Schimbarea la față

Din când în când simțim nevoia să schimbăm ceva în viața noastră. Serviciul, locuința, prietenii, orașul și chiar țara. Veți spune desigur că schimbările pot fi mult mai multe dar cum nu mi-am propus să fac o listă foarte exactă, voi lasă în seama fiecăruia dintre voi să vă treceți în revistă propriile dorințe de schimbare. Eu aș vrea să schimb orașul. Mi-ar plăcea să fie mai curat, mai ordonat, cu fațade îngrijite și grădini frumoase care să nu se mai ascundă după garduri de cetate. Și ar mai fi de spus câte ceva și despre spațiile verzi de lângă blocuri. Ici-colo, sunt zone din oraș în care privind spațiile vezi, îți vine să crezi că te afli în altă țară dar, în cele mai multe cazuri, spațiile verzi ascunse în spatele unor garduri, sub încurcătura de crengi a pomilor crescuți ca în pădurile virgine, nu sunt decât pârloage pământii, fără fir de iarbă. Nicio bancă pe care să te așezi la umbră, niciun loc în care s-ar putea juca un copil. Cine vrea plimbare în aer liber să treacă pe trotuar, printre mașinile parcate sau să o ia la picior spre cel mai apropiat parc. Spațiul verde de lângă bloc este prizonier. Nu se predă și nu se lasă cucerit! Cui folosește? Mie, nu! Vouă? Știe cineva de ce este orașul plin de garduri?
Dar să lăsăm spațiul verde și să trecem la pomi. Cei mai mulți sunt cel puțin de o vârstă cu mine. Adică destul de …maturi. Unii se țin bine.. de alți pomi, de fațadele blocurilor și de firele ce împânzesc orașul. Cum au fost lăsați să crească fără să-și dea nimeni cu părerea, că de specialiști om fi avut noi la Spații verzi dar, cum tot ce am știut să facem zeci de ani, a fost să decretăm că sunt prea mulți, cu prea mulți bani plătiți de la buget, s-au dus care încotro, dar vezi, pomii, bine înrădăcinați, au rămas. Și au crescut haotic și rămuroși și unii găunoși și când ne este lumea mai dragă, mor. Se usucă și cad. Cad peste mașini, peste case și peste oameni. Și atunci ne apucă un zor de nu știm pe cine să scoatem vinovat de moartea subită a codrilor din mijlocul orașului. Vă invit să priviți cu ochi critici pomii din acest oraș. Orice om gospodar care are pomi în curte, face sistematic lucrări de întreținere: aranjează coroana, îndepărtează crengile uscate, stropește pomii contra dăunătorilor și când consideră necesar, dacă dau semne de boală sau se observă că se usucă, îi taie înainte să-i doboare furtuna și plantează alții în locul lor.
La noi însă, tot ce s-a putut face a fost să-i numere, să-i declare de neatins și din când în când, să-i scurteze de coroane precum odată, Ștefan cel Mare scurta de cap solii turci când îi cereau să plătească bir Înaltei Porți. Treci pe bulevard și privind bieții pomi ciuntiți ți se face frică. Zău așa, nu visează urât ”frizerii” de la Spații verzi? Pomii din grădina lor tot așa i-or toaleta? Atunci de ce îi sluțesc pe cei din oraș? În ciuntesc, îi schilodesc! Ar trebui reclamați pentru rele tratamente aplicate pomilor! Dacă s-ar fi ocupat cu adevărat de acești pomi nu ar fi atâția arbori strâmbi, cu coroanele vraiște, cu crengi uscate ce cad la fiecare ploaie și rămân atârnate, prinse de firele ce împânzesc orașul sau, precum în poeziile lui Eminescu, bat în geamurile caselor călăuzind vara omizile și păianjenii dornici de un adăpost răcoros.
Luați la pas străzile iubitului nostru oraș și veți observa că pomii pe marginile străzilor sunt în marea lor majoritate un pericol pentru oameni. Prea masivi, prea deși uneori, neîngrijiți, cu ramuri groase crescute orizontal peste toată lățimea trotuarului și peste carosabil, cu lăstari în jurul trunchiului crescuți în voie ocupând trotuarul, numai benefici nu sunt pentru locuitorii orașului.
Aspectul îngrijit al orașului este dat de amănunte ce par fără legătură unul cu altul dar, alăturându-le dai alt chip unei așezări. Străzi asfaltate (nu pline de gropi), mărginite de spații verzi îngrijite (nu pârloage pline de ciulini) și cu pomi cărora li se dă atenție de la sădire până la sfârșit (nu lăsați să se transforme în arbori seculari de zici că pe fiecare stradă este o rezervație naturală), proprietăți ai căror proprietari nu-și lasă gardurile să cadă și nici nu ridică ziduri de cetate (ceva prevederi prin certificatul de urbanism ce ar trebui respectate), coșuri de gunoi care sunt golite sistematic, înseamnă o administrație responsabilă. Și o comunitate ce înțelege că trebuie să participe la administrarea orașului respectând ceea ce se face.
Cred că fiecare dintre noi are ocazia străbătând orașul spre serviciu, spre casă, la diverse treburi să observe diferențele enorme uneori, dintre cartierele Bucureștiului. De la aspectul străzilor, amenajările locurilor de parcare, a parcurilor, a locurilor de joacă pentru copii dintre blocuri sau a spațiilor special amenajate pentru animale. Nu pot să nu mă întreb cum reușesc unii primari de sector să rezolve din problemele urbei lor și alții, ani la rândul, unul după altul, nu reușesc nici măcar să pietruiască toate străzile din sector!
Ori fi găsit ei răspunsuri și nu vor să le împărtășească și celorlați primari? Eu propun să se revină la rotația cadrelor sau măcar să fie organizat un schimb de experiență că poate așa reușim să construim un oraș și nu enclave disfuncționale. Șase primari a șase orășele dau zilnic bătălie după bătălie cu sistemul, părând că nu vor în veci să recunoască că sunt doar părți dintr-un singur organism, fiecare depinzând de celălalt, fiecare fiind dator să țină cont de realizările și nerealizările celorlalți, niciunul dintre cei șase neputând să considere că sectorul pe care îl conduce, este autonom. Și toți șase trebuind să dea socoteală celui de-al șaptelea. Mare balamuc!
P.S. Recentele incidente din oraș petrecute în urma unei singure zi cu vânt puternic arată cât de multe sunt problemele generate de proasta abordare a problemei spațiilor verzi și implicit a îngrijirii pomilor. Una este să lași codrul în pace și alta este să ai grijă zi de zi de siguranța oamenilor din oraș. Vorba aceea: când vreau să mă plimb pe sub poala pădurii mă duc la munte, dar în oraș nu mai vreau să-mi fie teamă la orice ploaie, orice pală de vânt, că-mi pică în cap o creangă în timp ce aștept autobuzul sau merg spre casă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: