Calatorprintaramea – Doi ani de blogging

calatorprintaramea pe platoul Bucegi

calatorprintaramea pe platoul Bucegi

Prima aniversare din anul 2014 pe care o voi serba se pare cã este cea a blogului meu. Mititelul a împlinit doi ani. Mã întreb oare la bloguri anii sunt ani pãmânteni sau asemeni anilor pisiceşti, ar trebui sã mai iau în calcul câteva zile sau luni ? Adicã doi ani blogãreşti, blogãrici sau blogãrei sunt egali cu doi ani-anişori? Atunci înseamnã cã blogul meu tocmai se ţine bine pe picioare, leagã douã-nouã vorbe şi cu cap şi cu coadã şi când are ceva de cerut apoi ştie cum sã cearã! Ştiu cã astãzi copii sunt precum Feţi-Frumoşii din poveste: cresc într-un an cât noi în doi-trei, aşa se face cã poate blogul meu ar fi trebuit sã alerge dar, cum sunt adepta mişcãrii molcome, mã gândesc cã a fãcut destui paşi. Şi ce paşi: de la Braşov la Hunedoara, de la Cluj la Timişoara, de la Brãila la Constanţa şi chiar peste mãri şi ţãri, legând prietenii atât de frumoase!

Deci cum poţi vorbi despre lucrurile frumoase şi înteresante pentru tine când mereu ai teama cã sunt doar opinii strict personale? Cum sã spui poveştile atâtor locuri minunate întrebându-te mereu dacã vor fi doritori sã-ţi calce pe urme? Şi rãspunsul a fost uşor de dat : cu sufletul. Am pus suflet în fiecare cuvânt şi astfel s-a nãscut blogul Calatorprintaramea şi cu el am pornit în lume şi cum Bianca m-a încurajat atât de frumos încã de la primii paşi – multumesc, Bia!- am continuat sã merg hotãrâtã sã cuceresc ….blogosfera. Dar cum ar fi cucerit lumea micuţul cãlãtor fãrã cuvintele strânse în duzinã, fãrã psi-luneli, fãrã Miercuri fãrã cuvinte, fãrã Gânduri din cuvinte şi fãrã atâţia cãlãtori împãtimiţi prin ţara noastrã şi prin lume? Greu, nu?  Recunosc mi-a fost teamã. Teamã de a nu greşi în scris, teamã cã ceea ce mie îmi pãrea interesant celorlalţi li se va pãrea banal, teamã de a fi în dezacord cu oricine şi orice. La urma urmei, frumosul este subiectiv şi interesant este o noţine atât de relativã!
Dar de ce sã-mi pun atâtea întrebãri, de ce sã numãr foile din plãcinta scriitoriceascã, de ce sã mã îndoiesc de propria judecatã? Mai bine pornesc din nou la drum, anul este la început şi am încã atâtea de povestit. Aşadar vã invit prieteni sã rãmâneţi alãturi de mine şi promit sã vã cãlãuzesc pe cãrãri umblate sau neumblate dar deopotrivã minunate! Ţara ne cheamã, lumea… rãmâne de vãzut şi poate îmi voi mai încerca din nou forţele prin concursuri, nu de alta dar anul ce tocmai s-a încheiat a fost pentru mine unul fericit dacã mã gândesc la premiul câştigat la concursul lansat de Libris “De ce citim?” – multumesc, Sonia pentru încredere !- şi la cãrţile ce stau la rând la citit. Mi-a trecut şi tristeţea învingãtorului şi dorinţa de a-i înţelege pe toţi. Merg mai departe şi sunt sigurã cã acolo undeva sunt adunate multe alte cuvinte ce aşteaptã sã-şi gãseascã un titlu.
La mulţi ani de blogging tuturor!