Psi-luneli – inter arma silent musae (între arme, muzele tac)

Nu ştiu dacã atunci când a fost spusã de cãtre Cicero celebra frazã “Inter arma silent leges” (în timp de razboi amuţesc legile) a fost înţeleasã şi oamenii timpului au acceptat mãsurile luate de autoritãţi. Probabil cã da, considerându-se cã în momente speciale sunt necesare legi speciale. Mai târziu, se pare cã a sunat mai bine sã se considere cã în timpuri de rãzboi muzele tac. Adicã de unde timp şi chef de artã când Pãmântul este doar suferinţã?
Mã întreb însã cât de speciale sunt aceste timpuri pe care le trãim astãzi, ca noi oamenii, adulţi dotaţi cu discernãmânt sã acceptãm actele de barbarie ale unor tineri. Copii de-a dreptul, cãci la 14,15,16,17 sau 18 ani ei sunt încã minori aflaţi sub autoritatea adulţilor obligaţi sã-i îndrume, sã-i educe, sã-i tragã de urechi atunci când este cazul, sã facã orice este posibil sã-i împiedice sã greşeascã numai sã nu priveascã impasibili, cum umilesc, cum lovesc nişte oameni lipsiţi de apãrare.
Şi acest lucru nu se întâmplã în pãdure. Nu! Ziua, luni dimineaţa, devreme la 8,30 în tramvaiul 1 sau poate 11 (pentru o staţie cât merg nu conteazã în care mã urc şi deci, nu ştiu cu precizie ce numãr purta). Dar ştiu ce am vãzut: un tânãr de 17-18 ani lovind cu piciorul în spate un om vrând astfel sã-l determine sã coboare din tramvai. De ce? Pentru cã aparent, era un om al strãzii, un “boschetar”. Stãtea pe un scaun lângã uşã, ghemuit şi primea loviturile fãrã o vorbã. Şi oamenii din tramvai, stãteau pe scaune şi priveau tãcuţi “spectacolul”. Tramvaiul era liber, oamenii aşezaţi pe scaune se puteau privii unii pe alţi şi împreunã “spectacolul” dat de tânãr.
Tãcuţi sau reduşi la tãcere veţi întreba? Când i-am cerut tânãrului sã nu-l mai loveascã pe omul de pe scaun, acesta a coborât. I-am întrebat atunci pe cei din tramvai de ce tac? De ce au asistat impasibili la molestarea omului? Poate cã nu este foarte curat, poate cã mirosea urât, poate cã…., poate cã… Dar era un om! Cine are dreptul sã decidã cã un om meritã lovit pentru cã este altfel decât tine?
I-am întrebat de ce se lasã terorizaţi de un copil? Totuşi în tramvai erau o grãmadã de adulţi bãrbaţi şi femei care s-ar fi putut uni sã facã ceea ce era corect: sã împiedice un tânãr sã greşeascã, sã-l facã sã înţeleagã cã nu este mai presus de lege, cã nu are dreptul sã loveascã un alt om doar pentru cã nu-l place el. Sã apere un alt om!
I-am întrebat cum au putut sã asiste impasibili la aceastã scenã, fãrã sã intervinã. Nimeni nu a scos o vorbã. M-au privit şi au tãcut. Ca la spectacol. Eu pe scenã şi ei în salã. Ba am fost apostrofatã de un tânãr cã m-am apucat sã le fac educaţie. Tot un tânãr. Restul nu era decât, tãcere. Aprobare? Dezaprobare? O reacţie, orice? Nimic!
Ce timpuri trãim noi astãzi ca raţiunea sã tacã?
Ce rãzboi purtãm noi cu propria noastrã fiinţã ca sã încetãm sã ne mai educãm copiii?
Ce vremuri de restrişte am apucat sã vedem în care niste copii fac legea cu pumnii, înjurând şi adulţii stau înfricoşaţi privindu-i?
Era datoria pãrinţilor lor sã-i educe, veţi spune.
Era datoria profesorilor lor sã le spunã cum sã se poarte în viaţã, dacã ar fi constatat cã familia, a dat greş.
Eu voi spune însã altceva. Este datoria noastrã a tuturor adulţilor cu care tinerii interacţioneazã, sã avem grijã cum vorbim, cum ne purtãm şi atunci când se impune sã intervenim. Fãrã teamã, fãrã sã ne întrebãm dacã este datoria noastrã. Cãci este datoria noastrã dacã vrem sã lãsãm copiilor noştrii, pe care spunem cã îi iubim nespus, o lume sigurã şi nu o junglã. Poate le vom cumpãra un clopot de sticlã sub care îi vom pune ca sã nu se întâlneascã vreodatã cu astfel de indivizi. Sau poate îi vom învãţa sã se batã mai bine ca bãtãuşii din stradã, ca sã se apere şi astfel, îşi vor duce viaţa din bãtãlie în bãtãlie. Ei nu vor mai avea o viatã, ei vor lupta sã supravieţuiascã pe stradã, la şcoalã, în parc, la serviciu.
Venisem lângã uşa prin care coborâse tânãrul, aveam lacrimi în glas şi nu am avut curajul sã mã uit în ochii omului cãruia îi luasem partea. Îmi era ruşine cã atâţia semeni de-ai lui asistaserã impasibili la umilirea lui. I-am cerut iertare în gând cã nu am fost oameni. Şi atunci am surprins privirile a doi copii ce nu aveau mai mult de 11-12 ani. Stãteau pe scaune şi asistasera la toatã scena. I-am întrebat dacã ei considerã cã am greşit prin ceea ce spusesem. Mi-au rãspuns cã nu, cãci şi ei îi ceruserã tãnârului sã nu-l mai loveascã pe acel om. Dar nu fuseserã ascultaţi. Deci scena durase mai mult decât îmi închipuisem eu. M-a durut și mai mult ceea ce se întâmplase cãci realizam cã doi copii au avut curajul sã intervinã dar adulţii, nu. Adulţii nu se gândiserã nici mãcar la faptul cã acei copii priveau la actele de violenţã şi acest lucru era pentru mine, de neconceput. Dar nu erau copii lor, nu? Ce le pãsa lor ? Dar dacã ar fi fost ai lor, ar fi permis sã asiste la aşa ceva fãrã sã intervinã? Fusese molestat un adult lipsit de apãrare, dar şi aceşti copii erau la fel de nevinovaţi.
Pentru o clipã am fost fericitã cãci realizam cã nu este totul pierdut. Doi copii au reacţionat. Doi copii au dat dovadã de umanitate. Le-am mulţumit şi i-am rugat sã nu uite ce au vãzut şi atunci când vor fi adulţi şi vor putea intervinã, sã nu le fie fricã sã intervinã. Sã nu fie nepãsãtori. Sã rãmãnã oameni. Sã spunã STOP violenţei !
Când vorbesc armele, muzele tac. Adevãrat, cãci astãzi armele au fost loviturile de picioare iar muzele, adicã conştiinţa, cea care îl ajutã pe om sã despartã binele de rãu, tãcea.
Mâine nu ştiu ce va fi. De acum înainte însã, când voi mai protesta împotriva violenţei de orice fel, oriunde o voi întâlni, nu voi mai cere sprijin adulţilor. Voi cãuta virtual, cu privirea ochii celor doi copii. Ştiu cã în ei voi gãsi puterea de a continua sã cred cã armele trebuie sã tacã şi muzele sã vorbeascã!
Anunțuri

7 comentarii (+add yours?)

  1. Adriana
    Mai 12, 2014 @ 21:28:35

    Nu am cuvinte, doar tristeţe. Multă. Mă ierţi, nu?Mă gâtuie plânsul…

    Răspunde

  2. adicherish
    Mai 12, 2014 @ 21:56:07

    se vede ca n-am fost in tramvai! 1. orice-ar fi facut omul ala, chiar si gresind acelui tinerel ce-l lovea, in public nu se procedeaza asa! 2. tacerea multimii si vociferarile si scandarile atunci cand au loc manifestari cu caracter public, unde cei care sunt deja acolo sus ii manipuleaza cumparandu-i ieftin iarasi e de cascadorii rasului!
    3. ce ai facut tu e uman. bravo! iar textul graitor! poate va fi si inteles cum trebuie de cat mai multi ce-l vor citi!
    noapte buna, impacata cu ideea ca n-ai gresit cu nimic, chiar de te-ai expus unei majoritati asimtitoare in tacita ei admitere a ce ai vazut!

    Răspunde

  3. roxdumitrache
    Mai 12, 2014 @ 22:05:09

    Multumesc pentru intelegere, Adi! Sa stii ca nu mi-a fost teama nicio clipa, totusi m-a inversunat tacerea tuturor si lipsa oricarei reactii la nivel uman. Sa nu le fac eu educatie! Dar ce ar fi vrut, sa-i felicit pentru lasitate si nepasare? Sper sa-mi fie dat sa traiesc cat mai putine astfel de situatii.

    Răspunde

  4. 1lauralaly
    Mai 13, 2014 @ 08:10:02

    E trist, revoltator. Si mai ales, ma ingrijoreaza faptul ca se pare ca dezumanizarea si egoismul sunt in floare. Simt o revolta uriasa. Omul e fiinta superioara, rationala . Asa se spune. Dar din pacate, prin astfel de episoade, demonstram ca nu e asa. Cei doi copii ar trebui sa fie o lectie pentru oamenii aparent maturi.

    Răspunde

  5. 1lauralaly
    Mai 13, 2014 @ 08:16:41

    Si felicitari, Roxana. Pentru ca iti pasa si ai avut puterea de a le atrage atentia.

    Răspunde

  6. roxdumitrache
    Mai 15, 2014 @ 04:40:11

    Asa este, Laura! Din pacate spunem ca ne este teama sa reactionam atunci cand suntem martorii unei astfel de intamplari dar cand noi suntem actorii principalii, cerem ajutor tuturor si reprosam ca nu suntem ajutati. Ce scurta memorie avem! Recunosc ca tare as vrea sa inteleg! Stiu ca sunt multi alti oameni care nu ezita sa intervina dar, uneori te simti atat de singur! Aveam nevoie de privirile acelor copii, de sprijunul lor.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: