Psi-luneli – cireşele copilãriei

       Eu sunt nãscutã în luna lui Cireşar. Cireşar cel care pune cireşe la urechi, fetelor. Roşii şi dulci, tone sã fi fost şi tot nu ne-ar fi ajuns!
De când mã ştiu, când se coceau cireşele, tata declara rituos: mergem la bunica sã culegem cireşe! Bunica din partea tatei locuia la Buftea, în satul Flãmânzeni (nu ştiu dacã astãzi îi mai spune aşa, îl voi întreba pe tata dacã nu uit), sat aflat la marginea oraşului, de unde începea câmpul şi drumul pânã acolo era el însãşi o adevãratã aventurã. Dar asta nu ne-a descurajat niciodatã şi nu scãdea cu nimic entuziasmul nostru.
Pe atunci locuiam în cartierul Pajura şi pânã la tramvai mergeam pe jos cam un kilometru. Apoi luam tramvaiul pânã la capat de unde luam “rata” de Buftea şi mergeam cam o orã. Rata ne lãsa la “cinematografie”, adicã în apropierea Studioului cinematografic ”Buftea” şi de acolo o luam voiniceşte la drum cam trei kilometri, trecând pe lângã Palatul “Ştirbey”, Fabrica de conserve ”Buftea” şi lãsând în urmã Biserica şi vechiul cimitir de aproape 200 de ani, urcam dealul spre casa bunicii. Dealul acela mi se pãrea grozav de înalt. La poalele lui era o fântâna cu cumpãnã şi întotdeauna ne opream un pic, de parcã ne fãceam curaj sã urcãm pe vreun munte. Dragã mi-a fost mereu acea fântânã cu cumpãnã şi dragi îmi sunt şi astãzi oriunde le vãd.
Dar tot efortul era rãsplãtit la vederea cireşului din curtea bunicii, plin de fructele roşii atât de râvnite. Era un cireş imens, ori eram eu tare micã şi aşa îmi pãrea. Dar, partea frumoasã abia începea cãci, ne strângeam de obicei mai mulţi veri şi cu toţii cãţãraţi în pom, ai fi zis cã suntem un stol de vrãbii venite la furat.
Pãrinţii noştrii stãteau la masa pusã în curte şi din când în când, câte unul dãdea gurã sã avem grijã sã nu cãdem din pom. Urcatul se fãcea pe umerii pãrinţilor, ce scarã! Şi coborâtul era tot la fel cãci cine mai avea rãbdare sã se punã scara!
Vã daţi seama cam cum eram la întoarcerea acasã: ruptã de obosealã, abia îmi târam picioarele în urma tatei care, înalt cum era, facea el un pas şi eu doi, adicã un fel de ţopãialã de mai mare dragul!
Deşi în fiecare an era acelaşi ritual destul de obositor nu cred cã ar fi existat un motiv pentru care eu sã refuz sã merg la bunica dupã cireşe. Şi astãzi de câte ori vine vremea cireşelor mã întorc cu gândul la anii copilãriei în care, veseli şi fãrã grijã plecam dupã cireşe.
IMG_20140502_141900
 
Alte poveşti din care ne zâmbesc cireşele copilãriei gãsiţi în tabel la psi.
Anunțuri

14 comentarii (+add yours?)

  1. Adriana
    Iun 02, 2014 @ 07:31:50

    …chiar nu am astfel de amintiri. În satul in care am crescut şi incă …mai imi cresc amintirile, vişinii sunt cei ce pot fi găsiti la tot pasul.Dar ei se culeg usor şi au atata rod incat dulceata de visine, altădată preferata mea, trebuie s-o îmbunătăţesc cu ghimbir şi vanilie ca să o mai pot mânca, altfel …mi s-a cam acrit. Deci esti o ”ciresică? Cireşică geamănă sau cireşică rac?

    Răspunde

  2. Raluca M.
    Iun 02, 2014 @ 08:20:55

    Destinatia facea calatoria sa merite din plin. Ciudat ca fantana ta m-a dus cu gandul la alta dintr-o zona de munte, zona a copilariei mele, unde parca se faceau cirese negre…si apoi ai mentionat dealul inalt cat un munte…

    Răspunde

  3. Trackback: Într-un suflet de copil… | Poteci de dor
  4. psi
    Iun 02, 2014 @ 17:42:35

    hai că v-am făcut să vă amintiţi de copilărie mai ceva decât ziuade 1 iunie. 🙂

    Răspunde

  5. roxdumitrache
    Iun 02, 2014 @ 18:58:48

    Si inca cum! Catarat in pom, cirese si bunici! Intr-un cuvant COPILARIE!

    Răspunde

  6. maya-maria
    Iun 04, 2014 @ 09:01:35

    Am avut fericirea să am un cireș în curte, dar să nu crezi că erau la fel de gustoase ca cele de furat de peste gardul vecinei. Să-ți spun un secret…și azi mai fur câte-o cireașă de pe câte-o tarabă. Apoi cumpăr. Dar nu au același gust ca cea furată..

    Răspunde

  7. roxdumitrache
    Iun 05, 2014 @ 21:21:33

    Maya, Maya! La furat de cirese am fost si eu prin cartier dar mai putin caci eram fricoasa. Mi se parea ca nici nu am intins mana si ma si vedea cineva.

    Răspunde

  8. Ira
    Iun 16, 2014 @ 17:25:38

    Cineva ne a soptit ca ar fi ziua dvs astazi asa ca va urez „la multi ani!!” la aceasta frumoasa postare despre luna lui ciresar!

    Răspunde

  9. Trackback: Între întrebare şi răspuns… o viaţă | Poteci de dor
  10. Alexa T
    Iun 01, 2017 @ 10:26:27

    La multi ani de 1 iunie cu sau fara cirese, in 2017! interesante amintirile tale, decalate de ale mele… nu ca nu as fi fost si eu ”la cirese”, furnizate de acelasi pom, dar ani mai tarziu decat intamplarile din memoria ta, ciresul ramanad stoic „furnizor” de bucurii!! (pana la un punct, ca orice lucru limitat de trecerea timpului…) Acum, sigur nu mai exista… decat ca-n ‘amintiri din copilarie’ vorbire…
    Ca sa vezi, cum trece timpul… (*-*) Nostalgia, bat-o vina!!…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: