Domnului Lãzãrescu, cu dragoste!

Când în 2005 a apãrut pe ecrane filmul “Moartea domnului Lãzãrescu” în regia lui Cristi Puiu a fost considerat o “comedie neagrã” şi a primit recunoaşterea la Cannes în 2006 primind premiul “Un Certain Regard”. Recunosc cinstit cã nu am vãzut pânã acum filmul dar am citit recenziile şi bineînţeles am aflat de la Tv .
Situaţia jalnicã în care se aflã de ceva timp sistemul noastru sanitar şi vorbesc aici nu numai de cel de urgenţã ci de tot ceea ce reprezintã sistemul de sigurãri de sãnãtate la care toţi cei care astazi au peste 50 de ani au cel puţin 30 de ani de cotizare neîntreruptã, nu mai este demult o sursã de mirãri pentru mine sau pentru cetãţenii acestei ţãti dar cu greu mi-aş fi putut închipui cã voi trãi aievea scenariul din filmul lui Cristi Puiu. Nu am pus la îndoialã afirmaţia conform cãreia scenariul urmãrea o situaţie realã dar, mã gândeam cã astfel de întâmplãri tragice sunt cele care odatã trecute nu sunt lãsate sã se mai repete, cã vor schimba oamenii şi cã pot duce la schimbarea sistemului. Am aflat însã pe propria piele, cã istoria trebuie învaţatã tocmai pentru a ştii exeact la care întâmplare trebuie sã te raportezi când treci prin fapte asemãnãtoare, cãci exact asta mi s-a întâmplat în seara de vineri 6 septembrie 2013, seara memorabilã a meciului de fotbal România-Ungaria. Incepe sã semene cu scenariul din filmul lui Cristi Puiu? Şi este doar începutul cãci de abia ce dãdusem primul gol şi a trebuit sã plec cãci am fost anunţatã cã mama nu se simte bine. Ora 21.30.
La ora 22.10 dãdeam primul telefon solicitând ambulanţa pentru o persoanã de 78 de ani, într-o crizã de discopatie, imobilizatã pe un scaun de la ora 21 fãrã posibilitatea de a mai merge sau sã se ridice singurã de pe scaun, plângãnd de durere, cu antecedentele unui accident cerebral, cu gonartrozã bilateralã şi coxartrozã bilateralã.
Ora 23. Revin la serviciul de ambulanţã şi în timp ce vorbeam se aude soneria şi închid considerând cã a venit ambulanţa cu medicul mult aşteptat. Într-adevãr este o d-na doctor însoţitã de încã o persoanã. Intreabã care este este problema, ia tensiunea :18/9, face o injecţie ce se presupunea cã ar trebui sã diminueze durerea (în poziţia sezând pe scaun cãci nu se poate mişca şi numai simpla înclinare a corpului o face pe mama mea sã strige de durere şi sã plângã) şi ni se recomandã ca dupã 30-40 de minute sã o aşezãm pe pat şi dacã nu cedeazã durerea sã o ducem la spital. Îi spun cã stã pe scaun de la ora 21 şi nu s-a mai putut mişca deci ce ar fi aşteptat şi solicitãm sã fie transportatã la spital pentru investigaţii, mama mea având ca diagnostic stabilit de ani de zile hernie de disc şi era posibil sã fie vorba de agravarea acesteia. Se declarã de acord şi scrie un bilet de trimitere pentru examen de specialitate cãtre spitalul Colentina la secţia de neurologie, cu diagnosticul ”lombalgie-discopatie lombarã”. Pleacã spunând cã va anunţa serviciul de ambulanţã sã trimitã o unitate de transport, dar cã avem de aşteptat cãci este meciul de fotbal şi echipajele sunt ocupate cu intervenţia la acest eveniment. Începem sã ne înscriem în scenariul filmului, nu?
La ora 23.35 revin la 112 şi întreb ce se aude cu unitatea de transport solicitatã şi aflu cu surprindere cã nu se ştie nimic, nu fusese încã anunţatã solicitarea pentru transportul mamei mele la spital aşa cum credeam cã o fãcuse doctoriţa venitã la control şi când mi se cere sã spun numele doctorului care a rãspusn la primul meu apel ş ice a scris pe trimitere constat cu surprindere cã nu şi-a scris numele şi nu a pus nicio parafã de parcã nimeni nu trecuse pe la noi. Biletul de trimitere scris pe hârtia cu antetul Clinicii medicale HIPOCRAT 2000 stã mãrturie ca în ziua de 6.IX.2013 cineva a trecut prin casa noastrã. Cine sã fi fost oare? Am cerut operatoarei sã verifice ce echipaj a rãspuns apelului meu (mãcar şã ştiu cã nu au fost nişte impostori care intercepteazã 112 şi intrã în casa oamenilor profitând de durerea lor şi de vigilenţa scãzutã în astfel de momente) şi mi se spune cã orice întrebare am sã mã adresez în str, Mihai Eminescu 226, sector 2. Noteazã solicitarea mea pentru transport pacient, subliniez cã este vorba de o persoanã imobilizatã pe un scaun şi întreb de data asta cu cine am stat de vorbã. Operator 80.
Ora 24.35. Soseşte unitatea de transport cu un brancardier care ne spune sã ducem bolnava la maşinã. Un dialog al surzilor se pare cã a fost dialogul meu cu operatoarea de la staţia de ambulanţã. Îi arãt bolnava în lacrimi pe scaunul pe care stã de la ora 21 şi îi spun cã datoritã durerilor nu se poate mişca deci suntem în impas. Omul se adunã, sunãm la 112 şi aduce la cunoştiintã situaţia apoi duce scaunul cu rotile şi cu ajutorul nostru şi dând dovadã de pricepere în manipularea persoanelor aflate în aceastã situaţie, o asezãm în scaunul cu rotile cu care o ducem la ambulanţã. Nu pot sã-I reproşez nimic, face tot ce se putea face într-o astfel de situaţie. Dar ce facem cu trimiterea la spitalul Colentina nesemnatã şi neparafatã, despre care omul nu ştie, aşa cã ne îndreptãm spre Spitalul Sf. Ioan. Am avut noroc cãci de gardã era d-na dr. Diaconu cãreia îi mulţumesc pentru modul în care a acordat atenţie cazului, tratamentul pe care l-a fãcut de urgenţã mamei, ameliorându-i starea. Dar şi întregului personal care a dat dovadã de compasiune şi a fost prompt în a se ocupa de caz. Diagnosticând corect problema şi gradul ridicat al suferinţei, luând legãtura cu medicul neurochirurg de la spitalul Dr. Bagdasar şi dispunând sã se facã o serie de analize pentru a scurta timpul de diagnostic precum şi faptul cã a solicitat o ambulanţã de transport ce a venit cu doi brancardieri ce au putut sã o transporte corect şi fãrã suferinţe suplimentare pânã la spitalul Dr. Bagdasar, unde trebuia de fapt sã ajungã, doamna doctor a fãcut ceea ce aşteptãm cu toţii de la personalul medical.
Ora 2.40. Se face prezentarea la camera de gardã a spitalului Dr. Bagdasar. Meciul se terminase de mult dar noi de-abia ajungeam în locul unde se presupunea cã se va pune diagnosticul final şi se va decide tratamentul. Orã de noapte, lipsa aparaturii de investigaţie RMN şi faptul cã radiografiile fãcute la spitalul Sf. Ioan nu sunt concludente desi aratã modificãri, fac imposibilã diagnosticarea finalã pânã dimineaţã. Medicul de gardã ne prezintã cele douã posibilitãţi:
– transport înapoi acasã, apoi dimineaţa chemãm o ambulanţã privatã şi ne deplasãm la o clinicã sã facem RMN dupã care, revenim la spitalul Dr. Bagdasar ca sã se stabileascã diagnosticul final: tratament sau necesitatea operaţiei. Şi sã nu uitãm cã vorbim de un bolnav care nu se poate mişca, cu dureri atroce.
– A doua variantã: rãmânem în spital pânã dimineaţã, apoi ne deplasãm la cu targa, ambulanţa, sau ce o fi la clinica Hiperdia din incinta spitalului, facem investigaţia şi revenim înapoi pentru diagnostic la medical specialist. Variantã acceptatã.
Pânã dimineaţa tratamentele de la cele douã spitale fac ca durerea sã diminueze uşor şi o transportãm pe mama cu targa panã la clinicã pentru investigaţie. Plãtim cei 480 de lei, pentru investigatia RMN . Dar am o intrebare: nu ar fi trebuit sa ni se dea o trimitere de  catre medicul sprecialist in cazul in care fãrã aceasta nu putea fi pus un diagnostic corect şi când aparatul spitalului este defect npentru a plati doar jumãtate din costul investigaţiei fiind vorba de un asigurat ?
Ne întoarcem la camera de gardã şi medicul specialist stabileşte tratamentul şi face recomandãrile de rigoare. Datã fiind vârstã şi problemele asociate, nu se recomandã operaţia dar problemele relevate de investigaţia imagisticã aratã gradul de afectare al coloanei şi justificã durerile şi imposibilitatea mişcãrii. Pentru transport spre casã se solicitã o ambulanţã, care soseşte tot cu un om care rãmâne surprins cãnd aflã cã trebuie sã transporte un bolnav care nu se mişcã singur. Aici în spital îl ajutã un infirmier dar acasã sunt întrebatã dacã am un bãrbat. Spun cã da, tatãl de 81 de ani. Ca în filmele cu Stan şi Bran. Pleci din spital dar la destinaţie chemi un vecin sau un prieten Am chemat şi eu un nepot sã o putem aduce pe mama acasã.
Ora 11. Cred cã aceasta ar fi momentul în care aventura mea pe care aş numi-o “rãtãciţi în sistemul medical” din care ştiu sigur cã nu am ieşit mai sãnãtoşi decât am intrat dar în mod sigur cu mai puţini bani decât am plecat de acasã şi cu mai puţinã încredere în ceea ce aveam tendinţã sã cred cã începe sã se mişte. Am înţeles cât sunt de naivã sau mai bine zis cât de mult îmi doream sã vãd schimbarea. Am mai înţeles totuşi cã nu sistemul este bolnav dar oamenii din sistem sunt înbolnãviţi de lipsurile şi de situaţiile fãrã ieşire în care sunt puşi zilnic şi pe care nu le pot controla. Cã unii dintre cei din sistem nu au ce cãuta acolo şi asta este o realitate. Compasiunea faţã de durerea unui om aflat în suferinţã, nu se aflã pe nici o listã de necesar a vreunui spital astfel încât dacã nu o are cel ce îmbracã halatul alb nimeni, niciodatã nu îi va putea da. Respectul pentru cel care cere ajutor indiferent dacã este frumos sau urât, tânãr sau bãtrân, bogat sau sãrac, nu se aprovizioneazã de la magazia spitalului astfel încât lipsa lui nu se poate imputa sistemului. Lipsa informaţiei poate sã facã diferenţa între viaţã şi moarte. Poate cã eu ca pacient nu ştiu ce înseamnã pentru sistem o “urgenţã” dar ştiu sigur cã atunci când durerea te face sã urlii atunci pentru “aparţinãtori” eşti cea mai mare urgenţã! Nu raţionezi, nu înţelegi vrei doar sã fie alinatã durerea, sã nu mai vezi lacrimile celui drag, sã nu-I mai auzi strigãtele de ajutor!
Am întâlnit oameni şi …oameni. Unii şi-au fãcut datoria şi le mulţumesc din suflet. Alţii despre care voi mai vorbi, mi-au arãtat cãt de mare este mizeria din sistem. La propriu şi la figurat. Nu au ce cãuta acolo chiar dacã drumul de la normalitatea a ceea ce ar însemna asistenţã medicalã corectã pânã la realitatea cruntã de astãzi este îngrozitor de lung.
De ce trebuie sã presupunem cã cei cãrora le vorbim nu înţeleg, de ce trebuie sã presupunem noi cã ştim atât de multe încât ne-ar trebui o viaţã sã le explicãm ceea ce ne-au întrebat chiar dacã întrebarea este extrem de simplã: ce are …?
Chiar aşa: ce are sistemul medical de te îmbolnãveşti numai la gândul cã trebuie sã ajungi într-o unitate medicalã? Sã te duci la doctor astãzi îţi dã palpitaţii chiar dacã eşti asigurat: unde te va trimite, cât va costa, vei putea plãti, cum vei fi tratat şi întrebãrile pot continua la infinit. E pãcat, tare pãcat dar este realitatea cu care trebuie sã trãiesc, eu, tu şi toţi ceilalţi şi totuşi vorba unui personaj al Ilenei Vulpescu aceştia nu sunt “generaţie spontanee” au apãrut, s-au format printre oameni, au familii care nu cred cã sunt de fier, se “stricã” şi ei şi atunci le pun şi eu o întrebare. Tuturor de la ministru la ultimul angajat din sistem. Cum trãiesc ei momentele în care, cu ochii la ceas, numãrã minutele, orele, aşteaptând o ambulanţã ce nu mai vine cãci tocmai se joacã un meci important în oraş, timp în care în urechi le rãsunã gemetele de durere ale mamei şi ochii îi usturã de lacrimile ei? Câtã rãbdare au? Câtã înţelegere au pentru explicaţii? Cãte scuze gãsesc sistemului? Îmi rãspunde şi mie cineva?
Domului Lãzãrescu, cu dragoste şi recunoştinţã domnului Cristi Puiu, cãci tocmai am aflat cum trebuie sã mã strecor prin sistem ca sã nu eşuez în viitor cãci timpul curge şi munte cu munte se întâlneşte darãmite asiguratul cu sistemul de sãnãtate!
Şi încã ceva sistemul de urgenţã pare sã fie altceva decãt SMURD. Nu am înţeles încã diferenţa cãci nimeni nu s-a deranjat sã-mi explice. Poate un bolnav de 78 de ani cu dureri şi imobilizat nu este o urgenţã. Poate pentru sistem, dar pentru mine care nu cerusem ambulanţei sã vinã în 3 minute dar sperasem sã vinã macar în 30 de minute, aşteptarea de 3 ore privind suferinţa mamei a fost infinitã! Chiar aşa: când vine SMURD-ul ? Mãcar sã ştiu altãdatã cum sã solicit ambulanţa: cu medic pentru diagnostic, sau de transport la spital sau urgenţã de grad zero! O fi aşa ceva?
 
 
Anunțuri

5 comentarii (+add yours?)

  1. Alexa
    Sep 09, 2013 @ 20:27:50

    Dacă nu am fi fost împreună…. dacă… Dacă nu ţi-am spus mulţumesc….
    Am trăit, am văzut…. trăim…. „nu mor caii….când vor câinii!!”
    Cineva acolo sus…. NE IUBEŞTE TARE!
    Sora ta îţi mulţumeşte. Andra

    Răspunde

  2. filedinpoveste
    Sep 10, 2013 @ 07:50:04

    Imi vine greu sa cred ca toate ambulantele au fost trimise la meci, imi vine greu sa cred ca tanti care raspunde la 112 isi noteaza adresa si atat, fara sa mentioneze simtomele si nevoile pacientului in cauza, imi vine greu sa cred ca asta-i sistemul medical romanesc si totusi, nu-i un vis urat, e realitate.
    Nu stii ce inseamna pentru ei urgenta, stiu doar ca urgenta tine de cheful lor personal (am invatat-o pe propria piele cand o duduie de la ambulanta urca scarile cu viteza melcului…si nu exagerez deloc).
    Imi pare rau pentru ce a trebuit sa induri tu si mama ta. Dar fapul a a fost meci nu e deloc o scuza pentru sistemul medical de a se misca incet, ba, din contra, ar trebui sa fie mai promti decat niciodata pentru ca pericolul ca unii sa isi dea in cap e mai mare ca niciodata.

    Răspunde

  3. roxdumitrache
    Sep 10, 2013 @ 11:37:17

    La apelul 112 s-a răspuns repede şi mi s-a dat legătura la salvare unde am spus ce problemă am şi ce solicit. Problema este că mi s-a răspuns că am de aşteptat dat fiind meciul în derulare şi diversele evenimente de dinaintea meciului. Şi am aşteptat. Şi a fost precum am povestit. Am înţeles însă că sunt două tipuri de intervenţie: SMURD care merge impecabil şi restul care am aflat cum merge. Ştiu că nu stăm pe roze, ştiu că nu sunt mijloace suficiente şi oameni dar, de ce nu a anunţat medicul care a venit la consultaţie că pacientul pe care l-a văzut trebuie să ajungă la spital inainte să sun eu după o oră? De ce când a venit „unitatea de transport” aceasta nu avea doi ambulanţieri care să poată utiliza targa pentru a duce pacientul fără dureri suplimentare? De ce la ieşirea din spital s-a repetat povestea cu transportul, deşi starea nu se ameliorase prea mult căci nu avea cum dat fiind diagnosticul? Doar doctorul de gardă de la spitalul Sf. Ioan a putut aprecia corect starea pacientei şi să facă transportul acesteia spre spitalul dr. Bagdasar într-un mod corect? Prea multe întrebări, prea multă suferinţă. În rest desigur viaţa merge înainte cu meciuri, manifestări şi toate celelalte.

    Răspunde

  4. Trackback: Sănătatea publică – o prioritate națională | calatorprintaramea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: