Duzina de cuvinte – amintirile

 
Pe rugul amintirilor ardem adesea fãrã flacarã. O scânteie de niciunde venitã aprinde risipita pulbere a faptelor trecute şi dintre tablourile adunãtoare de imagini ce alcãtuiesc o viatã, scoate la ivealã poveşti ce se vor spuse.
Uneori apatici, alteori cuprinşi de frenezie ne lãsãm purtaţi în timpuri în care ne arãtam rãzboinici şi ne luam la trântã cu viaţa. Poate cã trecerea timpului ne-a înmuiat pornirile aprige, poate cã dimpotrivã astãzi, pãpuşile de cearã de altãdatã s-au transformat în adevãrate de fiare aflate mereu la pândã, cu toţii pãstrãm în sufletele noastre neatinşi, gingaşii boboci ai primei iubiri.
Amintirile sunt ca o boalã: te înmoaie, te scot din rând, te izoleazã, te determinã sã ceri ajutor si la sfârşit ori eşti mai puternic, imun fiind la oricare chemare din trecut, ori rãmâi pe vecie prins în acel sâmbure de realitate înţeles doar de tine.
Lanţul amintirilor. Un titlu de film. Dar cu timpul realizezi ca în viaţã nu existã o amintire. Existã amintiri. Fiecare amintire spune povestea unei clipe. Fiecare clipã se ţine însã strâns de altã clipã, şi atunci când chemi o amintire ea nu va veni singurã. Va aduce cu ea fapte, oameni, locuri. Unele ne vor bucura, altele ne vor face sã suferim. Uneori mã întreb ce mã face sã sufãr mai mult: cã a trecut timpul sau cã atunci nu am putut sã-l ţin în loc?
Duzinele de cuvinte, ca de obicei, vã aşteaptã cuminţi, la psi