţi că te numeşti OM şi eşti personajul din Lumea de AZI care nu cunoaște durere. Redactează un raport conducerii din țara ta prin care să anunți calitatea de element prietenos a primului marțian sosit pe Terra, pe care ai constatat-o când ai fost să-l întâmpini.” NIMIC ALTCEVA DECÂT UN SUBIECT DE OLIMPIADĂ DE ROMÂNĂ, UNDEVA, CÂNDVA, ANUL….” FICȚIUNE sau REALITATE?

sursa

sursa

Sã vorbim despre îngrãdiri – Eliberaţi firul de iarbã !

Zilele acestea privind pregãtirrile timide ale autoritãţilor de a întâmpina vara mi-am adus aminte de una dintre întrebãrile care nu-mi dau pace: cât de mult iubim noi românii, îngrãdirile?
Referitor la termenul “a îngrãdi”: DEX-ul ne oferã câteva posibile explicaţii: a împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); a hotărnici; a se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva; a pune limite, a stăvili; a înconjura cu gard pentru a izola; căruia i s-au impus limite de acțiune.
Ar trebui sã ne amintim un pic de faptul cã printre nenumãratele motive ce au dus la evenimentele din 1989 au fost tocmai îngrãdirile de tot felul: îngrãdirea dreptului la exprimare, îngrãdirea dreptului la libera circulaţie, îngrãdirea dreptului de a putea decide singuri câţi copii sa avem. Îngrãdiri, îngrãdiri, îngrãdiri.
Astãzi suntem liberi, liberi sã facem orice ne doreşte sufletul şi totuşi din motive doar de unii ştiute, alegem sã ne lãsãm îngrãdiţi. La propriu. Cu garduri şi gãrduleţe sau chiar cu adevãrate ziduri de cetate. Şi toate sunt ridicate cu un singur scop declarat: acela de a proteja.
Privind strãzile oraşului strãjuite de o infinitate de modele de garduri mã întreb de ceva timp, oare chiar sunt necesare? Ce de cine protejeazã? În spaţiile verzi ce se doresc a fi protejate de hoardele de cetãţeni dornici sã le calce în picioare sunt cel mai adesea doar câteva fire anemice de iarbã. Spaţiile ce se doresc a fi verzi din jurul blocurilor, sunt cel mai adesea doar un pãmânt sterp sub nişte arbori ajunşi atât de înalţi şi stufoşi încât sub corola lor prost sau deloc toaletatã, niciodatã nu creşte nimic. Ba mai mult datoritã gardurilor nimeni nu are acces în aceste spaţii.
Copii se joacã pe aleile înguste dintre blocuri, printre maşinile parcate care cum au apucat, în timp ce “spaţiul verde” stã fãrã a-şi atinge singurul scop: acela de a servi omului. Îngrãdit frumos, uneori îngrijit, alteori abandonat şi de locatarii din bloc şi de A.D.P.-ul de sector care îl are în administrare.
Pe strãzile principale orice fâşie verde îşi are propriul gard. Se uitã un lucru extrem de important: spaţiile verzi nu sunt spaţii sacre în care nu trebuie sã calce picior de om.  Dimpotrivã. El trebuie sã serveascã omului, stãrii sale de bine. Într-un oras aglomerat, zgomotos precum Bucureştiul, cetãţeanul trebuie sã poatã sã se odihneascã pe iarbã, sã-şi petreacã câteva minute sau ore, în aer liber aşa cum se întâmplã şi în alte oraşe europene. De altfel, o hotãrâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti a decis cã iarba poate fi calcatã. Nu rupem florile, nu smulgem iarba, nu lãsãm murdãrie în urma noastrã, dar putem sã ne aşezãm, sã ne odihnim, sã ne simţim bine. Şi atunci de ce edilii sectoarelor decid în continuare sã bage bani în tot felul de garduri şi gãrduleţe şi unde nu li se pare suficient, mai monteazã şi un numãr nedefint de pari? Sã delimitezi o proprietate, sã îngrãdeşti un loc potenţial periculos, sã delimitezi un loc de joacã, o şcoalã, este necesar dar, sã îngrãdeşti orice fâşie de iarbã, de pãmânt sterp sau spaţiu dintre blocuri doar pentru cã ai bani în buget mi se pare o prostie.
Mamele ies la plimbare cu copii şi stau în picioare sau pe nişte bãnci în bãtaia soarelui, cã pe iarbã sau sub pomi nu au cum sã ajungã de garduri. S-au amplasat pe marile bulevarde şi chiar în unele intersecţii, bãnci în plin zgomot de maşini şi emisii de gaze de eşapament. Nu spun cã unele nu aratã drãguţ dar nu se gãseau şi alte locuri cu adevãrat propice pentru a te odihni când spui cã “ieşi la aer”?
Banii cheltuiţi pe aceste garduri ce îngrãdesc dreptul nostru de a ne bucura de un strop de naturã, ar putea fi folosiţi mult mai bine pentru susţinerea şcolilor şi a grãdiniţelor şi a centrelor şcolare din oraş. Eliberaţi spaţiile verzi şi susţineţi educaţia. Desfiinţaţi îngrãdirile şi cheltuiţi acei bani pentru educaţie. Eliberati firul de iarba si odata cu el si gandirea copiilor. Generaţiile educate nu vor mai avea nevoie de garduri niciunde în drumul lor. Vor preţui fiecare fir de iarbã şi fiecare pom. Vor respecta natura şi munca celor ce trudesc pentru un oraş frumos fie pentru cã aşa le spune conştiinţa, fie pentru cã au învãţat cã sunt legi ce prevãd amenzi şi cã acestea sunt aplicate. Fãrã alegere şi fãrã ezitare!
Oamenii astãzi nu mai fac garduri la case, ci ridicã ziduri de cetate. Spun cã se protejeazã, eu spun cã se ascund. Fiecare se retrage ca într-o fortãreaţã, se izoleazã, trãind într-o cuşcã auritã. Frumoasã probabil, dar cuşcã. Se tem apoi sã iasã dincolo de gratiile protectoare şi se mirã cã sunt priviţi ciudat. Li se pare cã nimic nu are gust sau miros, totul le pute, totul le miroase. Nu participã cu nimic la efortul comunitãţii şi strigã mereu cã “afarã este civilizat, aici nu”.
Autoritãţile planteazã pari pe trotuar spunând cã împiedicã parcarea autoturismelor, eu spun cã seamãnã bani publici în piatrã seacã, în loc sã gãseascã soluţii corecte, aplicabile şi sã amenajeze locuri de parcare. Pentru orice problemã existã soluţie!
Autoritãţile ridicã garduri spunând cã protejeazã spaţiile verzi de cetãţenii fãrã conştiinţã civicã, eu spun însã cã mã îngrãdesc pe mine cetãţeanul corect în dreptul meu de a mã bucura de picãtura de naturã de lângã mine.
Niciodatã nu au fost mai multe garduri în acest oraş ca în aceşti douãzeci de ani şi acest lucru mã face sã-mi pun o întrebare: chiar nu pot trãi românii fãrã îngrãdiri? Sau numai Bucureştiul suferã de sindromul gardurilor? Refuz sã mai accept fie şi un singur gard ridicat aiurea între mine şi banalul, umilul, verdele fir de iarbã. La voi câte garduri s-au ridicat şi împotrivã cui?
Cum primãvara este în plin spectacol şi teoretic peste tot se face curãţenie, vã las sã priviţi câtevã instantanee din lume dar şi de pe la noi şi sã le comparaţi, încercând sã vã închipuiţi cã va fi cândva si la noi, ca pe la ei. Peste tot, în ţarã cã de, cu o floare nu se face ….Primãvarã!

Această prezentare necesită JavaScript.