Sã vorbim despre redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit

 
Întruna din serile trecute am urmãrit în reluare o ediţie a emisiunii “Destine ca-n filme” în care Manuela Hãrãbor vorbeşte despre fiul sãu Andrei şi despre afecţiunea de care suferã: autism. A vorbit despre felul în care, împreunã au parcurs drumul lung de la acceptarea unei realitãţi copleşitoare pentru orice pãrinte pus în faţa unui asemena diagnostic, pânã la momentul în care, astãzi poate vorbi despre realizãrile lui Andrei, un tânãr minunat şi afectuos şi care datoritã tratamentului de care a beneficiat, a fãcut progrese extraordinare şi care ştie cã este iubit.
sursa google

sursa google

Autismul este din pãcate o afecţiune de care suferã peste 7000 de persoane în aceastã ţarã. Este una dintre acele afecţiune ce nu se vindecã. Copii trebuiesc diagnosticaţi cât mai devreme şi dacã beneficiazã de tratament şi îndrumare specializatã aceştia pot face progrese extraordinare. Centrele specializate sunt din pãcate prea puţine, tratamentele sunt foarte costisitoare şi pentru cã aceastã afecţiune nu se numãrã printre cele care dau dreptul la asistenţã gratuitã de la stat puţini pãrinţi îşi permit sã plãteascã. Odatã oprit tratamentul aceste persoane pierd abilitãţile cãpãtate şi nu mai progreseazã. Niciodatã nu vor fi independeţi, vor avea mereu nevoie de ajutor şi societatea trebuie sã nu-i abandoneze. Pentru ajutorarea acestor persoane, oricine realizeazã venituri, persoanã fizicã sau juridicã, poate veni în spijinul lor redirecţionând 2 % din impozitul pe venituri. Câţi dintre dumneavoastrã au gândit serios la aceastã posibilitate? Câţi aţi pus în practicã aceastã opţiune personalã şi care este opţionalã, nereprezentând o sponsorizare sau o donaţie, ci doar, o redirecţionare a unei pãrţi din impozitul anual pe venitul realizat cãtre o organizaţie sau instituţie de al cãrei program sunteţi interesat. Redirecţionarea se face simplu prin completarea unui formular standard.

            Anul acesta ca şi anul trecut eu am redirecţionat procentul de 2% din impozit cãtre nepotul unui coleg de serviciu ce suferã de autism şi ai cãrui pãrinţi se luptã pentru tratamentul sãu. Nu este mult dar, cu cât vor fi mai mulţi cei care vor lua decizia de a redirecţiona 2 % din impozitul de venit pentru susţinerea celor care au nevoie de ajutor este posibil ca situaţia sã se schimbe în favoarea acestora.
            Haideţi sã privim în jurul nostru şi sã încercãm sã vedem unde este nevoie de ajutorul nostru şi sã nu ezitãm sã-l oferim. Stã în puterea noastrã sã decidem unde sã meargã cei 2% din impozitul pe venit. Stã în puterea noastrã sa decidem pe cine sã ajutãm.
           

1 comentariu (+add yours?)

  1. Dan
    Feb 08, 2014 @ 12:18:56

    Am văzut și eu emisiunea și, deși un sfert de poveste mi-era cunoscută, tot m-a impresionat.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: