psi-luneli – umbra omului

Omul, mereu pus pe şotii îşi ia cu el în aventura vieţii, umbra sa. Şi ea îl urmeazã tãcutã, fãrã şovãire chiar şi atunci când el, omul a toate ştiutor, se clatinã. Umbra se clatinã şi ea şi apoi se ridicã asemeni omului sãu şi pornesc împreunã mai departe. Om şi umbrã, niciodatã unul fãrã celalalt, mânã în mânã, tãcere lângã tãcere, din prima zi pânã în cea din urmã.

Când puiul de om pleacã în viaţã îl urmeazã şovãitor un pui de umbrã.

Apoi omul prinde puteri şi umbra sa devine din ce în ce mai mare, mai vizibilã şi uneori ea este cea care atrage atenţia, devenind chiar ameninţãtoare. Uneori chiar auzi:

“- Ce stai mãi, în umbra lui….?”

“- Tu vorbeşti? Ţie ţi-e fricã şi de umbra ta şi mã întrebi pe mine?”

Şi atunci iţi spui cã bunã o fi umbra dar uneori este bine sã stai în luminã.

Da, chiar sunt umbre şi umbre. Unele aduc alinare, altele sunt ameninţãtoare. Un lucru rãmâne însã sigur: om fãrã umbrã şi umbrã fãrã om nu am întâlnit. Cum este omul aşa îi este şi umbra. Şi atunci mã uit în jurul meu gândindu-mã cã atâta vreme cât îmi voi vedea umbra, trãiesc! Şi cât trãiesc vreau sã fac în aşa fel încât sã nu-mi plimb degeaba umbra dupã mine. Şi nici sã nu se fereascã nimeni de umbra mea .

 

Alte poveşti despre alţi oameni şi umbrele lor veţi gãsi la psi