Psi-luneli – Interviu psiriduş : de vorba cu Gabriela

 

Cã suntem pãpuşi în teatrul în care un pãpuşar îndemânatic distribuie roluri, ştiam. Ce nu am ştiut niciodatã a fost: care va fi urmãtorul rol? Şi nu au fost puţine rolurile în care cu partiturã sau fãrã, a trebuit sã dau rãspunsuri. Dar de astã datã, propunerea pentru psi-lunealã a fost îndrãzneaţã: un interviu psiriduş cu un coleg din club. Dificilã alegere! Nici prea multã vechime în club nu aveam şi nici nu interacţionasem foarte mult şi totuşi: de ce nu? Misiunea nu se dovedea imposibilã dacã acceptam ca ceea ce ne îndeamnã sã revenim şi sã rãsfoim un blog mereu şi mereu, sunt tocmai acele impulsuri care ne apropie: gânduri, trãiri, pasiuni. O pasiune mai veche a mea, Orientul, a fost cea care a fãcut sã-mi aleg partenerul de interviu. O lume aparent strãinã, cu tradiţii şi legi greu de înţeles pentru Occident. “Cafeneua turceascã”, blogul Gabrielei a fost punctul de plecare al interviului meu psiriduş din aceastã searã şi ca orice început poate cã este stângaci dar, mie mi s-a pãrut foarte interesant! Sper sã vã placã tot atât mult cât mi-a plãcut mie aceastã temã care mi-a dat prilejul sã mã apropii de omul din spatele blogului. Deci sã începem:
 
R: Gabriela, copilã fiind, ce ai iubit mai mult: poezia, proza, pictura sau muzica?
G: “Am iubit literatura şi în mod special, proza. Am început să citesc pe la şase ani şi jumătate. Tata mi-a insuflat dragostea de lectură, el a fost cel care mi-a selectat primele cărţi. În casa noastră auzeam mereu dezbateri literare ori filozofice pe tema unor cărţi şi autori. Totuşi, deşi suntem trei surori, eu am fost atrasa de lectura cel mai mult, până la dependenţă. Pot să spun că m-am hrănit cu literatură şi am trăit intens fiecare carte pe care am citit-o.
 
”R: Cum ai început sã scrii?
G: “Scrierea care m-a ”lansat”, a fost o poveste de vacanţă, foarte haioasă inspirată dintr-o întâmplare reală. Nişte boacăne făcute cu amici de vârsta mea, la bunici. Eram în clasa a IV-a. Bibliotecara de atunci, care mi-a devenit ceva mai tarziu, profesoara de limba română, m-a remarcat si m-a înscris Cenaclul Literar al şcolii. Din clasa a VI până în clasa a VIII-a am fost redactorul şef al gazetei de perete. Zâmbesc acum, că, fără să-mi dau seama, viaţa mi-a întins nişte săgeţi de direcţie, spre gazetărie.”
 
R: Se spune cã blogul este un fel de jurnal personal. Totuşi jurnalul este ceva atât de intim încât nu îl vrei citit de altcineva. Cum ai defini blogul tãu?
G: “Am avut o viaţă foarte densă. Treceam printr-o criză emoțională, impinsă la limite, căutam răspunsuri la niște provocări grele ale vieții iar un prieten, poet, m-a îndemnat să îmi fac un blog. Mi-a cerut să scriu povestiri şi m-a încurajat deşi, când văd primele mele postări de acum patru ani, mă pufneşte râsul. Blogul meu nu e chiar un jurnal personal. E un blog literar şi conţine poveşti de viaţă, autentice, cele mai multe trăite de mine iar altele de cunoscuţi de-ai mei. Am constatat că viaţa îţi trimite în cale lecţii atât de spectaculoase, încât unele sunt la marginea credibilului. Eu am învăţat din fiecare. Mi s-a întâmplat, nu o dată, ca unii cititori să fie convinşi că povestirea e rodul purei ficţiuni. Tot ce scriu e real, singurele modificări sunt cele legate de identificarea personajului. E adevărat că am scos mult din sufletul meu la iveală, mult din viaţa mea dar totuşi atât de puţin. Cum aş defini blogul? Un blog pentru suflet, viaţă şi literatură.”
 
R: Cum îţi alegi subiectele postãrilor?
G: “Subiectele mi le oferă prietenii care mă cunosc și îmi propun să scriu despre ei dar cele mai multe subiecte reprezintă secvențe din viața mea, experiențe trăite, frământări.
Cum scriu? Povestea parcă e așezată cuminte în gândul meu. Iau caietul, pixul si mă așez la birou. Pe birou am mereu în față, câteva flori și o oglindă mare, frumoasă, rotundă, cu ramă metalică, primită de la prietenii mei turci. Am început să colectez piese, ce provin din anumite povestiri, ca o legătură subtilă dintre realitatea din poveste și prezent. Îmi zâmbesc din când în când. E liniște. Scriu. Pun pixul pe hârtie și nu mă opresc, nu corectez, nu fac greșeli. Ideile erau doar acolo, la locul lor și venise clipa să iasă la lumină. Când am așternut câteva pagini mă gândesc că, m-a furat povestea și poate cititorii se vor plictisi. Realizez că trebuie sa mă apropii de final deși de fiecare dată au mai rămas atâtea de spus! Așa scriu eu. Dintr-o respirație.”
 
R: Am remarcat pasiunea cu care faci cunoscut cititorilor tãi, Orientul şi în special spiritualitatea turcã. Ce te-a determinat sã te apleci cu atâta dãruire asupra unui subiect foarte complex?
G: “Cel mai vechi vis al meu, datează de cand aveam trei ani. O fereastră în ogivă, un cer albastru senin și un munte dintr-o rocă roșie. Mi-l amintesc uneori, ca o secvență și l-am identificat mai tarziu cu lumea orientală. Aveam zece ani și tata citea o carte de poezii, ”Antologie de poezie persană” iar eu mă întrebam, ce sens are să citești poezie persană, când nici măcar nu cunoști acea cultură? În rest nu am dat semn că aș fi interesată de acest domeniu până când am lucrat în Germania, în Cafeneaua Turcească. M-am dus acolo cu foarte multe rezerve, gata să o iau la fugă dacă aș fi văzut vreo manifestare nepotrivită din partea lor. Trăisem cu gândul și cu mentalitatea tipică a românului care își formează clișee. Adevărul este că noi, la școala am învățat despre turci că au fost cotropitori și au fost răi. Că sunt inculți și nu au valori culturale. Alături de turcii din cafenea, am deschis, fără să-mi dau seama, poarta către lumea orientală. Am învățat multe despre ei și de la ei. Le-am cunoscut poveștile fabuloase de emigranți, dramele, bucuriile și tristețile. Orice am descoperit am asimilat foarte repede. Am fost tratată cu prietenie ca și cum aș fi fost de-a lor. O să îți spun o fază haioasă. Am citit foarte mult despre turci și Turcia, despre cultura și istoria lor, adevărată. M-am întors acasă și l-am sunat pe profesorul meu de istorie din liceu, un om extraordinar, are acum aproape 80 de ani, să-l iau la rost că nu mi-a spus adevărul despre turci. Când l-am întrebat, mi-a confirmat râzând tot ce îi spusesem și mi-a spus că așa trebuia să ne predea la școală, însă cei interesați de adevăr îl vor găsi până la urmă.”
 
R: Crezi cã pentru a înţelege Orientul, Occidentul are nevoie de toleranţã sau de dorinţã de cunoaştere?
G: “E o întrebare interesantă. Ca să înțelegi Orientul trebuie să îți deschizi sufletul. Occidentalii sunt educați să se concentreze spre tehnologie, renunțând la partea de spiritualitate, de subtilele legaturi cu universul și Dumnezeu. Occidentalii spun : ”Viața e aici și acum.” Ceea ce este doar o parte de adevăr.”
 
R: “Cu inima poţi atinge Cerul!” spune învãţãtura sufi ce îndeamnã la înţelegere, toleranţã, cunoaştere. Este doar apanajul învãţãturii sufi?
G: “E un citat din Mevlana care se semnificații chiar mai subtile. De fapt vrea să spună că deschizându-ți sufletul, te apropii de adevărata spiritualitate, de Dumnezeu. Mevlana spune că, pentru a atinge iubirea divină trebuie să renunți la tot ce trăiești în lumea fizică, la emoțiile pozitive și negative, să păstrezi doar sufletul, inima deschisă și iubirea. Și asta nu e doar apanajul misticii sufi. Tot Mevlana spunea:” toate religiile vorbesc despre iubire însă iubirea nu are nici o religie”. “
 
R: Blogul este un dialog virtual între cel ce scrie şi cititorii sãi. Nu le vedem ochii şi nu putem sã apreciem sinceritatea. Timpul ne-o va spune. Ce crezi cã este mai greu: sã aştepţi un comentariu la cele scrise sau sã stai faţã în faţã cu cititorii la un cenaclu literar?
G: “La început, așteptam comentariile, pentru că aveam nevoie de confirmarea și de susținerea cititorilor. Interactivitatea lor îmi dădea încredere și motivația de a continua, chiar și o senzație de socializare. Apoi, mi-am șlefuit stilul. Aveam nevoie să văd care e impactul asupra cititorului. Comentariile îmi sunt utile, pentru că îmi oferă și noi perspective ale unor situații. Fiecare povestire are o încărcătură psihologică și filozofică, deși aparent textul e simplu în exprimare. Povestirea e de multe ori o căutare de răspunsuri, ale unor situații de viață exceptionale. Ce nu știu, majoritatea celor care mă citesc, este ca sunt și o bună povestitoare, deci nu e dificilă nici interacțiunea directă, în cadrul unui cenaclu. E adevărat că nu am vorbit demult public, în sensul de a mă adresa publicului, dar recuperez, participând la anumite evenimente.”
 
R: Sunt subiecte pe care nu le-ai aborda niciodatã? De ce ?
G: “Nu există niciodată. Evit însă subiectele care tratează violențe. Cu toate acestea, am scris și despre ele. Evit să scriu însă despre ceva la care nu mă pricep. Eu sunt de părere că scriitorul trebuie să fie onest și informat atunci când scrie ceva. Cel puțin eu așa mă străduiesc să fiu. Există însă unele teme, subiecte sau domenii cu care nu rezonez, la un moment dat așa că încerc să nu dau curs invitațiilor de a scrie despre ele. Eu scriu cu sufletul iar când sufletul nu e aproape de cuvântul scris nici scriitura nu are sens ori valoare.”
 
R: Ce este mai greu sã dai un interviu sau sã iei un interviu?
G: “E adevărat că am luat multe interviuri în perioada cât am lucrat în presă. Am chiar un stil aparte, în discuția cu cineva. E totul atât de degajat. Pot să stau la o discuție cu tine fără să realizezi că ai dat un interviu. Nu e nimic tehnic, decât dacă are scop précis. Eu nu am prea dat interviuri. Poate uneori am mai făcut câte o confesiune. Nu cred că e dificilă nici una dintre opțiuni, atunci când e vorba de sinceritate și asumare, cu tot ce implică asta. În final vreau să îți multumesc pentru invitația onorantă pe care mi-ai făcut-o de a răspunde întrebărilor din interviu.”
 
Eu îţi mulţumesc, Gabriela pentru cã ai acceptat sã rãspunzi “curiozitãţilor” mele şi totodata pentru prilejul de a mã întreba: eu ştiu oare, de câte ori am simţit cã am atins cu inima Cerul? Dar voi: de câte ori aţi simţit cã aţi atins cu inima Cerul?
 
Alte interviuri şi alte rãspunsuri vã aştepta la psi,

 

Anunțuri

6 comentarii (+add yours?)

  1. Soglu Ioana
    Mar 31, 2014 @ 05:36:57

    Felicitări!!!

    Răspunde

  2. filedinpoveste
    Mar 31, 2014 @ 07:59:21

    După interviul tău m-am mai dezmeticit, cafeaua turcească a fost servită cu plăcere şi li-a făcut efectul 🙂

    Răspunde

  3. roxdumitrache
    Mar 31, 2014 @ 16:36:12

    Ma bucur sa aflu ca ti-a placut interviul si vei trece mai des pragul cafenelei turcesti!

    Răspunde

  4. Adriana
    Apr 01, 2014 @ 15:03:46

    Pe Gabriela eu am descoperit-o în acelaşi timp cu Dana Fodor Mateescu. După ceva timp aveam să o întâlnesc în clubul psi. Mărturisesc că am văzut de departe influenţa gazetărească şi scrierea curată, complexă dar care mă atingea în suflet, fiind stilul care mi se potriveşte cel mai bine. În plus, la Gabriela, nu intru cu teamă pe blog. Pot să nu intru mult timp, iar când poposesc să mă simt ca şi când am mai fost acum cinci minute. Comentariile cu ea şi dialogul nu se opreşte brusc. Are un mod care te mai cheamă să completezi ceva. Interviul e extraordinar şi îmi dă o senzaţie, fără supărare, de invidie fără răutate. Ideea unor părinţi ce au ca preocupare dezbateri literare, înclinaţia spre scris dusă către gazetărie, înseamnă lucruri la care unii nici nu pot visa. Aţi făcut amândouă nişte interviuri fabuloase pentru care vă mulţumesc.

    Răspunde

  5. roxdumitrache
    Apr 01, 2014 @ 20:09:44

    Ai dreptate Adriana când spui cã pentru un copil este o şansa extraordinarã sã aibã pãrinţi care sã considere esenţialã formarea intelectualã a copiilor lor. Chiar şi atunci când doar discutã între ei pãrinţii rãmân modele pentru copii lor şi acest lucru se va reflecta mai târziu în personalitatea acestora.Este meritul Gabrielei, reuşita acestui interviu!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: