Psi-luneli – Ştiu şi totuşi irosesc

Nu ştiu câte au fost gândurile bune pe care le-am dãruit celor din jur, prieteni sau simple cunoştiinţe. Nu le-am ţinut cont. De ce aş fi fãcut-o?
Nu ştiu de câte ori i-am tratat pe cei din jurul meu cu respectul la care mã credeam îndreptãţitã la rândul meu şi am fost dezamagitã. Nu am notat nicãieri. De ce aş fi pierdut timpul?
Nu ştiu câte fapte bune mi-au fost rãsplãtite cu nerecunostinta. Nici numãrul lor nu are vreo importanţã. De ce ar avea?
Ştiu totuşi cã multe au fost zilele şi nopţile în care am plâns. Am plâns cu sughiţuri şi mi-am promis sã nu mai fac niciodatã. Niciodatã ce? Sã fiu bunã, sã nutresc gânduri bune despre alţi oameni, sã întind o mânã de ajutor? Greu, foarte greu.
Ştiu cã nu este posibil şi-mi irosesc lacrimile, gândind cã acesta este rostul lor: sã spele urmele de bocanci cu care s-a cãlcat fãrã milã in sufletul meu . Ştiu cã voi continua sã fac ceea simt, ştiu cã voi mai avea dezamãgiri şi mai ales ştiu cã voi continua sã-mi irosesc lacrimile.
 
Ce ştiu şi ce irosesc ceilalţi membri ai clubului veţi afla dacã veţi cerceta la psi.
 
Anunțuri

28 comentarii (+add yours?)

  1. Mugur
    Aug 26, 2013 @ 03:40:09

    Nu-i irosită lacrima, căci merită vărsată pentru cei ce cred ca lumea-i doar a lor și pentru ei! Trudit le va fi sufletul la terminarea cursei ce vor pierde, amarnică durerea ce vor simți atunci! Abia atunci lacrima ta va căpăta luciri de diamant, iar sufletu-ți se va-ncălzi, căci ai făcut ce trebuia prin gând, prietenie și respect! Vei câștiga ce-ai dăruit, iar darul se va-ntoarce însutit!
    Frumoase cuvinte-ai adunat pentru noi!

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Aug 26, 2013 @ 05:35:31

      Mulţumec, Mugur! Voi continua ca şi pânã acum şi voi plãti mai departe preţul în lacrimi ori de câte ori viaţa îmi va arãta cã m-am înşelat.

      Răspunde

      • Mugur
        Aug 26, 2013 @ 05:44:46

        Toți plătim acest tribut, dacă gândim cu sufletul! Este darul dar și povara sufletului bun, de a nu putea acționa altfel. Și vom plăti mereu tributul de lacrimă și durere!

  2. greenleaffy
    Aug 26, 2013 @ 04:08:06

    Lacrimile nu sunt niciodată irosite, ele au rol de purificare și de eliberare. Plângeam uneori până amorțeam și apoi, ochii poate mai lăcrimau dar suifletul era liniștit, mintea învățase încă un lucru, iar trupul se detensionase.

    Răspunde

  3. Dan
    Aug 26, 2013 @ 04:25:26

    Foarte frumos ceea ce ai scris. E suflet la vedere şi asta se simte în fiecare cuvânt. Totuşi. Nu crezi că e, măcar un pic, o contradicţie în termeni ? „A irosi” înseamnă mai mult a cheltui fără folos, ori tot ceea ce spui tu are un folos chiar dacă nu la scara la care ţi-ai dori să se întâmple. Poate greşesc eu şi poate m-am apucat de citit şi de comentat prea de dimineaţă şi ar fi trebuit întâi să-mi beau cafeaua pentru un strop în plus de luciditate. Dar nu pot fi de acord cu alăturarea unor gesturi, gânduri şi sentimente bune, frumoase de dezastrul pe care îl implică irosirea.
    O dimineaţă frumoasă şi-o săptămână bună !

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Aug 26, 2013 @ 05:36:31

      Dan, ai dreptate. Aşa pare cã este o contradicţie dar nu este. De multe ori îmi plâng neputinţa de a înţelege şi a accepta cã firea umanã este imprevizibilã.
      Gesturile le fac fãrã sã aştept recunoştiinţã dar nu mã pot împãca cãnd sunt dezamãgitã. Aş vrea sã reuşesc sã nu mai fiu dezamãgitã. Cui serveşte fapta bunã, gândul bun dacã dupã accea te pui pe plâns? Aş vrea sã pot sã trec mai departe, fãrã lacrimi.

      Răspunde

      • Dan
        Aug 26, 2013 @ 05:40:58

        Plânsul în sine este o descătușare. Am întâlnit suficiente opinii, ale unor oameni cu greutate nu mestecători în ciorba gândurilor ca mine, care au susținut cu tărie cp plânsul este o necesitate și o binefacere. La noi bărbații e un picuț mai greu că mai tot timpul nenorocitele astea de înjurături par a ne fi mai la-ndemână. 👿 Dar și ele, ca și plânsul sunt în sine forțe eliberatoare.

  4. Trackback: Psiluneli-Știu și totuși irosesc | Cățărătorii
  5. Trackback: Nu sunt poet, bre (Psiluneli) | Hipertensiv
  6. psi
    Aug 26, 2013 @ 12:50:25

    mi-ai cam luat replica… adică nu ştiu ce să spun. tema de astăzi nu m-a dus nicio clipă cu gândul la irosirea de lacrimă şi de aceea te-am tot citit, m-am gândit ce aş putea să spun şi să nu sune lemnos. şi n-am găsit decât că te felicit pentru perspectiva aceasta şi că te întreb: este chiar o risipă?

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Aug 26, 2013 @ 15:09:37

      Dragă psi, ştiu că s-au ridicat semne de întrebare : de ce sunt irosite acele lacrimi? Răspunsul meu ar fi cam aşa: când vreau să fac un bine şi văd că totuşi nu am reuşit să aduc destulă alinare în ciuda dorinţei mele, atunci lacrimile mele sunt de durere că nu am putut să opresc lacrimile tale. Şi aceea nu este irosire, este felul în care îmi cer iertare că nu am reuşit să te alin.
      Când, dorinţa mea de a te ajuta este aruncată la gunoi (un fel de a spune), atunci lacrimile de necaz pentru frământarea mea lipsită de valoare în ochii tăi, sunt irosite. Ar trebui să pot trece peste toate şi să îmi spun că se întâmplă şi aşa, dar fără lacrimi.

      Răspunde

  7. Trackback: Știu… și totuși irosesc…. | BLOG D'AGATHA
  8. dagatha
    Aug 26, 2013 @ 14:12:10

    Suntem ceea ce suntem. 🙂 Știm…și totuși (credem că) irosim. În realitate, lucrurile s-ar putea să nu stea chiar așa…

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Aug 26, 2013 @ 16:51:12

      De felul meu sunt cam ….imprastiata. Ma risipesc precum ploaia ce cade si peste flori si peste maracini cu speranta ca ii voi vedea intr-un sfarsit, inflorind. Si uneori chiar infloresc. Si atunci imi spun ca, ploaia ce cade in desert nu se risipeste, caci florile desertului sunt minunate, atunci nici risipirea mea nu este mereu irosire.Cred ca este, valabil pentru orice om.

      Răspunde

  9. Alexa
    Aug 26, 2013 @ 18:31:12

    pentru că…timpul meu se scurge… inevitabil ca al multora ..solitar, pentru că… găndurile mele par să nu mai fie ale mele – în măsura în care le regăsesc şi la alţii, pentru că… trebuie să ajung să cred că schimbarea nu poate veni decăt din interior, pentru că m-ai susţinut atunci cănd şi acum cănd şi o vei mai face şi atunci cănd… pentru că lacrimile nu sunt nicicănd irosite cu adevărat…. pentru că încă mai simt drumul şi prezenţa ta şi a altora pe drumul meu e esenţială…. atunci nu pot decăt să-ţi mulţumesc!!

    Răspunde

  10. Alexa
    Aug 26, 2013 @ 18:37:41

    Răspunde

  11. lili3d
    Aug 26, 2013 @ 19:09:03

    Oricum, lacrimile nu pot fi oprite, așa că…

    Răspunde

  12. roxdumitrache
    Aug 26, 2013 @ 20:57:52

    Lili, daca as fi putut le-as fi oprit de mult. Asa ca scriu si mai plang din cand in cand.

    Răspunde

  13. Adriana
    Aug 28, 2013 @ 09:36:12

    Au fost momente in viată cand nici lacrimi nu am mai avut. Chiar si pentru astfel de probleme sau, mai rău, pentru regretul de a fi pricinuit cuiva dezamăgire. Fiindcă orice s-ar spune toti gresim. Irosire? Nu! cu astfel de ganduri…lacrimile tale nu sunt irosire. Poate de timp…da! Ai fi putut vedea dincolo de durere…

    Răspunde

  14. Scorpio
    Aug 28, 2013 @ 16:38:50

    Am plans la un moment dat, pana nu am mai avut lacrimi. Apoi tot ce ma lovea…ma durea dar nu mai puteam plange. devenisem o stana de piatra. Mi-am dat seama ca nu ma pot ascunde in fata unei imagini de ,,stanca”…asa ca atunci cand doare ceva in suflet…plang si…merg mai departe prin viata.

    Răspunde

  15. roxdumitrache
    Aug 28, 2013 @ 19:36:00

    Asa este.oricat ai vrea sa fi „tare” nu se poate. Esti om si esti sensibil si suferi.

    Răspunde

  16. Gabriela
    Aug 29, 2013 @ 16:27:44

    Cand esti sensibil si iti pasa de ceilalti vei trai mereu dezamagiri. Cele mai crude vor veni, tocmai din partea celor pe care i-ai sprijinit, la un moment dat. Le-am trait si eu. Si am invatat un lucru. Daca fac ceva pentru altii, o fac pentru ca sufletul meu sa fie impacat, neasteptand vreo rasplata morala ori materiala. Fac lucruri bune pentru ca e in fiinta mea asta. Si tu esti la fel. Dar mai stiu ca fiecare dezamagire ori intamplare negativa e o lectie din care trebuie sa invat ceva. A ignora asta inseamna a repeta. Asa este viata. Nici macar nu gandim ce ne scoate in cale. Instabilitatea, nelinistea fiintei umane vine de la inceputuri si nimic nu poate schimba asta.

    Răspunde

  17. roxdumitrache
    Aug 29, 2013 @ 18:41:23

    Cata dreptate ai Gabriela! Dar nu ma invat minte deloc si repet dezamagirea.Imi pare rau ca se intampla dar, cum spui asa este viata.

    Răspunde

  18. Gabriela
    Aug 29, 2013 @ 20:27:45

    De fiecare data cand am cate o experienta imi spun in gand:”trebuia sa o traiesc si pe asta”. Ma scutur si merg mai departe, pe drumul meu, impacata ca am facut ce trebuia.

    Răspunde

  19. roxdumitrache
    Aug 29, 2013 @ 20:34:30

    Am facut ce trebuia.Fac ce trebuie de cate ori este nevoie. Poate pana la urma invat lectia.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: