Şi eu am fost în tabãrã…..

DSCF0130
Taberele şcolare au fost un vis frumos pentru mulţi dintre şcolarii de altãdatã.şi pentru cã Bianca a deschis cutia cu amintiri, am sã încerc sã aduc la luminã câteva din clipele atât de frumoase trãite în taberele copilãriei mele. Sã nu credeţi cã accesul la aceste tabere era extrem de selectiv astfel încat sã poatã merge doar anume copii, nicidecum. Taberele erau pentru toţii copiii, chiar şi cei care proveneau din familii cu mulţi copii, cum eram şi eu (noi fiind patru copii la pãrinţi), aveau posibilitatea sã meargã gratuit. Desigur uneori erau mai puţine locuri şi atunci li se dãdea posibilitatea celor cu rezultate bune la învãţãturã sã meargã.
De obicei erau anunţate tabere atât la mare cât şi la munte. La mare se mergea la Nãvodari, dar la munte erau mult mai multe. Eu am fost însã la Câmpulung Moldovenesc, la Bran, la Sinaia, Braşov şi la Câmpulung de Argeş. Plecarea cu trenul era partea cea mai aşteptatã cãci “trenul vacanţei” (cum erau numite garniturile speciale cu care plecau în tabãrã şcolarii semnalizate cu mari afişe prinse pe laterale), era plin de veselie, tot peronul rãsuna de glasurile noastre, iar în momentul plecãrii, gara toatã ştia cã a început cu adevãrat vacanţa!
Puteti sã vã închipuiţi o garniturã întreagã doar cu copii care plecau spre tabere? Şi pentru cã uneori se cobora pe parcurs la destinaţii diferite, cei rãmaşi în tren îşi luau la revedere cu nişte chiote de speriau gara.
Doamne şi ce provizii ceream de acasã pentru cele câteva ore de mers cu trenul! Pacheţele mari şi mici rãsãreau imediat ce se punea trenul in mişcare, de parcã nimeni nu mâncase de câteva zile şi aşteptaserãm cu toţii acest drum ca sã mâncãm. Deja când ajungeam în tabãrã, bagajele noastre erau vraişte de atâta cãutare dupã jocurile luate de acasã sau dupã proviziile de ciocolatã.
Odatã ajunşi începea “circul” de rigoare cu cazarea: eu vreau sã stau cu Gigel! Eu nu vreau sã stau în patul de la uşã! Mama nu mã lasã sã stau lângã geam…..şi tot aşa pânã când sãtule de mofturi, învãţãtoarele care ne însoţeau, hotãrãu sã stabileascã ele regulile şi restabileau disciplina. Urma descoperirea sãlii de mese, cãci desigur deja, ne era foame şi doream sã ştim care erau orele de masã. Seriile în care se servea masa erau altã problemã de tranşat cãci, cei din seria a doua puteau sã doarmã mai mult dimineaţa dar, la prânz şi seara, bucãţele din mâncare puteau fi mai mici! Deci când prima serie, când a doua, dupã cum aflai meniul şi renunţai la somn sau la joacã.
Programul zilnic din tabãrã era foarte variat: excursii de o zi cu autocarul, în care primeam hranã rece la pachet pentru prânz şi douã gustãri, organizarea de jocuri sportive pe grupe, vizitare unor obiective turistice din zonele apropiate, seri de dans, bal mascat în care improvizat costume dupã cum ne tãia capul şi erau chiar premii şi diplome, concursuri de recitare sau de interpretare. Sã ştiţi cã astfel de diplome câştigate în tabere ne fãceau tare mândri la întoarcere şi de abia aşteptam sã înceapã şcoala ca sã ne mândrim cu ele. Focul de tabãrã din ultima searã era cel mai aşteptat şi cu o zi sau chiar douã inainte de sfârşitul perioadei, toţi copiii mergeam în împrejurimi şi adunam lemne pentru a înãlţa piramida ce va arde anunţând sfârşitul scurtei noastre “libertãţi”. In jurul sãu rãsunau cele mai frumoase cântece, dansam ţinându-ne de mânã şi ne promiteam cã nu ne vom uita şi cã ne vom scrie, cãci în orice tabãrã veneau dintr-o unitate şcolarã cam 10-15 copii, astfel cã o serie care avea poate 100 de copii, se întâlneau şcolari din toatã ţara, din toate categoriile de vârstã. Era foarte frumos, cãci era copilãrie purã, fãrã telefoane mobile, haine de fiţe (oricum se fãcea schimb de haine, se pierdeau, se uitau) şi mai ales fãrã pãrinţi care sã hotãrãscã ei, care cu care copil poate sta în camera sau poate vorbi. Taberele durau douã sãptãmâni şi uneori mai veneau în vizitã duminica pãrinţi care cereau voie sã-şi ia pentru câteva ore copii, poate chiar şi alt copil cu care acesta se împrietenise.
Profesorii însoţitori erau înţelegãtori, dar atenţi la ce se întampla şi nu pot sã spun cã în toţii anii în care eu am avut legãturã cu sistemul de tabere şcolare s-au întamplat evenimente care sã-i facã pe pãrinţii mei sã-şi piardã încrederea în sistemul de tabere şi sã nu mã mai lase. Le sunt recunoscãtori cã am putut sã mã bucur de una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa de şcolar: mersul în tabãrã. Un moment în care copilul rãmãs singur, punând în practicã educaţia primitã acasã, poate sã-şi lãrgeascã extraordinar de mult orizontul cunoaşterii, experimentând, fãcând noi paşi spre alţi copii pe care va trebui sã-i cunoascã, sã-i înţeleagã, sã-i ajute, legând prietenii foarte frumoase.
Mi-e dor de taberele de altãdatã, de trenurile vacanţei ce bucurau peroanele gãrilor cu rãsul copiilor şi uneori, mã întreb trecând pe lângã taberele şcolare altãdatã pline de copii, astãzi pãrãsite, unde s-a ascuns copilãria de altãdatã?
 
Anunțuri

11 comentarii (+add yours?)

  1. Dana Lalici
    Iun 19, 2013 @ 16:09:37

    Wow, mi-ai facut un dor de copilarie…Da, taberele erau exact asa cum spui tu acolo, avea magia aceea pe care nu am regasit-o niciodata in concediile maturitatii, infiferent ca am sta la nu stiu cate stele si am aflat ce inseamna all inclusive.

    Răspunde

  2. roxdumitrache
    Iun 19, 2013 @ 17:48:23

    Cred cã diferenţa stã în primul rând în inocenţa vârstei, departe de orice gânduri de a face paritatea între ceea ce plateau parintii şi ceea ce primeai. Nu cã nu ar fi contat, dar diferenţele nu erau de naturã sã ne descurajeze pãrinţii de a ne mai trimite şi anul urmãtor şi mai ales, noi plecam doar cu gândul de a ne distra şi la asta ne pricepeam
    tare bine! Diferenţele între noi copii nu erau aşa de strigãtoare la cer şi nici mofturile nu erau pânã la urmã chiar aşa de mari, astfel încat zilele de tabãrã erau considerate de toatã lumea foarte frumoase şi la întoarcere nu e stãtea gura de câte am fi vrut sã povestim incã din garã.

    Răspunde

  3. Gabriela
    Iun 19, 2013 @ 19:53:52

    Roxana, pe blogul meu Rudolph ti-a lasat o intrebare la un comentariu. Daca doresti, poti intra sa il citesti si sa ii raspunzi, ca are ceva nedumeriri, despre cum a fot nunta ta. 🙂

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Iun 19, 2013 @ 20:28:04

      Am raspuns desi pentru tinerii de astazi este poate mai greu sa realizeze ca nuntile erau oraganizate de parinti, eram intrebati ce ne doream dar, nu prea aveai cum sa ceri prea multe. Nuntile aveau un „desfasurator” ca sa spun asa, ce trebuia respectat.

      Răspunde

      • Gabriela
        Iun 19, 2013 @ 20:34:12

        Era ca un ritual, pentru ca adultii tiau exact care e mersul. Pe mine tata m-a intrebat daca vreau nunta la restaurant ori la tara, explicandu-mi care sunt rationamentele. Atat, de restul s-au ocupat ei. 🙂

      • roxdumitrache
        Iun 19, 2013 @ 20:46:52

        Simplu si nu foarte complicat. Astazi este complicat cu adevarat: stabilirea salonului, decoratiunile, marturiile, invitatiile, asezarea la mese, programul artistic, meniu, tortul, porumbei, baloane, artificiile si cate si mai cate. Dupa care stai cu ochii pe desfasurator si vezi sa nu se sara ceva. Asta la oras, cred totusi ca la tara se mai pastreaza obiceiurile.Timpurile se schimba, vor vorbi si ei peste 30 de ani, la fel ca noi!

  4. Gabriela
    Iun 19, 2013 @ 20:04:06

    Frumoase amintiri din vacanta. Si eu imi amintesc de o tabara la mare, la Mangalia, de care am fost atat de incantata incat am venit acasa cu gandul sa dau la Liceul de Marina, spre disperarea printilor mei. 🙂 Asa ca dupa insistente, am ajuns sa fac un Liceu de Constructii, care nu avea nici o treaba cu constructia mea delicata. 🙂 Dar in liceu am fost intr-o tabara de Pt. A. P. unde am avut parte de niste distractii pe cinste si in plus am invatat sa tragem cu arma si am facut tot felul de antrenamente militare. Uite ca m-ai proiectat intr-o vreme frumoasa, a copilariei.

    Răspunde

    • roxdumitrache
      Iun 19, 2013 @ 20:31:22

      Ma bucur! Eu recunosc ca imi amintesc cu placere de perioada scolii. De tot ceea ce au insemnat anii de scoala si deci si de tabere.

      Răspunde

      • Gabriela
        Iun 19, 2013 @ 20:36:53

        Mie mi-a placut scoala si invatam cu drag, orice, inclusiv Rezistenta materialelor de constructii si instalatii, care nu mi-a folosit vreodata. 🙂

      • roxdumitrache
        Iun 19, 2013 @ 21:05:43

        Si eu tot constructii am facut. Pot sa vorbesc la nesfarsit despre anii de scoala si nu ma voi plictisi. Despre profesorii mei sau despre activitatile la care am participat . Scoala a fost o etapa importanta in formarea mea ca om. Am avut profesori extraordinari.Le voi multumi mereu.

  5. alma nahe
    Iun 22, 2013 @ 09:52:31

    S-a ascuns în sistem, copilăria. Copii cresc forţat, sunt obligaţi să se maturizeze brusc, timpul de joacă s-a micşorat, excursiile cu clasa sunt la Mall, în Bucureşti. 😦

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: