Psi-luneli – talentoare de varaton

in gradina
O zi. Încã o zi. Şi tot aşa, zi dupã zi, înregistrez trecerea lor, adaug printr-o adunare simplã, 24 de ore la milioanele de ore deja trecute, renunţ apoi sã aflu totalul şi mã pregãtesc sã traversez mai mult sau mai puţin palpitant, urmãtoarele 24, 48 sau câte vor sã mai vinã, cã oricum nu mã întreabã şi nici nu mã consultã nimeni dacã şi cum aş vrea sã fie orele ce nãvãlesc fãrã încetare de la minutul zero al vieţii mele şi pânã la ….mã rog, pânã undeva, cândva.
Mã gândesc adeseori de ce întâmplãrile orelor, zilelor, sãptãmânilor din viaţa noastrã depind aşa de mult de gândurile, faptele, dorinţele şi deciziile altora, a celor care de ignorã existenţa, cu tot ce înseamnã ea, silindu-ne ca din când în când, sã ne lãsãm loviţi/doborâţi de o imensã neputinţã, plinã de întrebãri, de dureri nãscute din lipsa rãspunsurilor, necerute şi nedorite, dar care ne ţintuiesc într-o imensã gaurã neagrã a dezorientãrii personale. Cu cât ne este mai neclar scopul deciziei, cu atât mai periculos este sã te laşi atras în acest joc al ideilor, al supoziţiilor, al ţintei finale. Eşti tu sau altcineva? Eşti scop sau doar instrument?
De ce tu? De ce acel moment? Ce poţi sã faci când nu ştii rostul şi nici mãcar nu vrei sã-l afli, cãci instinctiv simţi cã sunt multe alte lucruri nespuse?
Şi pentru cã astfel de momente vin şi trec, pentru cã rãspunsurile le aşteapţi dar nu ajung la tine, pentru cã oameni suntem şi limitele înţelegerii nu le stãpânim întotdeauna, te laşi cuprins de liniştea dinaintea furtunii, în care întreaga suflare aşteaptã, priveşte, admirã şi se întreabã ce va fi. Şi ce va veni nimeni nu ştie. Şi parafrazând un vers care îmi place foarte mult, “pentru cã toate trebuiau sã poarte un nume”, mi-am numit prezenta, stare:  talentoare de varaton. Asta ca sã ştiu ce sã rãspund de voi fi întrebatã mâine, luna viitoare sau la anul, când alte întrebãri sau decizii mã ţintuiesc într-o lume nebunã şi singura decizie corectã este sã las timpul sã treacã:
”- Astãzi ce faci?”,
– Sunt bine, cum mã ştii, mã bucur de clipele mele dãruite cu talentoare de varaton. Tu?”
 
despre alte variatiuni pe tema cuvintelor inventate va rog la psi, poftiti!
 
 
Anunțuri

9 comentarii (+add yours?)

  1. Mugur
    Aug 05, 2013 @ 03:17:58

    Totu-i frumos la tine, aici, atât cuvântul cât și grădina! Ciupercile să nu le mănânci!

    Răspunde

  2. roxdumitrache
    Aug 05, 2013 @ 05:32:30

    Multumesc, Mugur!
    Gradina are paznic, pe marele…Pitic,
    Ce aprig sta de veghe, alaturi de …arici!
    Cipercile-s cu numar, asa ca „Pofta-n cui!”
    Privesti, nu iei acasa, zambesti si …mai revii!

    Răspunde

  3. Trackback: Talentoare de varaton | Alma Nahe
  4. alma nahe
    Aug 05, 2013 @ 13:11:19

    Timpul fiecăruia dintre noi e ca o grădină. Cu cât ţi-l aşezi fiecare minuţel, cu grija cu care plantezi o sămânţă, cu speranţa de-a răsări într-o zi, în anotimpul ei, şi floarea, apoi fructul, cu atât poţi spune din tot sufletul „eu sunt bine”.Secretul binelui e întotdeauna bucuria…de ce uităm? Ei, uite asta se tot discută, dar nu se ia aminte. 😦

    Răspunde

  5. Carmen Pricop
    Aug 05, 2013 @ 15:00:14

    Te bântuie nelinişti, te cheamă întrebări
    te sperie ce iese de dincolo de zări,
    atât necunoscut şi-aproape, şi departe
    şi-n ieri neînţeles, şi-n mâine şi în moarte…
    Dar îl avem pe azi şi mai avem speranţă
    şi câte-un suflet bun cu zâmbete pe faţă;
    de-ajuns ca să faci pace cu lumea şi cu tine…
    Sunt sigură că tu ştii totul mult mai bine!

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Aug 05, 2013 @ 17:54:19

      Draga Carmen,
      Îţi mulţumesc pentru aşa frumoase gânduri,
      Aproape-mi sunt de suflet şi mult mã liniştesc,
      Cãci sunt şi aste clipe când nu mai eşti tu înşuţi
      Şi parcã vrei în juru-ţi sã nu mai vezi nimic.
      Dar, de ridici privirea şi-n zare vei privi,
      Acolo lângã soare, aproape nevãzut,
      Vei regãsi un zâmbet ce crezi cã l-ai pierdut.
      El stã şi te aşteaptã sã-l chemi ca altãdat’
      La braţ sã-l iei prin lume şi veseli sã porniţi
      Pe drumuri nebãtute de triste reverii.

      Răspunde

  6. roxdumitrache
    Aug 05, 2013 @ 15:01:01

    Bine zici, Alma, dar vezi, că uneori, în grădina mea, plină de bucurii colorate, sădită cu răbdare şi…talent (nu că este drăgălaşă?), se furişează (veţi vedea in miercurea fără cuvinte) câte un prădător de vise şi atunci, oftez şi îmi iau un răgăz în care să stau doar să contemplu liniştea plină de …talentoare de varaton.

    Răspunde

  7. psi
    Aug 05, 2013 @ 18:07:04

    ai deja gânduri atât de frumoase de la prieteni încât eu le mai adaug doar un zâmbet… de august. să fii bine şi să te bucuri de clipele tale…

    Răspunde

  8. roxdumitrache
    Aug 05, 2013 @ 19:19:27

    Multumesc, psi!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: