Descântec de gură rea

Câte-n Lună și în Soare,
Câte stele-au să răsară,
Câte vorbe stau nespuse,
Câte gânduri stau ascunse,
Toate-s parcă prea puține
Câte-ai vrea să-arunci în lume!
Nu poți orișice ai face,
Vorbele să le ți strânse,
Printre buze să nu fugă,
și de oameni să se-atârne!
Claie frunze de scaieți,
Să se prindă de pereți,
Să se-ațină, să te țină
De spui vorbe fără rost
să te-npungă pân` la os,
de te-oi ține scai de om,
să te piște de țurloi,
De te-oi pune pe bârfit
Să te-npiedici și să pici!
Și de-oi vrea să șezi la colț
Cu alte babe să deznozi,
Vise ce n-au fost visate,
Fapte încă ne-ntâmplate,
Vorbe ce n-au fost strigate
și nici șoapte strecurate,
să te strângă pe sub vintre,
să te-ndoi cu fruntea-ntină,
să te-mpungă pe sub șale,
să te aricești pe vale,
să te-adune cocoloș
Să te-arunce colo, jos!

Alte descântece, găsiți la descântătoarele de serviciu:Rudia, Sonia, Dana, 

Cum am descoperit body painting-ul

Astăzi toată lumea a aflat despre body painting. Această formă se exprimare artistică a cucerit definitiv lumea. Că nu este prea nouă, știm. Că, acum multe sute de ani (un studiu pare să arate că până și omul de Neanderthal se folosea de această artă, ceea ce ne duce mult mai mult în trecut), fețele și trupurile erau acoperite cu desene ale căror semnificație ne străduim și astăzi, să o descifrăm în toată înțelepciunea sa, iarăși este cunoscut. Ceea ce știm mai puțin este că, uneori drumul spre această formă de exprimare poate începe cu o poveste. Mereu am susținut lectura și când dragostea de carte se întâlnești cu talentul la pictură, nu poate rezulta decât body painting. Mă rog la vremea aceea nu prea se auzise nici prin lume de această artă, iar pe la noi, singura formă de body painting se întâlnea doar pe ulițe, după vreo ploaie, când erau adunați cu joarda copiii, în case. Cu joarda, că altfel cine se dădea intrat în casă?
Să revenim, la cestiune, stimabililor! Deci, eu eram cu cititul și sora mea mai mare, Carmen, era talentul coloristic. Picta frumos, mânuia culorile minunat și aveam la îndemână, câte culori doream. Nici nu bănuia tatăl nostru ce urmări poate avea, întâlnirea celor două talente, sigure acasă într-o după-amiază liniștită cu rezerva sa de culori.
Vă veți întreba ce poate fi așa de grav? Păi să recapitulăm: două puștoaice cam de 8 ani și de 12 ani puse de fapte mari, un apartament cu două camere și o singură baie și ora la care tata se întorce de la serviciu, cu o dorință desigur, legitimă de a intra în baie. Singura baie.
El ar fi vrut să intre dar, cum am fi putut ieși noi? Dar să o luăm cu începutul. Winnetou. Cine nu îl cunoaște? Cine nu s-a vopsit alături de el în culorile războiului? Imaginar desigur, dar eu și sora mea, am trecut la fapte. Cu tempera. În cada albă, pe tot corpul și când ne admiram noi încântate de rezultat, auzim cheia în ușă și ne dăm seama brusc că, timpul a trecut mult prea repede. Ce să te mai speli? Ce să mai speli cada? Spaimă și disperare și la ușă tata care ne implora să ieșim din motive clare: era omul presat de nevoie și noi nu ne dădeam ieșite:
– Ce faceți dragă, amândouă în baie?
– Baie!!!
– Ce baie la ora 16? Ieșiți imediat!
– Imediat, tată! Stai să spălăm cada! Am fi vrut noi să o spălăm dar, cada nu se dădea curățată, neam! Cum să scoți frumusețe de tempera, cu buretele de baie și săpun de față? A încercat cineva? Noi da și nu prea am reușit. Și alunecam și ne împiedicam una de alta, o minune!
După un timp, negocierile dintre noi și tata au reînceput:
– Ieșiți imediat, că mă supăr! Vreau să intru în baie să mă spăl! Delicat dragul de el, nu?
– Ieșim imediat, tată! Și dăi și freacă-te pe corp, pe față, freacă faianța de pe pereții pe care-i pictasem tot alunecând și ținându-ne de ei, freacă cada și chiuveta, cu atâta sârg cum nu cred că am mai avut vreodată în viață. Doar ne motiva bătuta care ne aștepta la ieșirea din ”atelierul” ad-hoc, de la care nu prea vedeam ce anume ne-ar scăpa.
Când în sfârșit, după minute nesfârșite, am deschis ușa băii, tata s-a uitat năuc la noi și la baie, mulțumind cred cerului că ieșisem înainte să plece prin vecini, cerând voie la baie.
Cât despre adevărul șederii noastre în baie nu prea a fost nevoie să povestim căci, peste tot rămăseseră imagini nemuritoare, cu tempera de calitate și nici noi nu prea aveam culoarea regulamentară
Nu prea îmi mai amintesc reacția mamei la relatarea tatălui despre isprava noastră, dar cred că nu a fost prea dură, căci tot împreună ne-am apucat să facem cort în sufragerie fixându-l cu cuie în pereții proaspăt zugrăviți.

Alte povești ne spun astăzi psi, Adriana, Dana

Poate ați văzut pe internet isprava celor doi copii ce s-au jucat cu vopseaua și vă veți fi întrebat cum a fost posibil? Răspunsul vi l-am dat astăzi. Copii sunt inventivi, curioși și când își pun ceva în minte, reușesc să realizeze oricât de mult ar fi supravegheați de adulți. 

Să ne iubim –

Să ne iubim e simplu,
Zgâindu-ne la stele
și vântului șoptindu-i
ce tare ne dorim.
Să ne iubim cu vorbe,
Cu flori purtate-n plete
și îmbătați de roua
ce cade lin în zori,
e doar o amăgire
și amândoi o știm.
Iubirea, ce dulce primăvară
ce nu se mai sfârșește
pe buze alergând,
otravă-i fără voie,
ce sufletul omoară
în chinuri povestite
pe strune de chitară.
Dar astăzi, stăm pe gânduri
și cugetăm zadarnic
la câte definiții iubirii i s-a dat
de este oare una anume,
pentru jocul perfid al despărțirii,
ce inima oprește,
și Soarele și Luna și cerul înstelat,
dispar și-n loc rămân doar gânduri
și poate, fără voie, amarnic dar, fierbinte
sărutul ce mi-ai dat!