Duzina de cuvinte – Treceri prin amintiri

Orice drum are un început şi dacã pentru cineva gândul este cel care dã startul la drum, altcineva, abia dupã ce a parcurs jumãtate din el realizeazã cã şi-a gãsit ritmul şi destinaţia nu i se mai pare atât de importantã. Importantã cu adevãrat devine înaintarea, descoperirea continuã a ceea ce îţi dã târcoale şi cãreia începi uşor, uşor ş-i dai atenţie.
Cine nu a simţit acel tremur care îţi dã fluturi în stomac la gândul cã undeva este o loc care te aşteaptã şi tu trebuie sã te pregãteşti în mod special pentru întâlnirea cu el? Ce iei cu tine este la fel de important precum ceea ce laşi acasã. Pregãtirile de plecare sunt doar trepte pe care urci cãtre turnul fermecat din care aştepţi sã ţi împlineascã visul precum altãdatã prinţesele îşi aşteptau prinţii sã le rãpeascã şi sã le poarte cãtre tãrâmul poveştilor.
Câte spaime îţi dau târcoale tot atâte treceri de la sublim la disperare: dacã plouã ? Dacã este soare? Sã-mi iau costumul de baie? Câte rochii, ce sandale şi câte şi mai câte întrebãri te frãmântã cãci, oricât am nega, nu ne este indiferent cum întâmpinãm vacanţa şi lucrurile mici pot uneori sã ne strice concediul.
Fãrã sã vreau în aceastã perioadã de timp când biroul se goleşte treptat şi la sfârşitul zilei mai urez unui coleg “concediu plãcut”, îmi vin în minte plecãrile de altãdatã în concediu alãturi de mama mea. Erau programate încã din iarnã deşi pe atunci sintagma “early booking” nu se cunoştea, dar se ştia prea bine cum este cu rezervarea din timp a biletelor pentru staţiune, cãci aşa se spunea pe atunci: mã duc la staţiune! Cã era staţiunea pe malul mãrii sau în varf de munte, tot aia! Oamenii mergeau cu toţii în staţiune. Staţiune era şi Mamaia şi Predealul şi Vâlecele şi Bãile Govora sau Pucioasa. Partea cu “resort” încã nu se inventase pe la noi, deci cu toţii ne cazam la hotel sau la vile. Cei mai originali stãteau ani de zile în “gazdã” pe la localnici mai ales prin staţiunile de la malul mãrii care încã nu-şi dezvãuiserã pentru toatã lumea frumuseţile. Tuzla, 2 Mai sau Vama Veche îşi trãiau originalitatea într-o semioficialitate cãci, nu erau ignorate, dar nici nu li se fãcea publicitate. Cei care însã descoperiserã minunea de a sta ca acasã, cu toate avantajele stãrii de concediu, nu renunţau, oricare ar fi fost tentaţiile complexelor hoteliere. Şi oricât ar pãrea de ireal, au fost ani în care oriunde ai fi mers, nu erai dezamãgit. Complexele U.G.S.R. adicã în traducere Uniunea Generalã a Sindicatelor din România, erau bine dotate şi pentru odihnã dar şi pentru tratament. Ce s-a ales de ele se vede prea bine, dar atunci, era altã situaţie. Când ne urcam în tren eram deja cu gândul la ce ne aşteaptã cãci ne documentam înainte dacã era o destinaţie nouã, iar dacã ne întorceam într-una în care mai fusesem, ştiam deja unde doream sã fim cazaţi.
Mã gândesc adeseori care sã fie mecanismele prin care anumite cuvinte, imagini, mirosuri sau sunete fac o breşã în memoria noastrã şi astfel, precum în filmele de ficţiune ne întoarcem în timp. Nu cred cã este vorba doar de întâmplare, cred cu putere cã declicul amintirilor se produce doar atunci când, precum în filmul cu maşina timpului, sunt recreeate toate condiţiile în care, cu anii de zile în urmã s-au petrecut acele fapte. O palã de vânt ce aduce mirosul pãmântului proaspãt sãpat te va purta în grãdina bunicilor, când alergai printre rãsadurile proaspãt plantate întrebând : când se coc roşiile? Dar castraveţii?
Un ropot de ploaie cãzutã fãrã veste, te aruncã pe potecile de munte unde, într-o zi de tabãrã, muntele te învãţa cã trebuie sã fii pregãtit pentru orice, cãci el face regulile iar tu trebuie sã le respecţi.
Credeţi cã este greşit dacã încã mai aştept vacanţa, nu concediul, cu acceaşi frenezie a copilãriei? Eu ştiu cã nu, copilul din sufletul meu aşteaptã an de an vacanţa mare cu aceeaşi bucurie cu care, an de an aştepta ziua plecãrii în tabãrã sau în concediu cu pãrinţii, desenând cu creta pe asfalţul din faţã blocului munţii şi valurile promise de atâta timp. Cred cã nu sunt o singuraticã în copilãria concediului meu, ştiu sigur cã aparţin unui grup mai mare . Aceastã breaslã a celor ce încã trãiesc concediile cu bucuria vacanţelor de altãdatã, nu şi-a abandonat niciodatã membrii, cãci memoria gesturilor rãmâne scrisã adãnc în noi şi timpul nu o şterge, îi dã o altã dimensiune şi un alt înţeles. Ştiţi, cãnd eram tânãrã, foarte tânãrã sau poate mai corect ar fi sã spun micã, aşteptãm plecarea la mare dorind sã mã reîntorc cu piele de culoarea ciocolatei, o mica creolã dupã care sã întoarcã capul toţi bãieţii din cartier. Cu timpul am înţeles cã mai degrabã, seacã marea decât sã capãt eu culoarea mult visatã, aşa cã am renunţat sã mai iau tot soarele verii, cã mai mult decât sã dau jos douã rânduri de piele, nu se întâmpla mare lucru cu pielea mea, tot alba ca brânza mã întorceam.
Cum toate amintirile m-au nãpãdit, mã gândesc sã “pun” de o grevã, acasã, cã la muncã grevele nu au adus mare lucru şi sã încep sã-mi fac lista dorinţelor pentru vacanţa ce se apropie, e drept deocamdatã vacanţa micã, dar un creion bine condus poate aşterne pe foaia albã de hârtie, multe din visurile ce pot sã se transforme, uneori în realitate.
Deci: aş vrea …….Vãd eu ce vreau mai târziu, acum las de-o parte scrisul şi mã apuc de grãdinãrit, cãci pânã la vacanţa micã mã bucur de vacanţa şi mai micã de sfârşit de sãptãmânã, pe care, de ceva timp o preţuiesc parcã mai mult ca niciodatã.
 
 
Deci vã urez odihnã plãcutã tutror şi faceţi-vã timp sã vã relaxaţi citind la psi broderiile celor care şi de aceastã data, au ales-cules douãsprezece cuvinte.
 
 
Anunțuri

17 comentarii (+add yours?)

  1. Sonia
    Iun 29, 2013 @ 09:13:08

    Întotdeauna spun vacanță. Niciodată concediu. 🙂 Nu mă întreba de ce. Poate din același motiv ca și tine (fără să mă fi gândit la el explicit). Spor la grădinărit. Și să-ți fie faină vacanța asta și mai mică. 🙂

    Răspunde

    • alma nahe
      Iun 29, 2013 @ 10:51:17

      La mine nu există un moment clar al vacanţei. Adică, nu muncesc tot anul de rup, şi trebuie să plec undeva să mă răcoresc. Îmi iau mereu câte o vacanţă în timpul anului, fie şi numai de-o zi, două, fiindcă am destul timp liber… Şi se-ntâmplă că uneori rămân doar cu plecările acelea, de-o zi, dar pe care nu le contorizez. Niciodată nu ştiu unde o să merg. Mi-amintesc şi eu, fireşte, de concediile părinţilor mei, la mare, la munte. Încă simt anotimpurile acelea, încă le-am păstrat ca şi cum ar fi fost ieri…Odihnă îţi doresc!

      Răspunde

      • roxdumitrache
        Iun 29, 2013 @ 11:04:15

        Şi eu obişnuiesc sã plec la sfârşit de
        sãptãmânã în scurte incursiuni prin ţarã dar, recunosc cinstit ca aştept “vacanţa mare” precum în copilãrie. Ori nu m-am fãcut mare niciodatã ori, precum Peter Pan, doresc pur şi simplu sã nu se termine copilãria. Copilãresc deci, încã în preajma verii! Mulţumesc şi ţie la fel îţi doresc!

  2. Trackback: Se ivi Iv şi domnu’ Pe, pe când apare tipu’ Ge? | Alma Nahe
  3. Dana Lalici
    Iun 29, 2013 @ 12:29:39

    Tu ai un talant ca nimeni alta prin on-line sa ma duci catre copilarie, sa ma faci sa ma recunosc in scrisul tau. Citesc, citesc si am senzatia ca ma vad acum 25 de ani, copil, cu parintii de mana, cu bagajele, pe tren. In toate statiunile prin care ma duceam, cautam biblioteci publice. Acum nu mai sunt, toata lumea citeste pe tablete. Ce vremuri frumoase erau…

    Răspunde

  4. roxdumitrache
    Iun 29, 2013 @ 13:01:00

    Dana sunt bucuroasã sã te am alãturi pe drumurile copilãriei. Recunosc cã mi-am propus sã nu las sã se piardã tot ceea ce am trãit. De prea multe ori aud astãzi cã nu înţeleg timpurile de astãzi, cã prea am fost vãduviţi de tot ceea ce au astãzi la îndemânã cei tineri. Multe ne-au lipsit, dar dacã nu le bãnuiam existenţa nu pot spune cã am suferit dupã ele. Dar cã nu am avut copilãrie, cã nu am trãit anii aceia cu tot sufletul sau cã îmi doresc sã-i uit, departe de mine! Aşa modest cum i-am trãit sunt anii mei, sunt amintirile mele şi dacã vreau ca sã fiu înţeleasã de copii mei, trebuie ca ei sã ştie de la mine ce am trãit. De ce sunt astãzi cea care sunt. De ce gândesc astâzi cum gândesc. Şi atunci mi-am propus sã nu uit. Nici cele bune şi nici cele rele. Mai ales acele lucruri care în felul lor, te fac sã rãmâi bun. Ce poate fi mai bun decât un suflet de copil? De copil fericit. Uneori ne trebuie atat de puţin pentru a fi fericit. De exemplu sã aştepţi vacanţa!

    Răspunde

  5. Alexa
    Iun 29, 2013 @ 14:27:59

    În anii copilăriei mele, 70-90 n.b., mergeam la băi… la tratament balnear. Indubitabil vacanţele mele însemnau şi tabere, dar mai ales plecări la băi, la tratament sau la odihnă… Nu scriu întămplător acest lucru, pentru că dacă îl veţi citi pe Minulescu cu referire la anii 1900 de pildă, atunci se pleca în vilegiatură… Da.. în anii 70,80 de care vorbeam la început se pleca la băi, la tratament, în staţiuni de mare căutare pe tot cuprinsul ţării, (termenul uzitat era de patrie). Biletele se luau prin sindicat, agenţii de turism, binecunoscutele ONT şi OJT, ca mai apoi prin casele de pensii pentru perioade cuprinse între 9,12 şi 18 zile. Concediile erau ale maturilor, vacanţele ale copiilor… Ieşirile la sfărşit de săptămână (la iarbă verde sau picnic, la munte sau la mare sau poetica expresie “o fugă până la ţară) erau frecvente, în funcţie, cei drept, îşi vor aduce unii aminte de numerele de la maşină (par-impar) dacă alegeau trasee rutiere. Deci..depinde la ce ne raportăm, cănd, despre ce perioade vorbim, iar termenii se foloseau în raport de multiple aspecte!! Dacă ar mai exista un Graur, detaliul acesta al vacanţelor, concediilor, vilegiaturilor, plecărilor, ieşirilor – ar fi putut fi cu uşurinţă documentat şi explicat. Fără doar şi poate pentru toţi cei obişnuiţi cu petrecerea timpului liber (sub orice formă s-ar îmbrăca de vacanţă sau concediu) vara sau iarna – gândul îi purta spre o perioadă mai îndelungată de timp pentru să-I zicem relaş.

    Şi ca să nu trec cu vederea călătoriile, şi aici avem căteva aspecte interesante, asta pentru că de curând am citit un post în care deşi se dorea punerea în pagină a unui sentiment de relaxare să-I zicem, până la urmă reieşea plictisul de a “merge” cu… trenul!
    Ori – plecarea în călătorie cu orice mijloc nu poate însemna plictis fiindcă kilometrii nu se pot echivala astfel cănd pleci la drum. O dată stabilită plecarea la munte, la mare după caz, în acele vremuri cel mai uzitat mijloc de transport era trenul. Şi acesta venea la pachet cu forfota adiacentă plecării, pregătire, emoţii, ş.a.m.d. Nu cred că cineva care ştia că până în staţiunea X sunt 500 de km, ex., stătea cu ochii pe ceas “ca din plictiseală”. Ştiai de la bun început că ai un timp de…, pe care trebuia să-l petreci cu tot “fastul” de rigoare (“am – nu am loc la geam, să desfacem pachetul de mâncare…, să jucăm cărţi, să lecturăm, “vă rog, se poate…, să mai închidem geamul”, “nu te apleca în afară…”, căte şi mai căte). Unde e locul plictisului în toate acestea? Vă răspund în stilul generaţiei moderne de astăzi: “ nu se exista”…
    Cu ziua de astăzi poate… Însă până la destinaţie ca să mă întorc la termenii de vacanţă, concediu, odihnă, etc…călătoria înseamnă mult şi cuprindea varii aspecte…
    Iar Minulescu îi zicea aşa de frumos într-un articol memorabil de la 1909 „In preajma vilegiaturii”şil publicat in revista „Viitorul”:
    „Fara indoiala, nu exista un singur bucurestean sanatos, cu dare de mana sau cu credit pe piata, care sa nu vilegiatureze in timpul verii. Am putea spune chiar ca obiceiul de a pleca la bai, fara a face bai, face parte din conditia omului chic. Si ziua de plecare se apropie. Azi, maine, fiecare dintre noi vom pleca. Mai departe sau mai aproape de Bucuresti, pentru o saptamana sau o luna, sau poate chiar pentru mai multe, nu importa. Principalul este ca fiecare dintre noi ne vom grabi, ca indata ce ne va sta in putinta, sa ne facem bagajul si sa ne luam din Gara de Nord biletul pe care il vom cere, desigur, adaugand sacramentala fraza: pentru bai”…

    Scuze pentru divagaţie şi super postul tău, surioară!!

    Răspunde

  6. roxdumitrache
    Iun 29, 2013 @ 14:37:03

    Multumesc, draga mea! Ca de obicei „documentata”.

    Răspunde

  7. Trackback: Duzina de cuvinte- Lipsuri estivale | Cățărătorii
  8. lili3d
    Iun 29, 2013 @ 19:13:30

    De la un anumit moment, prețuim orice clipă liberă… 🙂

    Răspunde

  9. Trackback: Duzina de cuvinte Trepte « Dictatura justitiei
  10. vavaly
    Iun 30, 2013 @ 06:55:13

    abia acum realizez ca mie cuvantul concediu mi e strain si percep ca pe o prelungire a copilariei vacantele mele dragi. chiar de muncesc eu tot in vacanta ma simt, rutina mi o fac singura si asta e bucuria vietii mele. iti doresc sa te bucuri si tu de vacanta, sa ti regasesti copilaria, sa iei o bucata de creta si sa desenezi alaturi de pustii de langa tine. te vei simti cu adevarat ca in vacanta :). gradinaritul este o ocupatie superba pentru acest anotimp si nu numai.

    Răspunde

  11. dictaturajustitiei
    Iun 30, 2013 @ 07:18:59

    Cred că eram învățați să avem puțin , comunismul cu uniformizările sale, și mai cred că nu erai o fandosită, mă sperie specia asta, care se plângea de tot și de toate.
    Copilăria este cea care , până la urmă, este perioada noastră cea mai dragă.
    Mi-a plăcut mult ce-ai scis.

    Răspunde

  12. dictaturajustitiei
    Iun 30, 2013 @ 07:19:34

    „ scris” și nu scis, mă ierți !

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Iun 30, 2013 @ 08:34:01

      Mulţumesc ! Adevãrat, nu eram fandositã, nu aveam cum eram patru fete la pãrinţi, din care trei eram simultan la şcoalã, deci de unde mofturi? Dar pãrinţii s-au strãduit extraordinar şi bunicii ne-au sprijinit, altfel nu se putea. Dar ne-au fãcut sã apreciem tot ceea ce primeam şi mai ales ne-au îndemnat sã nu uitãm eforturile fãcute şi sã sã facem în aşa fel încât ele sã aibã sens.

      Răspunde

  13. roxdumitrache
    Iun 30, 2013 @ 08:27:50

    Se pare cã suntem mulţi cei aflaţi încã în “vacanţã”. Şti ce îmi place cel mai mult la vacanţele mele? Nu trebuie sã fiu serioasã. La mare mã joc în valuri cu colacul, strang scoici, iar la munte mã uit dupã veveriţe şi fragi. Seara aş sta sã numãr stelele şi nu m-aş culca, ca sã nu irosesc orele vacanţei.
    Grãdinãritul este cel mai frumos mod în care poţi sta de vorbã cu tine. Cãnd mã ocup de grãdinã sunt tare “vorbãreaţã” :nimeni nu mã contrazice, sunt mereu de accord cu mine şi îmi vin o grãmadã de idei scriitoriceşti.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: