Duzina de cuvinte – Cu mâna, cerul am atins

 

Un virus te cuprinde când vrei sã-ncerci sã zbori

Şi începi sã crezi din suflet cã ai sã poţi, de vrei

S-atingi cu mâna cerul ce astãzi te priveşte

Şi parcã te aşteaptã, sã te înalţi spre el!

Un dor te-ncearcã tainic, privind la zãri albastre

Spre care doar cu gândul tu poţi sã te avânţi

Cãci un abis e viaţa în care fãrã voie eşti prins şi vei râmãne,

Doar sã priveşti la stele dar fãrã sã le-atingi!

Justiţie divinã sã fie oare asta, mã-ntreb a mia oarã

Când stau privind la cerul ce poarta şi-a închis,

De ce nu pot sã prind în mânã douã stele

Sã le aduc cu mine acuma pe Pãmânt?

Aş lumina o lume ce plinã de-ntuneric îmi pare dar,

O fatã, cu paşi ca de pisicã, pãşeşte lângã mine

Şi parcã dintr-o datã e acuma mult mai bine cãci,

Fãrã de sfialã luminã poartã-n ochii în care mã scufund.

Privesc în jur, cu ciudã, la tot ce mã-nconjoarã,

Mã simt ca o mãtusã cu limba de şerpoaicã,

O scorpie cãrându-şi paporniţa cu vise

Din care nu se-alese nimica pân-acuma.

“Dar cugetul mi-e tânãr sau poate tineriu”, îmi spune gandul,

Cãci tot ce-mi zburdã-n minte e cum sã mã pornesc

Spre zãri de nimeni altul atinse pân-acuma

Cum doar în almanahe gãseşti, de îţi doreşti!

 

 

 

Un virus am sau poate o fi de vinã Luna

sau poate un Luceafãr stingher acum,

Ce mã priveşte galeş din prea înaltul cer

Cãci fãrã îndoialã eu simt c-ating cu mâna

Tot cerul plin de stele şi pot sã le culeg.

Paporniţa vezi bine, cu stele am umplut-o

Şi fãrã pãrtinire la toţi le dãruiesc,

Un dor arzând, zvârlit într-un abis de vise,

Nicicând de voi prieteni pânã acum atins,

Sã se-nplinescã astãzi, justiţie divinã,

O fatã, o pisicã, mãtuşa, o şerpoaicã, o scorpie

Cu toatele sã vinã şi plini de voie bunã, alãturi vom porni

Sã fim prin almanahe, un grup mai tineriu!

 

Doamne, ce provocare a  fost duzina asta!

Cu greu am strâns aproape cuvintele alese,

Dar se  încumentarã şi altii, fãrã teamã

si deci, lecturã bunã,  la psi cu toti v-asteaptã!

 

sursa foto