Bijuterii de arhitecturã la Bãile Herculane

Odatã ajuns în staţiunea Bãile Herculane, dupã turul obligatoriu de recunoaştere a împrejurimilor trebuie sã-ţi faci timp sã inspectezi agale douã obiective inscrise pe Lista Monumentelor Istorice, ce au fãcut altãdatã fala acestui aşezãmânt şi care, în ciuda lipsei de interes pentru restaurarea lor rãmân şi astãzi la fel de frumoase.

Unul este Cazinoul din centrul staţiunii şi care aflat în parcul central comunica odinioarã prin douã lungi coridoare cu bolţi minunat pictate cu hotelul Traian (Pavilionul nr.1) şi Hotelul Decebal (Pavilionul nr.2). Construit între anii 1862-1864, urmând planurile arhitectului german Wilhelm von Doderer, acesta a fost gândit ca un amalgam de stiluri, cu decoraţiuni exterioare desosebit de bogate ce pot fi admirate în mare parte şi astãzi. Gândit ca un loc de recreere, cazinoul avea salã de spectacole, restaurant şi salã de joc unde de întâlneau amatorii de ruletã.

Dacã în anii de glorie era punctul de atracţie pentru protipendada venitã în staţiune, în anii ce au urmat de dupã rãzboi a adãpostit, aşa cum stau mãrturie plãcuţele rãmase pe uşi, Sala de spectacole a Casei de Culturã precum şi Muzeul de Istorie “Nicolae Cena”. Aşa cum am mai spus, deşi astãzi este clasificat “monument de arhitecturã”, acest frumos edificiu, este pustiu. Am strãbãtut coridoarele tãcute cu privirile agãţate de tavanele pictate, cãlcând cu sfialã pe mozaicurile multicolore, admirând fiecare detaliu încercând sã-mi închipui forfota de altãdatã când turiştii îi dãdeau viatã.

Clãdirea pe frontispiciul cãreia stã scris “Saluti et laetitiae” adicã Sãnãtate şi bucurii, decoratã cu frize sculptate, strãjuieşte şi astãzi liniştitã parcul central, vegheatã de superbul exemplar de sequoia gigantea.

Am cãlcat pe urmele albastre ce te îndrumã din parc spre acest frumos cazinou dar, spre dezamãgirea mea, nu am descoperit decãt câteva café-baruri, deşi atracţia rãspânditã de acest loc ar fi putut foarte bine sã-l facã mult mai viu. Aş fi vrut sã gãsesc o bibliotecã deschisã pentru turişti, o salã de recreere unde turiştii sã poata sã se întâlneascã şi sã stea de vorbã sã se cunoascã, un panou cu informaţii legate de aceastã frumoasã construcţie, un program al activitãţilor ce se vor desfãşura în staţiune şi la care turiştii sã fie invitaţi, dar din pãcate doar paşii celor ce vin atraşi de renumele edificiului, se aud şi este tare pãcat.

Cel de-al doilea obiectiv de arhitecturã care nu poate trece neobservat mai ales pentru turiştii ce sosesc în staţiune cu trenul, este gara din Bãile Herculane. Aşa cum se aratã în prezentare, clãdirea gãrii a fost inauguratã la 20 mai 1878 şi reprezintã o copie a pavilionului de vânãtoare de la Viena al Împãrãtesei Maria Tereza.

Aflatã la la 16 km de Orşova, la intersecţia drumului E70 cu Dn 608D (ce strãbate staţiunea) gara din Bãile Herculane îşi întâmpinã vizitatorii cu urarea de “Bine aţi venit” înscrisã în mozaicul peronului. Curat, liniştit în ciuda trecerii anilor, cu bãncile ferite de arşiţa verii sub bolta de verdeaţã, bãtrânul peron aşteaptã paşii cãlãtorilor în scurgerea fãrã oprire a timpului mãsurat ca odinioarã de vechiul ceas Paul Garnier. Deşi întregul ansamblu rãmâne un reper important al arhitecturii antebelice, totuşi este vizibil faptul cã trecerea timpului a lãsat urme adânci, care deşi nu pot umbri frumuseţea elementelor ce decoreazã pavilionul central, totuşi, trebuie luate urgent mãsuri de restaurare a acestei adevãrate cãrţi de vizitã a staţiunii. Frumoasa cupola cu mozaic multicolor stã sprijinitã de coloane, având inscripţionat acelaşi mesaj ce slãveşte apele sfinte ale lui Hercules de la Mehadia.

Admirând frumuseţile acestor locuri, parcã înţeleg altfel sensul supãrãrii lui Colette din “Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, ce era atât de supãratã nu numai cã nu vãzuse Parisul dar, “de cãnd m-a luat nu m-a dus nici mãcar pãnã la Mehadia”. Scrisã la începutul anilor 1900, adicã în plinã glorie a staţiunii Bãile Herculane ce era consideratã la acea vreme cea mai modernã din Europa, cu siguranţã cã era privitã de mica burghezime la fel de atractivã ca Parisul. Bine înţeles este doar o pãrere personalã dar poate fi şi o presupunere corectã, cine poate şti ce a gândit scriitorul?

Oricum, pentru cei ce sosesc astãzi pe calea feratã, legãtura cu staţiunea este asiguratã de curse regulate de autobus pânã în Piaţa Hercules de unde taxiurile vã vor duce cãtre hotelurile sau pensiunile din staţiune.

Sper ca instantaneele surprinse sã vorbeascã despre frumuseţea acestor clãdiri- monument aşa cum le-am vãzut eu, sperând sã vã poarte la un moment dat paşii cãtre acestã perlã a Banatului situatã pe frumoasa Vale a Cernei din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei.

Salutãri din Bãile Herculane

Staţiunea Bãile Herculane din judeţul Caraş-Severin este cea mai veche staţiune balnearã din ţara noastrã, atestatã documentar încã de pe vremea romanilor. Pornite sã cucereascã Dacia, legiunile romane au descoperit în drumul lor de la Tierna la Tibiscum (Orşova –Timişoara de astãzi) apele binefãcãtoare de pe Valea Cernei, construind pe locul de astãzi al satului Mehadia, cetatea “Ad Mediam” şi dând apelor numele de “Ad aquas Herculi sacras” Ad Mediam, adicã Bãile sfinte ale alui Hercule de lângã Mehadia, recunoscând astfel calitãţile tãmãduitoare ale acestora.

Numeroase vestigii vorbesc despre renumele pe care bãile termale l-au cãpãtat de-a lungul timpului, acestea trecând pe rând sub stãpânire austriacã, maghiarã şi în cele din urmã româneascã.

Staţiunea este situatã pe valea râului Cerna, în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, beneficiind astfel de o climã temperatã şi de acţiunea aeroionizãrii negativã excepţionalã existentã în aceastã zonã de 2000-2500 ioni negativi/cm³/s, cu efecte deosebite asupra sistemului nervos. Staţiunea este unicã din acest punct de vedere, efectele deosebite ale acestui microclimat putând fi uşor de constatat de cãtre cei care aleg sã-şi petreacã concediul aici.

În staţiune se poate ajunge fie venind de la Bucureşti pe E70, prin Piteşti, Slatina, Craiova, Strehaia, Orşova şi apoi pe DN 67D pânã la Bãile Herculane sau, venind pe DN 67 dinspre Râmnicu-Vãlcea, prin Tg. Jiu, apoi pe DN 67D prin Baia de Aramã prin splendida Vale a Cernei. Oricare ar fi traseul ales drumul este deopotrivã presãrat cu locuri minunate pentru care meritã sã vã faceţi timp sã le admiraţi.

Dar sã vorbesc despre staţiune. Ştiu cã s-a scris mult în ultimul timp despre starea deplorabilã în care se aflã aceasta. Adevãrul este oarecum la mijloc. Este adevãrat cã multe din fostele stabilimente de sãnãtate a cãror istorie coboarã mult în secolul 19 sunt astãzi întro stare precarã sau în curs de reabilitare iar baza de tratament din anii vechiului regim la care uneori se ajungea destul de greu, este astãzi în mare parte abandonatã sau în curs de reamenajare. Totuşi staţiunea are în prezent numeroase unitãţi de cazare: pensiuni, hoteluri noi sau recent renovate care au baze proprii de tratament ce oferã condiţii deosebite atât de cazare cãt şi tratament. Ştrandul cu apã terno-salinã “7 Izvoare”, ştrandul termal al Complexului “Cerna”, Bãile Venera cu ape cloro-sodo-calcicã-sulfuroasã sunt câteva din locaţiile în care petrecerea timpului aduce beneficii sãnãtãţii. Drumeţiile ce pot fi fãcute fie pe valea Cernei prin Parcul Naţional Cerna-Domogled, fie spre Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, fie spre Dunãre la Orşova sau Moldova Nouã, cu plimbãri cu şalupa sau vaporaşul pânã la Cazane, sunt tot atâtea motive sã nu ocoliţi aceastã staţiune. Vechile stabilimente de tratament ce altãdatã fãceau ca staţiunea sã fie socotitã cea mai modernã staţiune balnearã din Romania, adevãrate bijuterii arhitecturale, sunt astãzi din pãcate, în cea mai mare parte distruse. Deşi dupã pãrerea mea cu greu ar putea fi refãcute pentru a putea rãspunde cerinţelor actuale de siguranţa şi confort, ele pot fi încã admirate ca un exerciţiu de imaginaţie a ceea ce au reprezentat ani de rândul pentru locuitorii staţiunii şi pentru turişti. Dar în stadiul actual, din pãcate, ele reprezintã un real pericol pentru cei care, asemeni mie, se aventureazã în apropierea lor pentru a le imortaliza. Vechile bãi sulfuroase Neptun, spre care am pãşit pe pasarela ca o dantelã de metal (despre care am aflat cã nici alpiniştii angajaţi spre a o revopsi la un moment dat, nu s-au aventurat datoritã stãrii avansate de degradare) te primesc cu schelãria de metal agãţatã de pereţii sãi ca o promisiune cã se va face ceva, cândvã. Eu cred cã singurul lucru posibil ar fi sã se recupereze toate detaliile care împodobesc acest superb edificiu, sã se restaureze şi dupã edificarea pe acest amplasament a unei noi baze de tratament şi de cazare, la standardele cerute de reglementãrile în vigoare, sã se refacã detaliile de arhitecturã astfel încât sã se pãstreze linia arhitecturalã originalã care a dat faimã acestei staţiuni.

Ştiaţi cã aici a fost pus în funcţiune un ascensor acţionat hidraulic precum si un sistem de ventilaţie acţionat tot hidraulic astfel încât Bãile Neptun erau la aceea data cea mai modernã construcţie balnearã din Europa? Sau ştiaţi cã unele pavilioane de tratament comunicau între ele pe sub stradã sau prin lungi coridoare ce uneau bãile de hoteluri şi de pavilioanele unde erau cazaţi turiştii? Din pãcate o parte din aceste baze de tratament sunt astãzi întro stare deplorabilã, cei veniţi putând doar sã bãnuiascã frumuseţea ce altãdatã atrãgea capetele încoronate ale Europei pe aceste meleaguri.

Bãile Herculane sunt renumite pentru izvoarele minerale salino-termale sau termo-sulfo-saline, fiind cunoscute 17 dar,din acestea doar 8 izvoare fiind întrebuinţate : Izvorul Regina Maria (azi izvorul Nepturn) cu o temperaturã de 54ºC ce alimenta stabilimentul Regina Maria; izvorul Dragalina, cu o temperaturã de 41ºC, ce alimenta stabilimentul Dragalina; izvorul Elisabeta (azi Diana), cu o temperaturã de 55ºC, ce alimenta stabilimentul Elisabeta; izvorul Ileana (azi Apollo 1), cu o temperaturã de 46ºC, ce alimenta stabilimentul Ileana; izvorul Iosif, cu o temperature de 54ºC; izvorul Hercule cu apã termalã salinã, cu temperature ce variazã între 20º şi 67ºC; izvorul Tãmãduirei.

Astãzi mai poate fi vãzut în centrul staţiunii, în Piaţa Hercules, vechiul “ghid” de orientare al staţiunii, executat din fier, ce cãlãuzea turiştii spre hotelurile şi bazele de tratament. Astfel, poţi descoperii Pavilionul 6 (fostul sanatoriu militar); Hotelul Decebal (fostul Pavilion 2 astãzi aflat în renovare); Hotelul Apollo (fostele pavilioane nr.3 şi 4, în prezent “de vânzare”), Pavilionul 7 (fostul Hotel Ferdinand, în prezent modernizat); Hotelul Traian (fostul Pavilion nr.1, în present în curs de renovare); Bãile Neptun (fostul stabiliment Regina Maria, cel mai modern şi mai confortabil la vremea sa, dar astãzi aflat într-o stare deplorabilã fiind în curs de renovare); baia Hebe (fostul stabiliment Dragalina, ce comunica printr-un coridor acoperit cu hotelul Decebal); baia Diana situatã pe malul drept al Cernei; hotelurile mai noi Minerva, Diana, Afrodita sau Complexul U.G.S.R. (al sindicatelor).

Turistul dornic sã descopere frumuseţea acestei staţiunii trebuie sã porneascã în aventura sa înarmat cu multã rãbdare şi cu dorinţã sincerã de a descoperi toate acele repere printre care s-a scris istoria celei mai vechi staţiuni balneare din România.

Astfel, pornind plimbarea din dreptul Hotelului Traian (fostul Pavilion Sanatorial nr.1, astãzi aflat în curs de renovare), situat pe malul stâng al Cernei urmezi cu privirea coridoarele cu bolţi ce duc spre unul dintre cele mai frumoase Cazinouri ce ofereau turiştilor de altãdatã momente de relaxare. Lungile coridoare cu bolţi minunat pictate, cu mozaicuri multicolore si stucaturi din lemn şi fier, adevãrate dantele, frizele scluptate ce împodobesc faţada, stau mãrturie şi astãzi, mãiestriei meşterilor ce le-au dat viaţã, în ciuda nepãsãrii şi a abandonului la care au fost condamnate în ultimii 20 de ani. Clasificat “monument de arhitecturã” fostul Cazinou nu mai are de mult parte mãcar de vizita celor care veneau la Sala de spectacole a Casei de Culturã sau sã viziteze Muzeul de istorie, situat în str. Cernei nr.12.

Stiaţi cã parcul Cazinoului adãpostea pânã mai de curând douã exemplare rare pe teritoriul ţãrii noastre de Sequoia gigantea (wellingtonia gigantea), arborele mamut? Au fost douã exemplare dar din pãcat unul a fost doborât de furtunã.

Lãsând în urmã parcul trecem pe lângã Hotelul Decebal (fostul Pavilion sanatorial nr.2, astãzi în curs de renovare) ce comunicã printr-un lung coridor acoperit cu baia Hebe având o frumoasã terasã pentru bãi de soare. Trecând Cerna peste podul de piatrã, intrãm în Piaţa Hercules şi pãşim agale prin faţa Hotelului Apollo, cu bãile ce dateazã din anul 1846, fiind modernizate în anul 1970. La data constructiei bãile aveau 32 de cabine şi 3 bazine comune, din marmurã alba şi roşie. Baia comunica cu strada şi cu Pavilionul 4, iar de aici se putea ajunge pânã la Cazinou. Deasemena, pânã la ultimul rãzboi mondial se comunica cu Spitalul militar (Pavilionul 5) pe sub stradã. Astãzi vechile bazine pot fi zãrite printre geamurile sparte ale complexului Apollo II, pe frontispiciul cãruia deviza “Ad aquas Herculis sacras ad Mediam” slãveşte şi astãzi puterea vindecãtoare a apelor sfinte ale lui Hercules de lângã Mehadia.

Biserica Romano-catolicã ridicatã cum aratã inscriptia în timpul domniei regelui Ferdinand îşi aşteaptã credincioşii cu uşile deschise şi le primeşte ruga amintindu-le tuturor cã nimic nu trebuie sã fie în acestã lume fãrã Dumnezeu.

Ne continuãm plimbarea şi trecem în revistã fostul complex al sanatoriului militar, o impunãtoare construcţie ale cãror basoreliefuri şi sculpuri sunt astãzi, din pãcate puternic afectate de trecerea timpului dar şi de nepãsarea fãrã egal aş spune, a unor oameni pentru care aceste construcţii cu valoare de patrimoniu, nu au însemnat nimic. Complexul era compus din clãdirea centralã şi cele douã anexe amplasate stânga-dreapta, care astãzi sunt în curs de reamenajare.

Hotelul Ferdinand este singurul modernizat din vechile stabilimente şi care astãzi îşi primeşte oaspeţii întro atmosferã complet modernizatã.

Pãrãsim Piaţa Hercules şi pãşind pe malul drept al Cernei pe str. Izvorului, trecem pe lângã baia Diana, construitãtã cu clãdirea cazãrmii în anul 1811, an înscris şi pe frontispiciul uneia dintre intrãrile acesteia. Alãturi se aflã izvorul Diana III cu ape termo-sulfuroasã clorurosodicã calciaã hipotonã.

Cel din urmã stabiliment dar si cel mai impunãtor este Baia Neptun fosta baie Regina Maria, aşezat în fata Parcului Central spre care se arcuieşte grav pasarela dantelatã. Ridicatã între anii 1883-1886, era la aceea datã cel mai modern stabiliment balnear din Europa. Avea cum am mai spus, ascensor hidraulic şi un sistem de ventilaţie tot hidraulic, acţionat de apa izvorului Munk, din spatele ei. Clãdirea are doua aripi: una pentru bãi de sulf şi cealaltã pentru bãi de sare, fiecare având câte 32 de cabine şi 2 bazine, construite din marmura albã şi roşie. Era utilizatã apã termalã de la izvoarele Neptun I, IV şi de la izvorul Hercule I. Astãzi se aflã în curs de renovare, dar mare parte din vechiul stabiliment este prãbuşit şi cu instalaţiile distruse. Elementele decorative, basoreliefuri, sculpturi de mari dimensiuni, elemente decorative din metal ce împodobesc acoperişul, amintesc despre splendoarea de altãdatã a acestui stabiliment. În mod deosebit trebuie sã vorbesc despre promenada amenjatã pe malul drept al Cernei din faţa intrãrii în Baia Neptun pânã în dreptul Hotelului Hercules. Mãrginitã de parapetul de piatrã cu lãcaşuri speciale în care altãdatã florile bucurau privirile, cu bãnci ascunse în firidele de verdeaţã, promenada oferã posibilitatea unui moment de relaxare dãruit deopotrivã de apele Cernei, de munţii care parcã sprijinã cerul şi foşnetul bãtrânilor platani, martori tãcuţi al trecerii timpului.

Poate pãrea dezolant la prima vedere sã parcurgi acest ansamblu de arhitecturã balnearã (aşa cum este semnalat peste tot în perimetrul centrului vechi cum îl denumesc eu) dar nu este chiar aşa. Aceastã staţiune atât de dragã sufletului meu are atât de multe de oferit încât cu greu m-am putut decide cu ce sã încep seria postãrilor pe care am dorit sã i le dedic în speranţa cã, atât autoritãţile dar mai ales românii vor revenii în aceste locuri minunate.

Încep prin a ilustra cele mai sus povestite şi voi reveni în curând cu postãrile despre excursiile pe care le-am fãcut, pornind din Bãile Herculane spre Caransebeş, Anina, Oraviţa, Moldova Nouã, Orşova, Cheile Nerei, Petroşani spre golful Mraconia şi de acolo cu şalupa la Cazane.