Psi-luneli – plan secund

 100_8936
Cel mai adesea zilele noastre se desfãşoarã dupã un program mai mult sau mai puţin stabilit. Spun cel mai adesea cãci nu odatã noi propunem dar ceea ce se întamplã pânã la sfârşit este departe de aşteptãrile noastre.
Cam aşa a fost şi cu ziua de ieri când planul principal era aniversarea unui prieten, fapt pentru care cu toţii ne-am pornit spre Giurgiu.
Planul era bun: masa la malul Dunãrii, plimbare prin oraş şi spre searã uşor, cap-compas Bucureşti. Dar vezi cã uneori planul de acasã cu planul din …Giurgiu nu se potriveşte şi asta pentru cã pânã la sfârşitul zilei am constat cã uneori cea mai importantã acţiune nu este cea categorisitã ca fiind în “prim plan” ci ceea ce se petrece în “planul secund”. Cãci pentru noi drumul de la Bucureşti la Giurgiu şi de la Giurgiu la Bucureşti, se situa în plan secund şi nici mãcar nu ne-am gândit cã ar exista o alternativã care ar putea sã-i alunge monotonia. Dar, veşnicul dar, iatã cã dacã noi nu ne-am gândit nu înseamnã cã nu existã. Deci, prietenii noştri ne-au pornit la drum spre Bucureşti prin ….Ghimpaţi. Mã rog, pe DN 5B, prin Bãlãnoaia, Vlaşin, Schitu pânã la DN 6 spre Bucureşti. Un drum pitoresc, foarte frumos, deloc monoton deşi de strecoarã printre dealurile vãlurite arse de soarele verii ce tocmai s-an încheiat.
Mai întâi trebuie sã spun cã drumul spre Giurgiu este foarte bun şi nici nu este de mirare cãci este drumul E70 (dar şi E85 ce se continua spre Bulgaria) ce a fost modernizat în anii din urmã şi chiar dacã la trecerea prin localitãţi pui piciorul pe frânã şi deschizi bine ochii la prioritatea ce trebuie sã o dai la sensurile giratorii anenajate.
Giurgiu este un oraş ce în ultimii ani ca multe oraşe din România a cunoscut recesiunea economicã şi deşi aflat pe malul Dunãrii, reprezentãnd poarta de trecere spre Bulgaria, Grecia si mai departe spre Turcia, el nu a reuşit sã iasã victorios din vâltoarea schimbãrilor. Intrarea în oraş este impresionantã: bulevarde largi, curate. Apoi dacã intrii în inima oraşului, strãzile şi casele iţi dezvãluie imaginea unui oraş ale cãrui schimbãri sunt ca peste tot doar adaptãri mai mult sau mai puţin reuşite la tendinţele de astãzi: supermaketuri, parcuri şi ici–colo câteva construcţii noi sau altele recent renovate alternând cu cele lãsate parcã sã moarã de bãtrâneţe. Giurgiu este însã un oraş vechi, cu strãzi liniştite pe care se înşirã cuminţi case vechi cu arhitecturã variatã şi decoraţiuni ce meritã admirate.
Portul turistic tocmai primea vizita unei nave de croazierã cu turişti din strãini, dar cu pãrere de rãu, am privit imaginea pe care turiştii o fotografiau odatã coborâţi de pe navã: un cheu desfundat, o pasarelã abandonatã, un taluz murdar pe care apele Dunãrii adunã plastice, trunchiuri de arbori şi câte şi mai câte. Se poate face mai mult, oraşul meritã mai mult.
Dar sã lãsãm în urmã Giurgiu şi sã plecãm cum spuneam spre Bucureşti dar pe DN 5B, un drum care fãrã sã fie excepţional, este totuşi destul de bun, fãrã gropi chiar dacã pe alocuri cu denivelãri. Frumuseţea lui este aceea cã se strecoarã printre dealuri, traverseazã Pãdurea Bãlãnoaia şi trece pe lângã balţi unde poate fi practicat pescuitul sportiv între Vlaşin şi Schitu.
În pãdurea Bãlãnoaia se aflã Tabara “Stejarul” o surprizã plãcutã cu bazin de înot amenajat printre stajari, terenuri de tenis, de handbal sau fotbal dar şi cu locuri de cazare şi restaurant. Linişte, aer curat şi nu foarte departe de Bucureşti.
Plecând mai departe facem un popas pentru a admira locul în care poate fi practicat pescuitul sportiv sau doar o relaxare plãcutã pe malul lacului, printre dealurile aurite de toamnã. Privesc de jur împrejur şi în liniştea înserãrii admirând dealurile cosite perie, pentru o clipã am impresia cã sunt pe coastele munţilor austrieci. Se poate deci şi pe la noi. Ne continuãm drumul şerpuitor ale cãrui curbe strânse urcã şi coboarã printre dealuri purtându-ne la întâlnirea cu DN 6 pe care vom întoarce la Bucureşti.
Prim-planul a fost reuşit adicã sãrbãtorirea prietenului dar planul secund, adicã drumul prin Pãdurea Bãlãnoaia şi popasul pe malul bãlţii, a fãcut deliciul plimbãrii. Fãrã vreo pregãtire, fãrã sã anticipez o clipã surprizele traseului de întoarcere propus de prieteni, planul secund s-a transformat încet-încet în prim-plan. Aşadar: întotdeauna existã un plan secund. Când apare trebuie luat în considerare. Un plan secund bun poate deveni uneori un prim plan extraordinar cu condiţia sã nu te laşi dominat de ideea cã lucrurile sunt definitive.
 
Şi dacã veţi privi fotografiile cred cã îmi veţi da dreptate.
 

 
 
Anunțuri

4 comentarii (+add yours?)

  1. psi
    Sep 01, 2013 @ 20:25:34

    chiar nu ştiam despre acest drum. 🙂
    planul tău secund este bun de ţinut minte.

    Răspunde

  2. roxdumitrache
    Sep 02, 2013 @ 14:12:07

    Şi pentru mine a fost o surpriză foarte placută.

    Răspunde

  3. Adriana
    Sep 03, 2013 @ 12:17:54

    Ce departe pare de…mine! Am fost de două ori spre Giurgiu, şi de fiecare dată…in situatii triste. Mă bucur pentru tine. Frumos.

    Răspunde

  4. roxdumitrache
    Sep 03, 2013 @ 18:14:29

    Poate in alte circumstante vei alege sa faci acest drum si te vei bucura de frumusetea acelor locuri.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: