Între lecturi paralele

102_4607

Fiecare dintre noi avem propriul ritm şi de ce nu, stil de a citi. Unii citesc mai repede, înghiţind paginile. Alţii citesc mai lent, poate mãrunţind cuvintele pentru a ajunge la miezul lor dulce-amar. Oricum ar fi, importantã rãmâne foamea nepotolitã de a cãlãtori cu gândul şi cu inima. Odatã terminatã cartea vei porni din nou la drum, de astã datã însã îţi vor fi alãturi cuvintele gãsite în carte, cu care vei chema lângã tine pe toţi cei cãrora le vei spune ce ai fãcut tu în tot acel timp în care ai fost tãcut. Le vei povesti pe unde ai fost plecat. Poate departe, foarte departe, atât de departe încât ţi-a trebuit ceva timp pânã când sã gãseşti din nou drumul spre ei.
V-am povestit cã eu obişnuiesc sã citesc mai multe cãrţi în acelaşi timp? Desigur, nu pentru cã mã tem sã nu mã plictisesc si atunci aleg sa alerg de la o carte la cealaltã. Nici vorbã!
Uneori însã, nu mã simt în stare sã filozofez.
Alteori am sufletul trist şi atunci, nu pot sã râd citind.
Uneori, mi-e dor de un timp în care doar cu mintea am cãlãtorit şi atunci alerg sã mã alãtur şirului nesfârşit de contese.
Uneori, alteori şi tot aşa. Concluzia este una singurã: un stoc uriaş de cãrţi din care, aleg cu sufletul. Astãzi am ales “Hoţul de cãrţi” de Markus Zusak. Nu, nu am terminat încã de citit cartea pentru cã nu m-am înscris la vreun maraton de citit. Dimpotrivã, citesc agale, sã înţeleg, ce anume l-a fãcut pe autor sã o scrie. Ce l-a fãcut sã spunã anume cuvinte şi nu altele. Citesc şi încerc sã-mi amintesc: eu am trãit vreodatã aşa ceva? Dacã da, eu ce am decis sã fac? Am luat cartea sau am lãsat-o? Recunosc, am luat nu una ci chiar mai multe. Erau îngrãmãdite în vestiarele liceului în care noi elevii ne lãsam hainele. Le-am gãsit într-o dimineaţã când am venit la şcoalã aruncate claie peste grãmadã (oare de unde vine expresia?). Şi astãzi regret cã nu mi-am umplut geanta în fiecare din zilele în care au stat aruncate acolo. Ce s-a fãcut cu ele mai apoi, habar nu am. Nu am îndrãznit sã întreb pe nimeni de fricã sã nu-mi cearã socotealã pentru curiozitatea mea. Mã gândeam chiar cã le vor numãra când le vor lua de acolo! Ce naivã eram! Le arunci pe jos grãmadã şi apoi te asiguri cã sunt toate! Ştiţi ce am ales atunci : “Femeia la treizeci de ani” de Balzac şi “Aşa s-a cãlit oţelul” de Nicolai Ostrovski. Sã nu râdeţi, atât îmi amintesc astãzi, or mai fi fost poate şi altele, dar nu mai ştiu. Douã cãrţi aflate la ani-luminã una de cealaltã şi totuşi m-au atras amândouã. Balzac şi Ostrovski. Poate doar titlurile sau coperţile? Poate aşa a început aventura mea, poate de atunci m-am lãsat prinsã între lecturi paralele sau poate iar a fost doar dualitatea semnului sub care sunt nãscutã, cel al gemenilor. Gemenii sunt doi, asemãnãtori dar atât de diferiţi. Poate seamãnã în ochii celorlalţi izbitor dar ei ştiu, cã niciodatã nu vor fi identici pânã la a se confunda ei singuri, în proprii lor ochi. Acolo, undeva, ceva îi va despãrţi mereu. Şi atunci, au nevoie sã ştie fiecare unde începe viaţa unuia şi unde începe viaţa celuilalt. Şi vor lupta mereu sã fie vizibili amândoi, în ochii tuturor. Sau poate cã nu?
Oricum gemenii din mine se pare cã se luptã mereu pentru cartea preferatã şi eu nu mã opun prea tare. Astãzi cãlãtoresc, mâine ascult o confesiune, poimâine plâng de ciudã cã am ratat vreo afacere pe Wall Street şi dacã nu sunt foarte obositã, poimâine searã cãlãtoresc în timp!
Dar cel mai mult îmi place sã mã regãsesc în rândurile scrise închise intre coperţile lor. Astãzi, am ales câtevã cuvinte. Le-am citit de câteva ori. Mai întâi aşa cum sunt scrise.

“ În tihna nopţii, cartea se deschise – o rafalã de vânt.” Markus Zusak
Apoi, îndrãgostitã de haiku, am schimbat puţin aşezarea în paginã a propoziţiei. Poate nu este un haiku perfect, poate chiar nu este un haiku dar, sunã ca o promisiune atât de frumoasã sau poate este doar un gând :

“în tihna nopţii
Cartea se deschise:
O rafalã de vânt”

       Veţi spune poate cã nu sunt permise interpretãrile! Oare? El, adicã scriitorul a gândit cuvintele. Apoi le-a scris. Apoi, ne-a lãsat pe noi, pe mine, pe tine, pe ea sã le alegem sensul. Cu mintea sau cu inima. Aşa cã eu am ales. Si asa cuvintele lui au rãmas astfel, la mine. Nu s-au pierdut. Oare nu acesta este scopul scriitorului? Sã adune cuvinte şi apoi sã le dea drumul sã zburde. Sã vorbeascã ele, cuvintele, pentru el. Sã povesteascã în locul lor. Eu le-am gãsit, le-am citit şi tãlmãcit şi pentru mine aşa vor rãmâne. De asta îmi place sã citesc şi sã scriu. Acum eşti stãpânul cuvintelor, acum rãmâi sãrac. Acum sunt doar ale tale, acum le împarţi cu lumea întreagã.

             Voi ce faceţi cu cuvintele voastre? Le ţineţi legate sau le daţi voie sã-şi aleagã drumul? O reinterpretare este o posibilã sau nu poate fi vorba de aşa ceva? Atunci ce facem cu regizorii? Le mai dãm voie sã ecranizeze? Dacã da, atunci opera lor poartã sau nu, gândul şi cuvântul de început al scriitorului?

102_4614

Anunțuri

6 comentarii (+add yours?)

  1. maya-maria
    Apr 12, 2014 @ 18:50:11

    Ce ciudat!Asta fac și eu acum. Am începute trei cărți din care citesc după dispoziție sau după…dor. Da, mi se face dor de-o anume lume. Caut o anume lume. Poate vreau doar schimbare, sau poate doar un loc unde să fug. Când îmi accept lumea, atunci îmi place să râd. Sunt geamănă, simt din plin dualitatea zodiei mele. Ce fac eu când am prea plin de cuvinte? Scriu. Strigând sau în tăcere, vorbesc. Nu știu cui, nu-mi pasă cui. Îmi vând iluzii. Vând și altora. Nu cer mult. Cer o secundă de atenție, cer un colț de zâmbet, cer dăruind. De multe ori nu cer nimic. Mă adun de pe unde mă găsesc. Azi m-am adunat citindu-te pe tine. Iți dăruiesc un zâmbet.

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Apr 12, 2014 @ 20:15:28

      Mulţumesc, Maya pentru zâmbet şi pentru vizitã! Deci şi tu stai sub semnul Gemenilor? Ai dreptate: ne trebuie atât de puţin ca sã fim fericiţi, pãcat cã cei mai mulţi nici nu îşi dau seama când stau de vorbã cu tãcutul şi când cer tãcere tocmai vorbãreţului!

      Răspunde

  2. psi
    Apr 12, 2014 @ 19:16:31

    eu o am în to do list… pentru paște! 🙂 a venit iepuru mai repede cum ar veni….

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Apr 12, 2014 @ 20:18:54

      psi, cred cã te va prinde cartea. Eu o citesc pe îndelete si încerc sã reconstruiesc mental atmosfera acelor ani.

      Răspunde

      • psi
        Apr 12, 2014 @ 20:20:33

        mă va prinde sigur. 🙂 așa că o voi citi așa cum știu: o dată pe repede înainte și a doua oară pe îndelete, încetișor…

      • roxdumitrache
        Apr 12, 2014 @ 20:35:26

        Asa deci! Cu dus si intors. Eu recunosc ca unele carti le citesc repede si imediat ce le termin, le pun deoparte pentru mult timp. Altele le citesc incet si parca port un dialog cu fiecare fraza, cu fiecare cuvant.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: