Drumuri dobrogene: Enisala – cetatea dintre ape

Cetatea Enisala

Cetatea Enisala

Dobrogea: drumuri ce leagã aşezãrile risipite printre dealuri, oameni ce aşteptã rãsãritul soarelui legãnaţi de ape, cetãţi de strãjã la malul mãrii şi o istorie ce coboarã pânã la secolele de început ale creştinismului. Aici, meleagurile dobrogene pãstrezã urmele credinţei în minunile Sf.Andrei, pescarul, “cel dintâi chemat”, patronul spiritual al României, urme ce te poartã de la Basarabi (Murfatlarul de astãzi), pânã pe malul Dunãrii, în comuna Ion Corvin la pestera sfântului.
        Enisala – satul Nou în limba turcã, este numele sub care astãzi este cunoscutã cetatea pe care odinioarã, neguţãtorii genovezi, au ridicat-o de strajã, pe malul golfului ce se deschidea cãtre mare. Astãzi, ruinele cetãţii, se înalţã deasupra dealurilor Dobrogei, veghind întinderile de apã şi stuf, strãbãtute de canalele ce leagã cele douã lacuri: lacul Razelm (aşa cum l-am ştiut mereu, deşi astâzi întâlnesc şi denumirea de lacul Razim) şi lacul Babadag.
Veneam de la Tulcea pe drumul ce trece prin Murighiol, prin Dunavãţul de Sus şi Dunavãţul de Jos, întocându-ne apoi prin Valea Nucarilor spre Agighioi şi Sarichioi. Drumul este pitoresc  şi iatã-ne ajungând în sfârşit, printre cele douã lacuri , Babadag şi Razelm, la cetetea Enisala. Trebuie sã mãrturisesc cã, suprinza cu care am descoperit pe vârful dealului cetatea, ne-a fãcut sã ne abatem de la şosea şi luând pieptiş dealul, pe urmele de roţi ce şerpuiau inaintea noastrã, am început “asediul” cetãţii. Cãci, de departe, istoria cetãţii este scrisã de luptele purtate pentru stãpânirea sa, aceasta, trecând pe rând, din mâinile genovezilor, în cele ale turcilor, ca mai apoi, dupã ce s-a aflat sub vremelnica stãpânire a lui Mircea cel Bâtrân, cetatea sã fie cuceritã din nou de otomani. Dupã ruperea legãturii golfului cu marea şi transformarea acestuia încet, încet, într-un lac, cetatea a fost pãrãsitã.
       Drumul ales de noi, nu a fost tocmai uşor, dar o datã ajunşi pe culmea dealului, la poalele cetãţii, nu micã ne-a fost surpiza când am descoperit drumul pe care îl pãrãsisem. Era frumos asfaltat şi urca cuminte, printre dealuri, pânã la cetate. Odatã cu restaurarea cetãţii s-a fãcut şi amenajarea acestui drum, astfel încât, orice mijloc de transport ai alege, poţi fi sigur, cã vei putea urca fãrã probleme. Desigur, cãnd eşti dornic sã-ţi mãsori puterile cu mama naturã, iei cu asalt dealul şi ajuns în vãrf, priveşti cu uimire în jur la întinderea nesfãrşitã parcã, ce se deschide privirilor tale, neştiind, încotro sã te uiţi mai întãi. Poate peste întinderile de ape ale celor douã lacuri, poate peste vãlurirea dealurilor ce coboarã în terase spre apã, sau poate, asupra câmpiei mişcãtoare, plinã de stufãriş şi strãbãtutã de canale, pline de pescari amatori şi animate de zborul pãsãrilor care, din timp în timp sãgetau cerul.
            Noi am ales, pentru început, la fel ca toţi turişti ajunşi la cetate, sã vizitãm incinta, apreciind munca celor care au lucrat la restaurarea vestigiilor. Se poate vedea vatra unei gospodãrii, urmele zidului de apãrare, turnul de apãrare cu pinteni înfipţi în coasta dealului, încãperi ascunse în iarbã,  toate aşteptând în linişte ca paşii oamenilor sã anime din nou vechea cetate.
           Este aproape palpabilã emoţia pe care o încerci, stând de strajã, pe zidul vechii cetãţi.  Privirea cuprinde fãrã oprelişte drumul ce urcã la cetate, alunecã peste valurile verzi ale dealurilor şi pluteşte lin peste ape, purtatã pe aripile pãsãrilor.
Dacã drumurile vacanţei vã poartã în apropierea cetãţii dintre ape, nu ezitaţi sã urcaţi  şi nu veţi regreta nicio clipã timpul petrecut aici, unde natura, parcã mai mult ca oriunde, a înfrãţit pãmântul cu cerul şi cu apa.
Toate  aceste emoţii, am încercat sã le prind în imaginile pe care vi le dãruiesc, cu speranţa cã, într-o zi, vã vor îndemna sã vã îndreptaţi paşii, spre cetatea singuraticã dintre ape – Enisala despre care am scris acum ceva timp dar pentru cã vine vara şi dupã cum am spus poate drumurile vacanţei vã vor purta prin apropiere, m-am gândit sã vã îndemn sã citiţi ce am scris şi sã admiraţi imaginile care pãstreazã pentru mine vraja meleagurilor dobrogene.
 DSC09787DSC09777DSC09784
DSC09796enisala
DSC09785DSC09781DSC09776DSC09801DSC09794DSC09792DSC09791DSC09788DSC09804 enisala

Histria – de strajã la malul marii

Vechea cetate greceascã, odinioara port la Marea Neagrã, este astãzi parte din Rezervaţia Biosferei “Delta Dunãrii”. Vizitarea sitului arheologic de la Histria, permite înţelegerea unei perioade de maximã înflorire a aşezãrilor situate la gurile Dunãrii.
Dunãrea sau cum îi spuneau grecii Istrul a fost cea care a dat denumirea cetãţii – Istria sau Histria aşa cum o ştim pânã astãzi.
Cetatea era situatã iniţial pe malul Mãrii Negre, într-un golf a cãrui deschidere cãtre mare s-a închis în timp, colmatarea acestuia transformându-l în ceea ce astãzi cunoaştem a fi complexul de lacuri Razelm-Sinoe. Ca şi în cazul cetãţii Enisala, cetatea dintre apele celor douã lacuri Razelm şi Sinoe de lângã Babadag, ruperea legãturilor cu marea a dus încet, încet la decãderea şi la abandonarea cetãţii.
Descoperirea ruinelor vechii cetãţi în anul 1868 şi iniţierea primelor cercetãri de specialitate în anul 1914 de cãtre Vasile Pârvan, au deschis drumul cãtre cunoaşterea acestor vestigii arheologice foarte importante în înţelegerea dezvoltãrii aşezãrilor de la malul mãrii.
Venind dinspre Nãvodari pe DN 226, dupã ce ai vizitat Grindul Chituc, te poţi îndrepta spre Histria, mergând în continuare pe DN226A, admirând pe parta dreaptã a drumului Lacul Nuntaşi.
Deşi era luna octombrie, a fost o zi caldã astfel încât Complexul arheologic de la Histria ne-a întâmpinat cu pomi în floare, stoluri de ciocârii şi cu un autocar plini de elevi gãlãgioşi ce au dat viaţã acestui loc tãcut.
Vizitarea vechii cetãţi, te poartã printre vestigii care atestã înflorirea pe care a cunoscut-o în cei 1300 de ani în care a fost locuitã neîntrerupt.
Lucrãrile de restaurare desfãşurate de-a lungul timpului şi care continuã şi astãzi dau posibilitatea vizitatorilor de a înţelege cum se desfãşura viaţa în aceste locuri şi de a admira zidurile ce înconjoarã cetatea, reţele de canalizare a apei, bãile termale, incintele zonelor de locuit sau a fostelor ateliere, strãzile pavate ce strãbat cetatea şi care te conduc cãtre ruinele basilicelor care vorbesc de prezenţa timpurie a creştinismului pe aceste meleaguri şi de importanţa la care ajunsese cetatea în acele timpuri, mozaicurile romane, coloanele greceşti ce se înalţã zvelte printre zidurile cetãţii dar şi arcadele boltite ale porţilor de trecere pe sub care te strecori dintr-o încãpere în alta. Dar ceea ce mi-a plãcut în mod desosebit a fost liniştea care stãpâneşte aceste locuri. Vizitarea acestor minunate vestigii poate sã dureze ceva timp dar este deosebit de plãcutã şi instructivã şi trebuie neapãrat sã continuie pe malul complexului lagunar Razelm-Sinoe, unde cu siguranţã veţi fi vrajiţi de frumuseţea peisajului. Cetatea aflându-se cum am spus în Rezervaţia Biosferei “Delta Dunãrii”, dacã veţi coborâ pe malul lacului vã veţi putea bucura de clipe de neiutat întro linişte tulburatã doar de strigãtele pãsãrilor şi murmurul vântului ce infioarã apele lacului.
Nu trebuie uitat Muzeul arheologic din Complexul arheologic de la Histria unde pot fi admirate ca şi în Muzeul arheologic de la Adamclisi, exponate valoroase ce vorbesc despre prezenţa pe aceste meleaguri ale civilizaţiei greceşti şi romane dar şi despre existenţa unor importante schimburi comerciale ce stau mãrturie unei vieţii economice active.
Cu speranţa cã am trezit interesul pentru acest complex arheologic vã las sã admiraţi câteva instantenee în care am dorit sã pãstrez amintirea unor momente cu adevãrat speciale.