Psi-luneli – crimã cu premeditare

Crima este definitã ca o infracţiune gravã din punct de vedere social. Când însã ai a meditat înainte de a o înfãptui, adicã ai plãnuit-o, atunci se numeşte crimã cu premeditare. Şi este extrem de grav, cãci se dovedeşte intenţia şi cã se cunoşteau posibilele urmãri.
Mã întreb cum aş putea încadra eu faptele celor care, cu bunã ştiinţã au dus la situaţia în care se aflã astãzi sãnãtatea, învãţãmântul şi economia naţionalã.
Mai întâi sã luãm la puricat învãţãmântul. S-au înfiinţat unitãţile de învãţãmânt particulare. La nivel universitar. Veţi spune cã a fost un lucru bun. Sincer mã îndoiesc.
Aveau spaţii corespunzãtoare pentru desfãşurarea studiilor?
Aveau cadre pregãtite care sã se dedice activitãţilor didactice pe întreg intervalul orar al facultãţilor la care figurau cã activeazã?
Aveau programã adaptatã nevoilor reale ale pieţei de muncã în transformare şi care sã rãspundã cu adevãrat nevoilor societãţii?
Aveau absolvenţi de liceu cu diplomã de bacalaureat care puteau în mod real sã ocupe un loc în amfitetrele universitare şi care la sfârşitul studiilor sã şi profeseze? Motivaţi pentru a învãţa şi nu pentru a toca timp şi bani?
Sã vedem:
Spaţii nici vorbã, dar s-au construit care pe unde s-a putut, din ce în ce mai mari mai complexe. Poate cã astãzi sunt şi unitãţi care-şi meritã numele, dar câte s-au defiinţat? Bineînţeles nu înainte de a da societãţii bravi purtãtori de diplome recunoscute sau nu de Ministerul Invãţãmântului şi care pot face orice mai puţin ceea ce scrie pe diplomele lor. Şi asta pentru simplu fapt cã dupã 1989 a fost acreditat un nou concept privind pregãtirea universitarã şi rostul diplomei, acelã cã nu conteazã ce facultate faci, important este sã ai o diplomã. Oricare. Nu conteazã universitatea care o elibereazã, ştampilã sã aibã şi poza ta.
Cadrele pregãtite. Mã înclin în faţa profesorilor şi tuturor celor care de la asistenţi, laboranţi, maiştrii pânã la personalul auxiliar angrenaţi în sistemul învãţãmântului universitar şi-au fãcut de-alungul timpului datoria de a pregãti generaţi de studenţi. De adevãraţi studenţi care munciserã ca sã intre la facultate şi pentru care numai obţinerea diplomei însemna sã se realizeze. Dar în 1989, adicã din ianuarie 1990, aceştia nu s-au clonat sã poatã ocupa concomitent catedrele de la instituţiile de învãţãmânt universitar de stat şi la cele particulare. Aceeaşi profesori au ocupat catedrele apãrute la învãţãmântul universitar particular. În ce interval de timp orar? Poate studenţii de la particular învãţau noapte cãci ziua profesorii aveau orele la stat. Noi la facultate abia reuşeam sã ne punem de acord cu orarele şi eram câteva grupe. Deci şi la stat şi la particular ani de zile au fost aceeaşi profesori sau peste noapte unii au devenit cadre universitare. Sã mai vorbim de orele desfãşurate la universitãţile particulare cu laboratoare şi seminarii? Aş vrea eu dar din ceea ce ştiu, din discuţiile cu destui de mulţi studenţi şi absolvenţi ai unor astfel de şcoli, realitatea este cruntã. Nu cã noi acum 30 de ani eram toţi olimpici dar cu siguranţã majoritatea ştiam se studiasem şi asta o aratã faptul cã cei mulţi dintre noi încã profesãm în domeniul în care ne-am pregãtit.
Programã adaptatã nevoilor economiei de piatã? Poate dacã am devenit o societate de justiţiari şi de procesomani, altfel nu se justificã numãrul extrem de mare de absolvenţi de drept. Probabil cineva acolo sus, printre cei puşi sã analizeze direcţiile de dezvoltare ale societãţii româneşti au anticipat ceea ce urmeazã dupã 1989 şi au ştiut cã va urma o perioadã lungã de timp când românii vor fi ocupaţi cu procesele. De orice fel. Cu duratã nedeterminatã. Ce politehnicã, ce inginerie, ce construcţii de drumuri, ce sã facem cu inginerii cã doar drumuri aveam, casele erau solide ca nişte buncãre, mecanica nu ne trebuia cã luam maşinile la second-hand şi piesele de schimb din Turcia, firmele veneau cu francizele lor şi piesele se comandau pe internet. Iar fostele inteprinderi de declarasem neperformante şi numai bune de dat la fier vechi. Ceea ce s-a fãcut imediat cu un élan extraordinar mai ceva ca la 1907, farã a pune nimic în schimb. Aşa însã am avut şi noi şomerii noştrii cã de, parafrazându pe marele Caragiale : Europa avea şomerii sãi, noi sã nu avem?
Absolvenţii de liceu cu bacalaureatul luat. Asta da problemã. Dar românul este inventiv şi a inventat admiterea pe bazã de dosar. Ce examen de admitere la facultate. Probabil cã era greu sã se corecteze lucrãrile, fie erau prea multe sau prostiile din ele nu puteau fi încadrate nici mãcar cu nota 2 şi s-au rãsculat profesorii sã citeascã şi sã noteze toate inepţiile? Apoi bacalaureatul. S-au jucat cu el de nu au mai ştiut nici profesorii, nici pãrinţii şi nici elevii la ce sã se pregãteascã . La trei materii? La cinci? Sau la şapte? Apoi iar la cinci sau la trei, cã nu mai ştiu nici eu! Din an în an, ca în colindul de Crãciun, care cum se aşeza în scaunul ministerial, mai schimba câte ceva . Ba cã este bun sistemul englezesc, ba cã este minunat cel francez, cã de el acolo îşi luase el diploma. La Bucureşti se perimase stiinţa şi bieţii proşti care absolviserã cu ani în urmã trebuiau luminaţi ce înseamna invâţãmântul modern. Nici eu nu mai ştiam ce sã-mi sfãtuiesc copii sã facã darãmite sã accept cã ei mai înţelegeau ceva. Aşteptam cu spaimã începutul şi sfârşitul de an şcolar ca sã aflu ce mai viseazã mai marii din scanele ministeriale. Mãcar dacã ei ar fi ştiut ce fac. Nu puteam spune decât strãvechia rugã: ” Iartã-i Doamne cã nu ştiu ce fac!” Sau poate cã ştiau prea bine?
Catastrofele de la examenele de bacalaureat din ultimii ani nu aratã decât realitatea la care au redus în douzeci de ani calitatea învãţãmântului la toate nivelurile.
Cã toatã lumea trebuie sã aibã acces la învãţãmânt este o realitate, dar la fel de real este cã dacã vrei sã faci facultate atunci trebuie sã munceşti ca sã fii admis şi la sfârşitul studiilor chiar sã ştii sã poţi profesa. Nu existã conceptul cã nu are importanţã ce diplomã ai pentru a obţine un post, pentru a profesa într-un domeniu. Rezultatul unui astfel de concept se vede clar acolo unde în posturi de decizie sunt oameni care nu au nicio progãtire profesionalã în domeniul respectiv. Catastrofal! Miniştrii care dau rãspunsuri pentru care elevii de şcoalã generalã iau nota 4! Nu poţi sã susţi o decizie dacã nu ştii despre ce vorbeşti. Cum sã vorbeşti cu cei din subordine când tu ştii metaforic vorbind, doar limba românã, iar ei îţi vorbesc în chinezã? Cam aşa vãd eu dialogul şefului absolvent de agronomie numit la Culturã, când i se solicitã aprobarea despre oportunitatea punerii în scenã a operelor lui Goethe.
Ca sã revenim la absolvenţii unitãţilor de învãţãmânt particular care au definitivat studiile dar nefiind acreditatã nu au putut susţine nicãieri examenele de licenţã. Ce sunt ei? Absolvenţi de studii universitare farã diploma. Veţi spune cã şi înainte erau unii care nu-şi luat diploma. Erau câţiva. Unul, doi, zece dar nu generaţii de absolvenţi care nu-şi pot lua diploma pentru cã au fost induşi în eroare de un sistem lãsat sã funcţioneze prea mult timp fãrã a fi controlat de cei care aveau atribuţÎuni în acest sens.
Acest lucru îl consider crimã cu premeditare. Analfabetismul care astãzi a îmbrãcat o formã nouã, cãci în afara celor care nu ştiu sã scrie şi sã citeascã au apãrut şi cei care au o diplomã dar care sunt departe de a avea cunoştiinţele cerute de aceasta.
Tinerii care au studiat, atraşi de ofertele unitãţilor de învãţãmnânt neacreditate şi care deşi şi-au termnat studiile nu le-au putut finaliza corespunzãtor legii cu susţinerea examenelor de licenţã, ce pot face? Este vina lor?
Dar numãrul mare de absolvenţi ai unor profile pentru care astãzi nu sunt locuri de muncã, cu ei ce se întâmplã? Cum rãmâne cu corelarea cererilor economiei de piatã cu înãţãmântul?
Dupã douãzeci de ani cerem reintroducerea uceniciei la locul de muncã, reintroducerea stagiaturii. Ce facem redescoperim roata? Am desfiinţat ca sã avem ce înfiinţa? Dacã nu ar fi de plâns ar fi de râs. Anul acesta Politehnica şi Institutul de Construcţii au fost luate cu asalt de doritorii de diplome universitare. Sper sã fi fost dintre cei care chiar îşi doreau sã profeseze.
Cei care s-au jucat cu învâţãmântul românesc ar trebui sã dea socotealã cãci, am avut din totdeauna copii olimpici, studenţi strãluciţi, inginerii, medici, profesorii eminenţi şi oameni de culturã care au stat cu fruntea sus oriunde s-au aflat. Cã era necesarã adaptarea la timpurile de astãzi este adevãrat dar joaca de-a şcoala, de-a examenele, cu sau fãrã diplome nu s-a fãcut niciodatã cu atâta uşurinţã ca în ultimi douãzeci de ani.
Economia distrusã fãrã a pune nimic în loc este crimã cu premeditare. Dispariţia atâtor locuri de muncã şi risipirea atâtor forţe calificate în atâte profesii de bazã pentru dezvoltarea unei naţiuni, este crimã cu premeditare. Aruncarea la groapa de gunoi a atâtor obiective industriale în care s-au investit bani şi efort uman farã a se încerca o reconversie profesionalã şi economicã realã, este crimã cu premeditare.
Numãrul în continuã creştere a copiilor abandonaţi sau lãsaţi în ţarã în grija bunicilor sau a statului, copii cum le spun eu orfani cu pãrinţi, pãrinţi porniţi de nevoie în lume dupã muncã, este crimã cu premeditare. Dreptul la libera circulaţie şi la muncã oriunde în lume este una şi lipsa locurilor de muncã pentru cã economia este distrusã sistematic fãrã a pune nimic în loc, este altceva.
Exodul cadrelor sanitare din ţara noastrã de parcã am fi câmp de luptã mai ceva ca Siria, ce pune în pericol sãnãtatea cetãţenilor acestei ţãri care i-a pregãtit şi care are nevoie de ei şi lipsa unei reacţii eficiente a autoritãţilor de a-l stopa este crimã cu premeditare.
Poate sunt eu foarte supãratã astãzi sau poate totuşi am dreptate. Când doar dãrâmi fãrã a pune nimic în loc, atunci înseamnã cã tu societatea, ai o mare problemã. Uneori trebuie sã pui la pãmânt ceea ce se dovedeşte depãşit de timpul sãu dar, dacã nu pui nimic în loc, imediat, atunci locul devine pârloagã, bun de pãscut vitele. Işi pierde rostul iniţial. Din pãcate în multe privinţe am devenit o mare pârloagã, pe care pasc turmele altora. Şi se îngraşã frumos dupã care se relocheazã. Firmele şi câinii comunitari. Şi unele şi ceilalţi, la un timp de, pãrãsesc locurile de “baştinã” şi pornesc cu ajutorul cuiva în ocuparea altor teritorii. Mã rog, câinii sunt “reteritorializaţi”. Ei nu iau decizii, pentru ei sunt alţii care decid. Pe ce criterii doar ei ştiu cã pe mine nu m-a întrebat nimeni dacã în jurul casei mele mai aveam nevoie de câţiva. Cã lãtrau prea puţini şi nu îmi inspirau destulã teamã. Acum este în regulã. Sunt în numãr cu soţ. Lãtratul de întâmpinare este sonor şi cu reverb.
Mã opresc aici, deşi mã întreb dacã nu este deja prea mult ceea ce am scris şi nu aţi avut rãbdare sã citiţi dar asta este! Prea multe crime cu premeditare şi prea mulţe victime colaterale ale acestora.
 
 
Dar nu sunt singurele cãci dacã o vizitaţi pe psi, veţi vedea cã mai sunt şi altele.
 
Anunțuri

19 comentarii (+add yours?)

  1. Mitzaa Biciclista
    Noi 04, 2013 @ 06:58:59

    La câte crime ai înșirat aici, tu ești în stare să-i pui pe toți la zid.

    Răspunde

  2. Trackback: Psiluneli-Crima cu premeditare | Cățărătorii
  3. Dan
    Noi 04, 2013 @ 08:36:51

    Ştii care era cifra de afaceri anuală a învăţământului superior particular înainte de ultimii doi ani de „dezastre” la bac ? 1 miliard de euro. UN MILIARD ! Te miră atunci faptul că prima propunere a lui Ponta pentru funcţia de ministru al educaţiei era o tanti patroană de universitate particulară care, în plus se afla şi în proces cu ministerul pe care urma să îl conducă ?
    Şi ştii care e paradoxul întregii situaţii ? Învăţământul era unul dintre puţinele lucruri care mergeau bine înainte de 1989. Cu toate acestea a fost cel mai reformat domeniu. Nicio altă lege nu a fost modificată de atâtea ori cum a fost legea educaţiei. Ori asta nu mai ştiu cât e premeditare sau cât tâmpenie. Îi acuzăm pe câte unii că plănuiesc tot felul de lucruri pentru a le ieşi pasienţele. Dar nu ar trebui oare să ne-ntrebăm dacă nu cumva respectivii sunt proşti făcuţi grămadă ?

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Noi 04, 2013 @ 19:55:45

      Dane probabil cã ai dreptate. Nu este posibil sã acceptãm cã ceea ce se întâmplã cu şcoala româneascã este firesc şi normal. Orice copil care merge la şcoalã zi de zi ar trebui sã capete cunoştiinţele necesare finalizãrii studiilor. Sã ai note nu de trecere în anii de studiu ci bune şi foarte bune şi totuşi sã nu reuşeşti sã treci examenul de bacalaureat este de neconceput şi totuşi se întâmplã. Sã minţi nişte tineri cã au cunoştiinţe ca apoi sã-i laşi sã descopere cã nu au cunoştiinţele necesare când este prea târziu şi drumul lor se frânge, nu este o crimã?

      Răspunde

  4. psi
    Noi 04, 2013 @ 08:58:55

    dan spune că învăţământul a fost reformat… eu aş spune că a fost deformat. inflenţele din politic, schimbările dictate de interes sunt nici mai mult şi nici mai puţin decât crime împotriva viitorului nostru.
    cine va plăti pentru ele? din păcate copiii…

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Noi 04, 2013 @ 20:29:49

      Adevãrat, psi. Copiii, viitorul nostru, ei sunt cei care vor plãti. Şi asta mã doare. Lumea pe care le-o croim atât de strâmb nu le lasã prea multe şanse în aceastã ţarã. Învãţãmântul ar trebui sã fie mai presus de politic.Educaţia ar trebui sã fie gânditã indiferent de regim doar în beneficiul copiilor.

      Răspunde

  5. Cita
    Noi 04, 2013 @ 10:32:35

    Nu cred ça cei care ucid zilnic Romania si sansele ei se gandesc la altceva decat la ei insisi! Nici macar la copiii lor nu se gandesc pentru ça nu poti lasa mostenire doar avèrea ci si pacatele cu care ai dobandit-o!

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Noi 04, 2013 @ 20:37:35

      Aşa este Cita, ceea ce lãsãm moştenire copiilor noştrii nu va fi doar ceea ce strângem ci şi ceea ce risipim fãrã mãsurã. Şansele lor la o viaţã mai bunã, la o lumea mai curatã stau în acţiunile noastre. De noi depinde care va fi soarta lor. De cele mai multe ori însã deciziile aparţin unor oameni care lasã impresia cã sunt nemuritori sau cã deviza lor este “Dupã noi Potopul!”. Întrebarea este: cu ei ce facem?

      Răspunde

  6. Trackback: Crimă cu premeditare | BLOG D'AGATHA
  7. Trackback: Crimă! Cu premeditare… | Alma Nahe
  8. Carmen Pricop
    Noi 04, 2013 @ 18:43:02

    Învătământul acesta deformat a reuşit un lucru uimitor în cei câţiva ani în care au funcţionat universităţile particulare despre care vorbeai: au mărit media coeficienului de inteligenţă în populaţie.
    Nu e nevoie doar de muncă pentru a obţine corect o diplomă, ci şi de niscaiva aptitudini native. Unii le avem, alţii nu. Dar ar trebui să fie loc pentru fiecare într-o societate normală. Înainte de 1989 erau mai multe momente în care se făcea o evaluare destul de corectă: cele două trepte de liceu înjumătăţeau numărul candidaţilor la bacalaureat, astfel că absolvenţii de liceu luau bacul în marea lor majoritate. Admiterea la facultate era hopul cel mare. De aceea erau rare cazurile în care un student abandona studiile.
    Am avut un profesor care în anii ’80 vorbea despre cei, puţini pe atunci, care vânau o diplomă… îi numea „bou patent”…
    Încă se face şcoală în România. Mai sunt profesori care se gândesc la viitorul copiilor şi îşi desfăşoară activitatea didactică cu pasiune şi responsabilitate. Mai sunt elevi şi studenţi care învaţă. Poate că n-ar fi încă prea târziu dacă decidenţii s-ar uita şi în altă parte decât în propriile buzunare!

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Noi 04, 2013 @ 20:39:11

      Adevãrat Carmen, încã se face şcoalã adevãratã în România şi nu în puţine şcoli dar, la modul general nu putem ignora realitatea ultimilor ani. Din totdeauna au existat şi vor mai exista dintre cei care doar doresc sã-şi treacã în CV o diploma universitarã. La stat sau la particular. Cã sunt unitãţi de învãţãmânt particular care îşi fac treaba corect.nu neg. Dar cã au fost şi din cele pentru care nu interesul studentului a contat iarãşi nu se poate nega. Cã sunt foşti studenţi care se judecã pentru a li se recunoaşte examenul de licenţã, cãci au aflat ulterior cã secţia la care au studiat nu era acreditatã, cu ei ce facem? Ce vinã au? Cã sunt studenţi conştiincioşi care învaţã, indiferent de forma aleasã şi care le este la îndemânã, iarãşi nu neg dar, ce facem cu miile şi poate zecile de mii de absolvenţi cu pregãtire în domenii pentru care piaţa muncii este departe de a putea sã le ofere locuri de muncã? Cine trebuia sã decidã la un moment dat orientarea formãrii profesionale? Cine trebuia sã-i îndrume în mod real în alegerea unei cariere profesionale reale şi în concordanţã cu aptitudinile lor? Cine mai ştie şi mai vorbeşte la liceu de orientarea profesionalã? Acum vorbim de dezvoltare personalã dar farã sã se ţinã cont cã înaintea dezvoltãrii personale a unui tânãr stã cunoaşterea de sine, a propriilor limite. Şi asta ar trebui sã se facã foarte devreme, în anii de şcoalã astfel încât la vârsta la care va trebui sã ia decizia cu
      privire la cariera sa viitoare sã nu se simtã dezorientat şi sã aleagã la întâmplare. Decidenţii au atât de multe de fâcut şi fac atât de puţin. S-au strâns prea multe probleme, s-au adunat prea multe lacune şi va fi din ce în ce mai greu sã se ajungã la decizii corecte în timp real. Timpul trece şi trece în defavoarea tuturor.

      Răspunde

      • Carmen Pricop
        Noi 04, 2013 @ 20:59:19

        N-am încercat să te contrazic. Dimpotrivă, sunt de acord cu tine, iar cele mai multe din întrebările tale n-au răspuns, cel puţin nu unul de bun-simţ. Ceea ce am scris a fost o completare.
        Am doi copii, o fată studentă în anul întâi la o facultate de stat, la buget… (şi uneori am impresia că metoda preferată de profesorii de acolo e ceva de genul: „dă-i drumul în apă, ori înoată, ori se îneacă…”) şi un băiat în clasa a 9-a, cu care am trecut prin toate emoţiile repartiţiei naţionale în licee, mai ales datorită sistemului inegal de notare în cei patru ani de gimnaziu… Şi nu mai vorbesc de meditaţii, necesare doar în parte din vina copilului… Aşa că am avut parte de exerienţe diverse privind învăţământul românesc în ultimii 12 ani… M-am resemnat să accept eterna schimbare (caracteristică nu doar învăţământului în România) şi să rezolv punctual poblemele pe care le au copiii mei…

  9. roxdumitrache
    Noi 04, 2013 @ 21:07:53

    Te-am înţeles, Carmen. Îţi urez succes cu copii şi îmi dau seama ce emoţii ai avut la repartiţie. Repartiţiile acestea computerizate, te îmbãtrânesc. Le-am prins şi eu
    şi credeam cã mor. Ai dreptate pot sã mã întreb de ce, de ce şi iar de ce sunt problemele care sunt cã tot nu voi cãpãta rãspuns. O sã spun ce am mai spus odatã: mulţumesc Cerului cã nu mai am copii la vârsta şcolii cãci nu cred cã fãceam faţã acestor ani.

    Răspunde

  10. Gabriela
    Noi 04, 2013 @ 22:21:57

    Roxana, este adevărat că a existat și există o premeditare, în distrugerea a tot ce e românesc iar învățământul e doar un aspect. Suntem în stadiu în care este distrus tot ce ține de cultura română, pentru ca o ceată de imbecili nu are nevoie de competiție. Un individ, ca atâția politicieni ce și-au luat diploma pe pile, nu va sta niciodată la aceeai masa cu unul care a învățat serios. Nu pornesc de la aceeași baza. Așa ca singurul lucru pe care il pot face incompetenții este să îi traga pe competenți sub nivelul lor. Și au inventat mijloace.

    Răspunde

  11. SimonaR
    Noi 05, 2013 @ 11:37:09

    Din punctul meu de vedere învățământul românesc a fost măcelărit de-a binelea. Toți analfabeții au diplome de facultate și scriu cărți, dar ei de fapt știu că statul la școală nu e relevant când ai părinți care la 16 ani îți cumpără un Audi. Modelele lor sunt formate din maneliști, pițipoance și alții ca ei și cum să îți ma vină să înveți când vezi că succes nu au cei cu școală multă ci numai oportuniștii și siliconatele?! E adevărat, nu mai stau în țară de 3 ani, dar când văd cum scriu copiii care acum sunt la liceu, cum nu știu reguli elementare de gramatică, ortografie, punctuație, când văd ce preocupări au, mă ia groaza.

    Răspunde

  12. roxdumitrache
    Noi 06, 2013 @ 06:31:24

    De aproape sau de departe la fel se vede starea în care se aflã astãzi şcoala românescã. Toate bâlbâielile din cei 23 de ani, manualele alternative, materialele auxiliare şi examenele şi testãrile naţionale date în toate formele imaginabile de parcã şcolarii deveniserã eşantionul uman de testãri pentru determinarea celor mai eficiente forme de admitere de la treaptã şcolarã la alta, niciuna de altfel luatã în mod serios în analiza raportului cerinţe/rezultate. Poate cã cineva ştie încotro se merge dar ar fi bine sã afle şi profesorii şi elevii şi pãrinţii. Sunt şi tineri minunaţi şi profesori care ştiu de ce au ales acest drum despre care meritã sã se vorbeascã chiar dacã nu vor ieşi niciodatã din anonimat. Munca lor se va vedea cândva dar trebuie sã li se dea o şansã. Toţi elevii sã aibã şcoli adevãrate, profesori dãruiţi profesiei lor şi cãrora sã li se redea demnitatea. Şi ar mai fi nevoie şi de disciplinã. Înţeleasã şi acceptatã şi de elevi şi de profesori şi de pãrinţi. Şcoala înseamnã înainte de toate muncã, dãruire, dorinţã de cunoaştere, disciplinã. Viaţa de dupã şcoalã nu a fost şi nu va fi niciodatã uşoarã şi nici dupã cum ne este vrerea fãrã a ţine cont de reguli şi norme. Acestea se învaţã în anii de şcoalã. Dacã în şcoalã nu ai deprins ştiinţa de a învãţa în permanenţã despre tot ce te înconjoarã, sã vrei sã înţelegi încotro merge lumea, toatã viaţa vei rãmâne un neadaptat social. Nu este musai sã ai faculatate dar trebuie sã ştii cã sunt norme şi reguli pe care nu poţi sã le ignori sau sã le calci fãrã a fi sancţionat. Cam aşa vãd eu rostul şcolii. Incepe devreme şi nu se sfârşeşte niciodatã.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: