Cum m-am apucat de citit

Iată o întrebare la care pot să răpund imediat: habar nu am! Citesc de când mă știu. Într-o postare mai veche am scris că mama îmi povestea cã în prima zi de şcoalã, în drum spre casã, m-am oprit şi aşezatã pe iarbã, plinã de curiozitate, am rãsfoit manualele primite. Nu am avut rãbdare sã ajung acasã, trebuia sã vãd ce se ascunde între coperţile frumos colorate. Nu ştiam sã citesc, dar curiozitatea care mã stãpâneşte şi astãzi, nu-mi dãdea pace. Cred cã cititul a fost pentru mine, mereu, modalitatea cea mai plãcutã de petrecere a timpului. Câtã vreme am cãrţi de citit, niciodatã nu mã simt singurã şi nu am mã plâng cã nu am ce face.
Citeam la masă spre disperarea mamei care nu suporta faptul că între farfuria de mâncare și cana de apă, trona cartea mea. Citeam în pat, în orele în care mama ne impunea somnul de după-amiază și astfel pentru mine timpul trecea repede. Citeam pe drum spre școală, citeam oriunde aveam momentele mele de liniște, de singurătate. În preajma mea, acasă sau la școală, la o lungime de braț se afla mereu o carte. La terminarea școlii generale, puține au fost cărțile din biblioteca școlii pe care să nu le fi răsfoit măcar. Știți că în recreația mare, mereu erau elevi care așteptau la ușa bibliotecii să împrumute cărți? Trecea recreația, suna de intrare la ore, dar pentru noi nu conta decât că vom avea cărți noi de citi. Era minunat!
Și apoi cum puteam să nu citesc când mereu primeam în dar cărți de ziua mea sau de Moș Gerilă? Să le fi pus în bibliotecă și să le las uitării? Cărți de beletristică sau albume de pictură, Istoria Românilor sau Atlasul botanic? Toate acele cărți noi, frumos tipãrite şi frumos copertate, a cãror simplã vedere te fac sã ţi le doreşti au deschis și vor deschide mereu, nenumărate porți către cunoaștere. Cred că cititul a fost și va rămâne mereu parte din viața mea căci doar astfel pot cunoaște lumea, oamenii. Povestea fără sfârșit a devenirii umane este însăși povestea cuvântului scris. În piatră sau metal, pe papirusuri sau piele de vițel, pe hârtie sau mătase, cuvântul scris a unit generație după generație.
Cum m-am apucat de citit nu mai are nicio importanță pentru mine. Important este și va fi, faptul că citesc. În fiecare zi. Proză, poezie, cărți de istorie, de călătorie sau cărți de povești pentru copii. Literatură clasică sau contemporană. Cărți recomandate de prieteni sau primite în dar, cumpărate din librărie sau din anticariat, sunt și vor fi mereu porți larg deschise către o lume veșnic în schimbare. O lume plină de culoare și înțelesuri spre care am pășit la îndemnul părinților mei, al profesorilor care mi-au spus mereu că trebuie să citesc, să îndrăznesc să visez și astfel să-mi croiesc propriul destin într-o lume ce a fost și va fi mereu a celor instruiți ce pot și care luptă să reușească.

„Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov”.