Duzina de cuvinte – Dincolo de deşert

desertAfrica înseamnã în viziunea celor mai mulţi deşert. Un deşert arid, lipsit de viaţã, semãnând spaima în inimile celor siliţi sã-l înfrunte. Şi totuşi în deşert existã viaţã. O viaţã ce vine din adâncurile pãmântului, din timpuri greu de definit în termenii vieţii omeneşti şi de aceea este atât de greu de înţeles şi de acceptat câteodatã. Deşertul a fost descris de nenumãrate ori şi de tot atât de mulţi cãlãtori sau trãitori ai acestor meleaguri. Şi totuşi deşertul se redescoperã cu fiecare poveste nouã cãci în fiecare cãlãtor experienţa deşertului este mereu alta. Niciodatã aceeaşi. Niciodatã banalã.
Sã încercãm sã înţelegem deşertul este la fel de atractiv precum descifrarea secretelor piramidelor. Piramidele şi deşertul, om şi naturã încleştaţi într-o luptã din care pare cã natura a învins. Dar nu este aşa. Aşa cum a fãcut-o cu secole în urmã şi astãzi, fragila fãpturã umanã îşi duce mai departe bãtãlia din care a fost şi trebuie sã rãmânã învingãtoare. Desigur drumul deschis cu milenii în urmã în inima deşertului de cei pentru care deşertul era singurul loc din lume pe care îl cunoşeau şi pe care îl stãpâneau, este astãzi cãlcat destul de facil de cei ce au curaj şi curiozitate. Ceea ce puţini înţeleg este cã deşertul este o lume pe care fiecare o simte altfel. Din desişul de istorii ce s-au scris, fiecare alegem cu ochii minţii sã ne clãdim o imagine care, trãieşte pânã ajungi la marginea lui. Un desen plin de tuşe palide a ceea ce natura a zugrãvit pe pãmânt. Pentru a-l înţelege trebuie sã se întâmple acea desprindere necesarã de imaginea creeatã mental şi sã înfrunţi realitatea. O desagã plinã de vise rãmâne pãrãsitã la marginea lui şi tu porneşti într-o aventurã incredibilã. Rãmâi câteva clipe descumpãnit de luminã, apoi ţi se taie rãsuflarea şi precum în vis începi sã pãşeşti timid, afundându-te la fiecare pas într-o mare caldã, mişcãtoare care-şi închide apele în urma ta tãcutã şi tenace. Cu cât înaintezi, dacã priveşti în urmã nu vei putea sã-ţi regãseşti paşii. Sunt acolo dar numai sunt ai tãi, s-au contopit cu deşertul şi acum aveţi o istorie comunã. Pas cu pas, la început uşor abia desluşind orizontul, devii una cu el şi începti sã-ţi doreşti sã vezi mai mult. Îţi acoperi capul, ferindu-ţi faţa de soarele dogoritor, cãci altfel la sfârşit, când te vei privi în oglindã vei descoperi o faţã uscatã, descuamatã, pârjolitã de soare. Încerci apoi sã te obişnuieşti cu aerul fierbinte ce îţi usucã gura şi te aventurezi pe urmele celui din faţa ta. Recunosc cã la început mi-a fost teamã, apoi mi-a plãcut moliciunea nisipului, care cu fiecare pas pãrea cã se prãbuşeşte în mici cratere din care îţi ridicai piciorul stârnind furtuni. Este atât de fin cã zbura la fiecare pas scoţând la ivealã câteodatã, mici fragmente de coral. L-am privit uimitã de parcã dintr-o datã a fost destupatã grota istoriei din care rãsãreau întrebãri: aici a fost fund de mare? Şi apele unde s-au ascuns? Şi ploaia de ce nu mai cade? Şi florile, pentru cã în deşert sunt mici flori, cu tulpini ce coboarã adânc în nisip în cãutarea apei, cum de rezistã? Nu poţi sã nu ai teama de a te pierde. Mental nu aparţii acestor locuri aride, fizic nu eşti croit sã rezişti. Te cheamã curiozitatea şi te ţine în loc teama de necunoscut. Atingi nişte limite pe care nu ţi le cunoşti cãci, nu aveai cum sã le testezi pânã aici. Ceea ce ştiai despre tine, despre ceea ce îţi place şi ceea ce accepţi se poate schimba pentru totdeauna. Eu ştiu cã aş vrea sã ajung din nou la marginea lui, sã-i simt cãldura, sã mã înfãşor în şaluri şi sã încep merg, sã tot merg pânã când se lasã seara. Încã nu am rãmas noaptea în deşert şi am rãmas cu o întrebare: cum este cerul nopţii în deşert? Poate voi trãi experienţa la un moment dat. Dacã nu, voi privi stele deşertului cu ochii minţii însoţindu-i la drum pe alţi cãlãtori ademeniţi de duhurile deşertului.
 
Duzina de cuvinte toate cu “d’ începând vã aşteaptã la psi

/

Anunțuri

9 comentarii (+add yours?)

  1. Trackback: Burka | Alma Nahe
  2. psi
    Noi 02, 2013 @ 18:27:33

    🙂 iau deşertul ca pe un dar pentru mine, deşi atunci când îl voi vedea şi eu nu va fi cel african ci celălalt… arabul.
    parcă v-aţi vorbit astăzi: tu ai scris despre deşert, alma mi-a amintit de burca…

    Răspunde

  3. roxdumitrache
    Noi 02, 2013 @ 20:45:29

    Desigur psi! Oricare ar fi desertul african sau cel al Arabiei, va fi la fel de fascinant! Asteptam povestile tale din desert!

    Răspunde

  4. alma nahe
    Noi 02, 2013 @ 21:19:27

    E periculos să dormi în deșert(și aici am în vedere mai mult de două sensuri, dar o să mă limitez la cel practic). Peste noapte pot fi furtuni și riști să fii îngropat de viu. Mie nici la mare nu mi-a plăcut să dorm pe nisip noaptea, din cauza umezelii, dar e plăcut ziua, când nisipul e înfierbântat. Îmi place să-l trec printre degete și să-mi construiesc castele miniaturale în palmă…

    Răspunde

  5. Carmen Pricop
    Noi 02, 2013 @ 22:00:26

    Ai scris atât de convingător! Eu nu-s umblată pri lumea cea largă. Aş trece întâi prin nişte cetăţi, prin nişte păduri… Dar uite că mi-au răsărit în minte Piramidele. 🙂

    Răspunde

  6. Trackback: Duzina de cuvinte- Eu+ | Cățărătorii
  7. roxdumitrache
    Noi 03, 2013 @ 07:41:21

    Multumesc, Carmen! Calatoriile incep cu pasi mici dar uneori, poti face un singur salt urias. De exemplu sa vezi piramidele. Eu le-am visat de mica dar cum am mai spus, nu credeam ca le voi vedea vreodata. Cand s-a intamplat aproape ca nu mi-a venit sa cred. Eram la aeroport si imi era teama sa nu se intample ceva sa nu pot sa urc in avion.

    Răspunde

  8. Alexa
    Noi 03, 2013 @ 11:18:24

    „Te cheamã curiozitatea şi te ţine în loc teama de necunoscut…” cu alte cuvinte: un loc arid, „nemărginit ca zarea” şi plin de taine ori capcane nebănuite, dar fermecător pînă peste poate… cu toate acestea, un loc unde anticele realizările umane îşi aşteaptă şi astăzi rândul la „inimaginabile” dezvăluiri… într-adevăr, cum bine ai zis „totuşi deşertul se redescoperã cu fiecare poveste nouã cãci în fiecare cãlãtor experienţa deşertului este mereu alta. Niciodatã aceeaşi. Niciodatã banalã….”
    Şi se poate adăuga: .. căci în fiecare călător experienţa oricărui loc vizitat pe acest pămînt este mereu alta!!
    ps. asta mă face să întreb: pe când o nouă povestioară din călătorii…

    Răspunde

  9. roxdumitrache
    Noi 03, 2013 @ 17:25:28

    In curand!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: