Sã vorbim despre iarnã, zãpezi, neputinţe şi nesimţire

 
 
 DSC05471Este iarnã. Aceasta este o afirmaţie, o constatre a unei stãri de fapt, a unei realitãţi ce nu cred cã ar mai avea nevoie de întãrire prin emisiuni televizate şi comunicate de presã nici ale vreunei instituţii şi nici ale vreunei televiziuni.
            Sã ridice mâna cei care nu au aflat pânã la venirea zãpezii ce tocmai ne-a fericit cu albeaţa sa, cã suntem în anotimpul numit generic peste tot în lume drept “IARNA”. Poate cã sunt printre dumneavoastrã câţiva care nu ştiu cã iarna începe la 1 decembrie şi îşi strânge catrafusele la 1 Martie? De ce nu ştiţi nu vã mai întreb, oricum nu conteazã cãci în aceastã situaţie fie nu aveţi vârsta necesarã deţinerii unei asemenea informaţii vitale pentru ţarã, fie aţi dormit în papuci de la şcoala generalã şi pânã la vârsta la care ar fi trebuit sã înţelegeţi ce înseamnã iarna şi atunci voi încerca sã vã lãmuresc eu.
Deci, iarna este ultimul anotimp din an, ţine ca şi celelalte trei anotimpuri deja trecute, trei luni şi dacã nu aţi aflat este cel mai rece anotimp. Foarte rece chiar. Atât de rece cã de cele mai multe ori ninge. A nins şi acum o sutã de ani, şi acum cinzeci de ani, şi acum treizeci de ani, şi acum douãzeci de ani şi tot aşa pânã sãptãmâna trecutã. Adicã temperatura coboarã la zero grade. Apoi coboarã în continuare tot mai mult, pânã când facem rost de patinoare naturale pe aleile dintre blocuri, pe strãzi, pe lacuri prin parcuri şi peste tot pe unde lãsatã de capul ei sfârşeşte prin a se topi şi prefãcutã cum o ştiu, se ascunde transformându-se în gheaţã. Acum vi se pare cã o recunoaşteţi? Aţi mai întâlnit-o? Dacã da, ar fi frumos sã povestiţi ce aţi fãcut. Aveţi dreptul la trei încercãri ca sã nu îmi pierd şirul ideilor.
Deci unu: v-aţi bãtut cu bulgãri, aţi construit cazemate şi oameni de zãpadã. Corect! Dar aveaţi sub zece ani-cinsprezece ani şi era de înţeles!
Doi: aţi pus mâna pe lopatã şi aţi fãcut pârtie printre nãmeţii care vã ţineau calea. Corect şi de astã data, dar remarcãm cã eraţi în curtea propriei case sau la bunici şi deci, eraţi direct interesaţi sã rezolvaţi problema.
Trei: aţi trecut nepãsãtori mai departe, aţi drãcuit autoritãţile “luate prin surprindere ” acuzându-le de incompetenţã şi indolenţã, v-aţi unit glasurile cu cele ale mediei veşnic gata sã “infiereze” lipsa de promtitudine în soluţionarea problemei zãpezilor nereglementar cãzute pe strãzi şi prin grãdinile rãmase de izbelişte sub loviturile perfide ale inamicului hibernal.
Ar mai fi desigur o variantã dar, cine dintre plãtitorii de impozit ar marşa la o asemenea crimã: sã punem mâna pe lopatã şi care pe unde se aflã, sã se ia la trântã cu perfidul inamic fulguitor care mic, mic dar cum spun şi versurile “strop cu strop fac al mãrilor potop!”. În cazul nostru fulg cu fulg au fãcut troiene, troienaşe, troienind tot ce au gãsit în calea lor : alei, strãzi, naţionale şi autostrãzi, câmpuri şi curţi pânã la ultima casã lipsitã de apãrare.
Privind spectacolul hibernal ce se încãpãţâneazã sã se repete an de an, adicã an de an sã ningã IARNA nu vara, mã întreb de ce oare, pe mãsurã ce trec anii, tot mai mult se instaureazã ideea cã iarna NU TREBUIE SÃ NINGÃ. Pentru cã nu avem cum sã determinãm Mama Naturã sã-şi restrângã zãpezile doar în acele perimetre bine stabilite prin comandamente, ce pot fi deszãpezite, desnodate, desfãcute, desfundate fãrã mari bãtãi de cap şi fãrã prea multe eforturi din partea oricui fie el simplu cetãţean sau autoritate. Mai apoi, de unde şi pânã unde ideea cã noi cetãţenii ar trebui sã fim pregãtiţi pe întregul interval hibernal, adicã cel puţin cele trei luni reglementare, pentru astfel de situaţii? Şi apoi de unde vin aceste zãpezi ce depãşesc cinci-zece cm? Au mai fost zãpezi pe la noi? Nuuuuuuu! La noi ca în deşert, numai cã ce sã vezi: pânã şi în deşert a nins anul acesta şi atunci, trebuie sã existe o explicaţie dar nu o ştim noi! Nu vor cei de sus, de la dreapta, de la stânga de unde ori fi, sã ne facã pãrtaşi la marele secret al momentului crucial al înzãpezirii. Sã fim serioşi!
De mult timp am încetat sã ne mai preocupãm serios de ce înseamnã venirea iernii: provizii de iarnã, lemne, lopeţi şi mai ales grijã celor tineri pentru pãrinţii rãmaşi departe, bãtrâni şi din ce în ce mai puţin capabili sã se ajute în situaţii extreme. Cã satele noastre au rãmas în mare parte lipsite de tinereţea şi puterea celor care sunt plecaţi dupã muncã la oraşe sau prin lume, o ştim. Dar toţi cei de la sate, comune sunt singuri şi bãtrâni? Nimeni nu mai are rubedenii pe undeva prin ţara asta? Nu am auzit nici mãcar o singura voce mulţumind prentru ajutorul primit de rudele sale, la care el, aparţinãtorul nu a putut din motive obiective sã ajungã la timp. Dar se va duce imediat ce se va putea. Prea puţini din acele localitãţi s-au declarat pregãtiţi dar, desigur, zãpezile cãzute i-au îngropat la propriu şi fãrã ajutor nu ar fi putut sã se elibereze. Acestora nu li se poate imputa nimic. Absolut nimic!
Cã nu te poţi pune cu furia naturii dezlãnţuite ştim de asemenea deşi, am vãzut cum se reacţioneazã în astfel de momente fie cã li se interzice aventurarea pe drumurile periculoase, fie cã sunt lãsaţi sã-şi rişte viaţa, reproşurile sunt aceleaşi. De parcã este nevoie sã-ţi spunã vreo autoritate cã îţi pui viaţa în pericol când eşti adult şi ar trebui sã gândeşti singur.
Când sunt date avertizãri din timp cu privire la înrãutãţirea vremii, ce mãsuri ar trebui luate de fiecare în parte şi de fiecare comunitate ? Ce mai înseamnã astãzi comunitatea?
O comunitate înseamnã înainte de toate oameni. Grija faţã de comunitate înseamnã înainte de toate grija faţã de fiecare om în parte, fiecare copil, fiecare tânãr, fiecare bãtrân. Comunitatea are nevoie de fiecare dintre ei. Comunitatea trebuie sã se bazeze pe fiecare dintre ei. Comunitatea nu poate supravieţui decât dacã, fiecare dintre membrii sãi şi toţi împreunã vor gândi şi vor acţiona pentru binele lor ca fiind binele întregii comunitãţi. Sunã banal? Şi totuşi, ar trebui sã renunţãm la a mai aştepta sã ne vinã ajutorul de aiurea. Ar trebui sã facem mai mult pentru noi înşine.
Unde sunt perdele de protecţie din jurul localitãţilor? S-au plantat zeci, sute de hectare în acestã ţarã dar, despre plantãrile ce s-ar fi impus a fi fãcute şi în jurul localitãţilor afectate periodic iarna, nu am auzit nimic. Nici un primar nu a raportat cã deşi s-au fãcut plantãri, totuşi acestea fiind încã tinere nu au putut fi în acest an de ajutor dar în anii urmãtori situaţia va fi alta. Poate cã autoritãţile au omis aceste lucrãri dar ei, locuitorii afectaţi an de an de aceste zãpezi, odatã ieşiţi în primãvarã de ce nu s-au bãtut pentru gãsirea unor soluţii şi pentru ei? Nu era interesul lor sau la venirea cãldurii au uitat prea uşor frigul şi spaima trãite sub nãmenţi? Nu merita sã li se audã glasul? Primarii acelor localitãţi de ce nu spun care au fost demersurile lor pentru gãsirea de soluţii reale? Orice problemã are o soluţie şi cred cã ar fi oricum mai ieftinã decât pierderea de vieţi omeneşti şi consumarea de resurse în bãtãlia dinainte pierdutã cu natura.
An de an povestea se repetã: ninsori, viscole şi oameni ce îşi riscã viaţa pentru cã sunt destui cei care cred cã este suficient sã spunã cã sunt alţii cei care trebuiau sã….. Ei însã nu, niciodatã, nimic!
Ei pot sã plece oricând la drum, pot sã nu asculte avertizãrile date şi pot sã nu ţinã cont de ele! Nu sunt pentru ei!
Ei, alţii trebuie sã ţinã zãpezile departe de casele lor, sã le cureţe drumurile, sã opreascã viscolul şi sã le încãlzeascã casele şi sã le umple cãmãrile.
Ei alţii au datoria sã rişte, sã nu doarmã, sã nu îngheţe, sã moarã dacã este nevoie, cãci sunt plãtiţi pentru asta! Oare?
Oare cel care fãcându-şi datoria la deszãpezirea drumului a murit pe utilajul ce îl conducea, nu este un erou? Nu am auzit numele lui, nu am reţinut dacã avea sau nu familie, dar ştiu sigur cã nu a plecat de acasã cu gândul de a nu se mai întoarce. Şi-a fãcut datoria, a mers la serviciu şi a murit. Nu cred cã aşa trebuia sã se întâmple dar s-a întâmplat. O soţie, nişte copii, nişte pãrinţi suferã. Nu am auzit despre el nimic. Poate cã, de câte ori iarna, întâlnim pe drumuri aceşti oameni ar trebui sã le mulţumim şi nu numai sã-i blamãm. Incercaţi mãcar odatã sã vã închipuiţi ţinând piept viscolului în cabina unui utilaj, sau pornit sã scoateţi din nãmeţi un rãtãcit neasculţãtor şi sã vã vedeţi la rândul vostru prizonier în deşertul îngheţat, cu teama cã nu veţi mai vedea niciodatã familia, şi poate veţi acţiona şi gândi altfel. Cu alte cuvinte: viaţa ne este scumpã tuturor. Preţuiti-o oriunde o întâlniţi ca pe propria viaţã!
Şi da, iarna ninge! A nins dintotdeauna şi va mai ninge si iarna viitoare şi în fiecare iarnã ce va urma.
Şi da, avertizãrile se dau din ce în ce mai corect şi mai din timp şi dacã se spune cã nu trebuie sã ne aventurãm pe anumite drumuri atunci aşa ar trebui sã fie!
Şi da, dacã vom gândi ca o comunitate şi vom acţiona ca o comunitate atunci s-ar putea ajunge, cândva sã simţim cã nu suntem singuri la nevoie.
Anunțuri

3 comentarii (+add yours?)

  1. Marius Crăciun
    Feb 02, 2014 @ 08:33:42

    Iresponsabilitatile sunt impartite. Muncitori, sefi, oameni simpli… toti asteapta sa faca altul treaba

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Feb 02, 2014 @ 08:45:49

      Întotdeauna adevãrul este la mijloc. Tocmai aud la tv cã astãzi, 100 de studenţi din sectorul 6 au ieşit cu lopeţile sã deszãpezeascã trotuarele, o grãdiniţã şi Maternitatea Giuleşti susţinuţi de administraţia localã. Se poate deci sã fim alãturi de autoritãţi sã ne ajutãm pe noi înşine. Fiecare putem face câte ceva dacã vrem.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: