Duzina de cuvinte – Când greşelile prind aripi

O greşealã este fapta care rãneşte. Pe tine sau pe cineva drag sau pe cineva de a cãrui existenţã nu ştiai pânã în acel moment. Oricum ar fi, doare. Greşelile mari sau mici, lasã urme. Urmele se vãd. Le vãd toţi fie ei cunoscuţi, strãini, prieteni sau duşmani. Nimeni nu rãmâne neatins de urmãrile unei greşeli oricât ar pãrea de ciudat, cãci greşeala este precum o piatrã ce cade în apa unui lac. La început doar cei apropiaţi aud plescãitul cu care piatra se scufundã. Apoi tremurul apei transformat în cercuri din ce în ce mai mari, este simţit de toţi cei care întâmplãtor sau nu, se gãsesc pe malul lacului. Fãrã nicio excepţie. Cu cât lacul este mai mare cu atât unda de apã stârnitã va fi mai mare. Viaţã noastrã este lacul pe malul cãruia se plimbã cunoscuţii, strãinii, prietenii sau duşmanii. Orice greşealã, cât de mica, vã fi surprinsã şi urmãritã şi mai ales nu va fi lãsatã sã se stingã.
Veţi spune poate cã sunt şi excepţii. Dar poate fi o greşealã o excepţie? Când anume putem spune cã o greşealã este micã şi deci nu rãneşte pe nimeni? Când greşeala poate fi ignoratã de cei din jur? Când uitarea s-a aşternut peste “mica” greşealã înseamnã cã am câştigat sau am pierdut? Totul pare sã intre pe vechiul fãgãş şi totuşi când nu te aştepţi, ca într-un joc, cãci ce este viaţã dacã nu un joc al sorţii, dintr-un cotlon al memoriei, revine la luminã şi dintr-odatã te simţi copleşit de întrebãri: de ce ?
De ce am greşit? De ce nu am uitat? De ce mi-am amintit acum? De unde a rãsãrit gândul ce nu-mi dã pace? De ce pluteşte în aer sentimentul de spaimã cã, greşealã ce pãrea uitatã, va prinde aripi şi ceea ce pãrea bine pãstrat în cutia închisã a faptelor prescrise, va pluti ameninţãtor peste speranţele noastre?
Întrebãri ce par sã nu aibã rost şi totuşi, zilele acestea mai mult ca altãdatã mã întreb, ce soartã trebuie sã aibã un popor ca sã tragã mereu şi mereu, ponoasele unor greşeli ce nu au fost niciodatã mici, niciodatã fãrã urmãri, niciodatã fãrã martori? Sã fie de vinã bãtrâneţea ? Sau poate spaima cã voi vedea mereu doar frânturi de drumuri ce nu duc nicãieri, doar se împotmolesc la orizont? Sau poate sã fie de vinã începuturile de an şcolar ce aduc cu ele spaimele schimbãrilor despre care nimeni nu ştie nimic, nici mãcar cei care le-au gândit? Sau poate spaimele nãscute dintr-un gând ce altãdatã mã liniştea “sã învãţãm din greşelile trecutului ca sã nu le repetãm”. Astãzi însã pãrem a învãta greşelile trecutului pentru a le repeta la scarã extinsã pentru a nu mai fi posibil nicicum sã le reparãm.
“Somnul raţiunii naşte monştrii.” Cum cuvintele par sã se joace astã searã cu mintea mea, aş spune cã astãzi corect spus este: somnul naţiunii naşte în continuare monştri. Tot mai mari, tot mai mulţi şi ale cãror greşeli din ce în ce mai mari, ne rãnesc din ce în ce mai tare.
 
Alte gânduri presãrate cu cele douãsprezece cuvinte veţi gãsi la psi.
 
 
Anunțuri

8 comentarii (+add yours?)

  1. Sonia
    Aug 24, 2013 @ 08:39:18

    Mici sau mari, de cele mai multe ori, greșelile noastre îi afectează și pe alții. Învățăm din greșeli? Nu întotdeauna! Le repetăm? Câteodată. Mă gândeam, cândva, că nu suma faptelor noastre bune ne definește cel mai corect. Ci suma greșelilor noastre.

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Aug 24, 2013 @ 09:25:41

      Ai dreptate Sonia! Oricât am nega, greşelile sunt cele care nu sunt uitate oricât am vrea. Nu cã faptele bune se uitã, deloc, dar uneori sunt umbrite. Eu le spun mereu copiilor mei cã nimic din ceea ce facem nu ne afecteazã doar pe noi aşa cum ne place sã credem :“este viaţa mea şi fac ce vreau cu ea!” Orice gest sau vorbã poate schimba dramatic vieţile tuturor celor din jurul noastru. Mereu am avut aceastã teamã sã nu greşesc şi alţii sã sufere.

      Răspunde

  2. vienela
    Aug 24, 2013 @ 08:56:26

    A gresi este omenesc si nimic din ceea ce este omenesc nu ne e strain, insa repetarea aceleasi greseli ne opreste in loc sau chiar ne trimite inapoi, la inceput de drum. Mai stiu ceva, asa cum stiti si voi: simpla vaicareala nu ne ajuta cu nimic… Trebuie sa luptam pentru a repara greselile grave…

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Aug 24, 2013 @ 09:30:22

      Vienela mie mi se pare ca cel mai greu este sã ne înţelegem greşeala şi sã acceptãm cã am greşit. Dupã, nimic nu este imposibil. Dar pãnã la înţelegere şi recunoaştere şi mai ales acceptarea adevãrului celuilalt, cale lungã……. Dar şi cea mai lungã cãlãtorie începe tot cu un pas. Sã facem fiecare un pas!

      Răspunde

  3. psi
    Aug 24, 2013 @ 09:48:02

    greşelile se produc adesea din neştiinţă. ori sunt lecţii pe care ni le dă viaţa şi pe care nu le învăţăm atunci când trebuie. mă dor greşelile mele dar nu vreau să mai cred că somnul înseamnă altceva decât ceea ce este: repaus. monştri? nu… nici în ei nu cred.

    Răspunde

  4. roxdumitrache
    Aug 24, 2013 @ 10:35:52

    Bine spus, psi! Oricum ar fi este urmarea unui gest voit. Am vrut, am actionat sau nu, am gresit. Eu mã gândesc adesea dacã aş fi putut evita uneori acele greşeli. Uneori da, alteori nu. Somnul este repaos firesc şi necesar, pentru cei mai mulţi dintre noi.
    Dar cum rãmâne cu vorba care spune cã :”nu te pune cu prostul cã are mintea odihnitã!”? Şi ce fac ei când se trezesc? Pun în practicã ce viseazã. Şi cu cât sunt mai “sus” cu atât au vise mai mari şi mat trãznite. Şi mi se face teamã. Nu de somnul lor, nu de visul lor. Teamã de somnul oamenilor a cãror minte luminatã este permanent frãmântatã de cãutãri, de întrebãri şi care ar avea rãspunsuri dar uneori pare cã refuzã sã vorbeascã sau voit sunt lãsaţi deoparte cãci ceea ce ar avea de spus nu trebuie sã se audã.Teamã de somnul celor care trebuie sã trãiascã în visul altora. Un vis în alt vis. Sau un coşmar. Monştrii de astãzi numai seamãnã cu Zmeul-Zmeilor, aduce mai degrabã cu Fãt-Frumos dupã ce a strãbãtut lumea şi a ajuns la concluzia cã este pierdere de timp sã alerge dupã Ilene Cosânzene nãbãdãioase, în loc sã se bucure de viatã, cã de, una are şi nu este prea lungã şi pânã gãseşte Apa-Vie îmbãtrâneşte pe drumuri, sãrac lipit pãmântului. Aşa cã mai bine cade la pace cu cine poate, apucã de peste tot pe unde trece sã aibe la bãtrâneţe şi lasã cã s-o gãsi pânã la urmã cine sã salveze lumea şi toate zãpãcitele fugite de acasã! Asta a fost aşa, într-o notã mai veselã cã de, este sâmbãtã şi am…mintea odihnitã!

    Răspunde

  5. Adriana
    Aug 24, 2013 @ 11:35:00

    Greşeala. Totdeauna vânată, totdeauna vizibila, totdeauna în stare sa facă valurile alea mari de care spuneai. Cea care anulează toate faptele bune, sau majoritatea lor şi pe care o vei vedea prima strălucind. Cea pe care nu o poţi şterge uşor şi nici cu regrete sau scuze nu o poţi anula. Rămâne semnul, ca un stigmat. Am unele greşeli care mă vor bântui totdeauna, dar despre care mi-aş dori măcar să se ştie că le regret enorm Vorba unui copil, dintr-o poveste citită în blogosferă: ” aşa părea corect atunci!”

    Răspunde

  6. roxdumitrache
    Aug 24, 2013 @ 12:32:28

    Adriana, greşeala recunoscutã este pe jumãtate iertatã, parcã aşa ni se spunea, nu? “Aşa pãrea corect atunci” este felul în care ne motivãm o decizie fie bunã sau rea, trãim cu ea pânã când o trecem din categoria “decizii corecte” în “greşeli”. Uneori avem şansa sã spunem “îmi pare rãu” şi chiar sã îndreptãm greşeala, alteori însã, tot ce putem face este sã sperãm sã nu o vom mai repeta.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: