O casã, un copil, un…copac cu vise

pentru Maya-Maria

De câte ori nu am auzit spunându-se: “în viaţã trebuie sã clãdeşti o casã, sã faci un copil şi sã sãdeşti un pom”. La început pare destul de dificil de dus la bun sfârşit cele trei munci considerate a fi temelia unei vieţi împlinite. Dupã trecerea anilor începi sã-ţi pui întrebãri despre rostul lor. Despre obligativitatea lor, dar mai ales, despre semnificaţia lor. Privind în urmã, trecând în revistã anii ce s-au scurs din clipa în care mi-am luat ”hamul şi praştia” (parcã aşa se spunea când îţi luai inima în dinţi şi porneai pe drumul tãu), îmi dau seama cât de departe suntem de drum, de înţelegerea profundã, corectã a celor trei repere de viaţã.
Am ridicat o casã. La propriu. Am visat la ea, mi-am dorit-o, am reuşit sã o vãd înâlţându-se.
Am sãdit nu doar un pom. Am sãdit o livadã. Nu foarte mare, dar vãd înflorind şi apoi rodind: corcoduşi, meri, gutui, pruni, caişi, piersici. Fiecare pom îmi aduce aminte de un an, de un anotimp, de un drum. Unii pomi au fost aduşi de la Iaşi. Alţii de lângã Tg. Mureş. Cei mai mulţi sunt regãţeni, de aici de lângã Bucureşti. Adicã sunt de-ai locului.
Am doi copii. M-am bucurat în clipa venirii lor pe lume. M-am temut pentru fiecare pas fãcut de ei, departe de mâna mea protectoare. Am fost mândrã de fiecare realizare a lor, oricât de mica ar fi fost, tot îmi pãrea mai strãlucitoare decât curcubeul.
Şi totuşi, mã întreb: doar acestea sã fie sensurile pe care trebuia sã le desluşesc trecând prin viaţã? Doar acestea sã fie înţelesul celor trei îndemnuri? Şi tot întrebându-mã, am hotãrât sã privesc altfel anii ce au trecut şi realizãrile lor.
O casã, nu înseamnã doar patru pereţi şi un acoperiş sub care sã te ascunzi. O casã înseamnã un loc în care familia sã rãmânã unitã. Un loc în care, chiar şi atunci când viaţa ne risipeşte prin lume, sã ai unde sã te întorci cu drag, cu speranţã. Aceastã casã este mult mai greu de clãdit şi, mult mai greu de pãstrat.
Copii. Nu este totul sã le dai viaţã. Important este sã-i creşti, sã-i educi, sã-i sprijini sã rãzbatã în viaţã. Sã nu-i pãrãseşti. Poţi sã-ţi dedici viaţa unor copii strãini. Poţi sã-i înfiezi, sau sã-i spijini sã înveţe, sã-i ajuţi sã-şi depãşeascã condiţia şi sã-şi schimbe destinul. Este atât de greu este sã-ţi ridici proprii copii, dar este infinit mai greu sã te apleci asupra nevoilor unor copii strãini, sã-i ajuţi sã înfrunte lumea, sã priveascã cu speranţã la ziua de mâine. Ĩn viaţã este atât de important sã ajuţi un copil sã devinã mai puternic decât tine şi astfel sã poatã înfrunta viaţã şi sã o ducã mai departe.
Cu pomul am avut ceva de furcã. Care sã fie rostul lui? Sãdeşti un pom şi aştepţi. Îl îngrijeşti, an dupã an. Te bucuri de flori, de fructe. Dar oare atât sã fie rostul lui? Privesc pomii. Sunt atãt de frumoşi! Mã gândesc la fiecare floare ca la o dorinţã. Fiecare fruct devine o realizare. Şi atunci pot spune cã viaţa este asemeni unui copac cu vise. La început a fost atât de fragil. Orice palã de vânt putea sã-l frângã. Orice ploaie putea sã-l înece. Oricare iarnã putea sã-l transforme în amintire. Şi totuşi, iatã-l astãzi, puternic, înfruntând cerul, cu visele mele transformate în realizãri, agãţate de ramurile lui, salutând dimineţile şi spunând tuturor: Eu sunt copacul cu vise împlinite! Şi atunci mi-am spus cã :
În viaţã trebuie sã ridicãm o casã în care familia sã rãmânã unitã!
În viaţã trebuie sã ajutãm un copil sã creascã, dându-i puterea sã înfrunte lumea!
O viaţã trebuie sã fie asemeni unui pom cu rãdãcini adânci în trecut şi cu ramurile cãutând viitorul, în care visele noastre sã rodeascã frumos!

La mulţi ani, Maria! Sã-ţi fie mereu înflorit copacul cu vise!

Publicitate