Calatorprintaramea – Doi ani de blogging

calatorprintaramea pe platoul Bucegi

calatorprintaramea pe platoul Bucegi

Prima aniversare din anul 2014 pe care o voi serba se pare cã este cea a blogului meu. Mititelul a împlinit doi ani. Mã întreb oare la bloguri anii sunt ani pãmânteni sau asemeni anilor pisiceşti, ar trebui sã mai iau în calcul câteva zile sau luni ? Adicã doi ani blogãreşti, blogãrici sau blogãrei sunt egali cu doi ani-anişori? Atunci înseamnã cã blogul meu tocmai se ţine bine pe picioare, leagã douã-nouã vorbe şi cu cap şi cu coadã şi când are ceva de cerut apoi ştie cum sã cearã! Ştiu cã astãzi copii sunt precum Feţi-Frumoşii din poveste: cresc într-un an cât noi în doi-trei, aşa se face cã poate blogul meu ar fi trebuit sã alerge dar, cum sunt adepta mişcãrii molcome, mã gândesc cã a fãcut destui paşi. Şi ce paşi: de la Braşov la Hunedoara, de la Cluj la Timişoara, de la Brãila la Constanţa şi chiar peste mãri şi ţãri, legând prietenii atât de frumoase!

Deci cum poţi vorbi despre lucrurile frumoase şi înteresante pentru tine când mereu ai teama cã sunt doar opinii strict personale? Cum sã spui poveştile atâtor locuri minunate întrebându-te mereu dacã vor fi doritori sã-ţi calce pe urme? Şi rãspunsul a fost uşor de dat : cu sufletul. Am pus suflet în fiecare cuvânt şi astfel s-a nãscut blogul Calatorprintaramea şi cu el am pornit în lume şi cum Bianca m-a încurajat atât de frumos încã de la primii paşi – multumesc, Bia!- am continuat sã merg hotãrâtã sã cuceresc ….blogosfera. Dar cum ar fi cucerit lumea micuţul cãlãtor fãrã cuvintele strânse în duzinã, fãrã psi-luneli, fãrã Miercuri fãrã cuvinte, fãrã Gânduri din cuvinte şi fãrã atâţia cãlãtori împãtimiţi prin ţara noastrã şi prin lume? Greu, nu?  Recunosc mi-a fost teamã. Teamã de a nu greşi în scris, teamã cã ceea ce mie îmi pãrea interesant celorlalţi li se va pãrea banal, teamã de a fi în dezacord cu oricine şi orice. La urma urmei, frumosul este subiectiv şi interesant este o noţine atât de relativã!
Dar de ce sã-mi pun atâtea întrebãri, de ce sã numãr foile din plãcinta scriitoriceascã, de ce sã mã îndoiesc de propria judecatã? Mai bine pornesc din nou la drum, anul este la început şi am încã atâtea de povestit. Aşadar vã invit prieteni sã rãmâneţi alãturi de mine şi promit sã vã cãlãuzesc pe cãrãri umblate sau neumblate dar deopotrivã minunate! Ţara ne cheamã, lumea… rãmâne de vãzut şi poate îmi voi mai încerca din nou forţele prin concursuri, nu de alta dar anul ce tocmai s-a încheiat a fost pentru mine unul fericit dacã mã gândesc la premiul câştigat la concursul lansat de Libris “De ce citim?” – multumesc, Sonia pentru încredere !- şi la cãrţile ce stau la rând la citit. Mi-a trecut şi tristeţea învingãtorului şi dorinţa de a-i înţelege pe toţi. Merg mai departe şi sunt sigurã cã acolo undeva sunt adunate multe alte cuvinte ce aşteaptã sã-şi gãseascã un titlu.
La mulţi ani de blogging tuturor!
 

Psi-luneli – Ştiu şi totuşi irosesc

Nu ştiu câte au fost gândurile bune pe care le-am dãruit celor din jur, prieteni sau simple cunoştiinţe. Nu le-am ţinut cont. De ce aş fi fãcut-o?
Nu ştiu de câte ori i-am tratat pe cei din jurul meu cu respectul la care mã credeam îndreptãţitã la rândul meu şi am fost dezamagitã. Nu am notat nicãieri. De ce aş fi pierdut timpul?
Nu ştiu câte fapte bune mi-au fost rãsplãtite cu nerecunostinta. Nici numãrul lor nu are vreo importanţã. De ce ar avea?
Ştiu totuşi cã multe au fost zilele şi nopţile în care am plâns. Am plâns cu sughiţuri şi mi-am promis sã nu mai fac niciodatã. Niciodatã ce? Sã fiu bunã, sã nutresc gânduri bune despre alţi oameni, sã întind o mânã de ajutor? Greu, foarte greu.
Ştiu cã nu este posibil şi-mi irosesc lacrimile, gândind cã acesta este rostul lor: sã spele urmele de bocanci cu care s-a cãlcat fãrã milã in sufletul meu . Ştiu cã voi continua sã fac ceea simt, ştiu cã voi mai avea dezamãgiri şi mai ales ştiu cã voi continua sã-mi irosesc lacrimile.
 
Ce ştiu şi ce irosesc ceilalţi membri ai clubului veţi afla dacã veţi cerceta la psi.
 

psi – 12 cuvinte

Ninge in Bucuresti

Ninge in Bucuresti

Cu fiecare nouã ninsoare mã simt cuprinsã de magie ca în anii copilãriei, de parcã în a sa curgere, timpul nu m-ar fi atins.

Orgolios, sufletul meu se bucurã cu aceeaşi intensitate de momentele în care, ţesãtura de catifea a zãpezii acoperã o lume în care pãpuşari şi pãpuşi, încercã sã-şi uite durerile prinse ca nişte mãrgele pe panglica vieţii.

Plimbare in doi

Plimbare in doi

Deşi departe de a fi perfect rotundã, emoţia clocotitoare a fericirii pe care ştiu cã ninsoarea mi-o va dãrui, îmi umple zilele cenuşii de iarnã cu un curcubeu strãluciţor ţesut de jocul fulgilor de nea.

Ştiu cã poate, gândul meu este diferit de tot ceea ce iubitorii cãldurii toride a verii rostesc mãrunt în barbã când vãd pe cer încãierându-se tortul brut al iernii, dar el este doar un gând şi nu poate fi o limitã pentru nimeni.

Pasi in zapada

Pasi in zapada

Poate este doar un gând , dar este al meu şi îmi este foarte drag.

P.S.   Exerciţiul meu de fericire de astãzi a fost inspirat de postarile de pe blogurile pe care îmi place sã mã plimb, astfel citindu-l pe Tiberiu, am urmat Panglica de catifea pânã la Duzina de cuvinte – Pãpuşi. Apoi, cu Duzina de cuvinte – Aparenta strânse, am încercat un Exerciţiu (auto)impus pentru o micã Psi-duzinealã cu Ursul din Abisuri. Dar, am auzit cum râsunã Un plâns peste noi – duzina de cuvinte, ce pãrea O duzină de cuvinte ajunsă la destinație la limită, dar cum eu credeam Duzina de cuvinte …..Magie, am înţeles cã sunt: O “duzină” plagiată şi una inventată.  Şi atunci am hotãrât cã ar trebui sã existe şi Duzina de cuvinte(21) – Altã perspectivã asupra greşelii.

 Sper sã vã placã şi vouã tot atât cât mi-a plãcut mie, adicã într-atât încât sã-mi încerc forţele la………compunere.