Trecut-au anii ….doar 30 de ani!

 
Prezent!

Prezent!

 
Revederea a fost dintotdeauna o sabie cu douã tãişuri cãci, între imaginile pãstrate în memorie, idealizate şi uşor deformate de trecerea timpului şi realitatea pe care trebuie sã o înfrunţi în momentul întâlnirii, este uneori o cale destul de lungã… Oricare ar fi fost aşteptãrile fiecãruia dintre noi, absolvenţii de acum 30 de ani, legate de mult aşteptata revedere, acestea au fost mai mult sau mai puţin, rãsplãtite. Promoţia 1983 a Facultãţii de Cãi Ferate, Drumuri, Poduri şi Geodezie – Secţia de Geodezie se reunea în sala în care cântaserã pentru ultima oarã « Gaudeamul igitur » în calitate de studenţi, luându-şi astfel la revedere de la studenţie. Urma cea din urmã sesiune de examene şi pregãtirea lucrãrii de diplomã, dupã susţinerea cãreia ne puteam numi ingineri. Sala era plinã de amintiri, de veselia tinerilor care porneau în viaţã, de speranţele şi credinţa lor cã pot muta munţii din loc dar şi de spaimele legate de lumea necunoscutã care ne aştepta sã ne punã la încercare curajul şi cunoştiinţele.
O parte dintre noi ne revãzusem în urma cu 20 de ani la întâlnirea la care am rãspuns ca şi acum cu entuziasm. O parte dintre noi ne revedem an de an în ultima sâmbatã a lunii mai, hotãrând astfel sã nu lãsãm timpul sã aştearnã uitarea peste chipurile noastre. Dar revederea aceasta a fost specialã pentru mine şi poate nu numai pentru mine, din mai multe motive, dar trei sunt deosebite şi despre ele am sã vorbesc.
Cel dintâi este acela cã mi-am revãzut o parte din colegi dupã 30 de ani şi m-am bucurat foarte mult chiar dacã, studenţi fiind, nu am fost în aceeaşi grupã şi poate nu am fost atât de apropiaţi, dar acum vrem sau nu, ne leagã amintiri şi întâmplãri la fel de dragi tuturor.
Al doilea motiv a fost acela cã la aceastã întâlnire au ţinut şi au reuşit sã fie prezenţi colegi care trãiesc şi muncesc în Canada şi Suedia. Efortul lor de a fi prezenţi la aceastã întâlnire ne-a bucurat enorm şi toţi le-am mulţumit. Ei ne-au adus veşti şi depre alţi colegii ce au ales sã plece departe, absenţi motivaţi de aceastã datã.
Al treilea motiv este cel mai drag mie, cãci este vorba despre cunoaştere, despre înţelegere şi mai ales despre a fi om. Cu lucruri bune şi cu greutãţi, cu lupta cu viaţa şi de a rãmâne la fel de senin, de frumos şi optimist.
Ne-am ridicat pe rând fiecare şi am povestit ce au însemnat pentru noi, cei 30 de ani scurşi din momentul în care, cu repartiţia în buzunar ne-am luat rãmas-bun. Muncã, familie, tot ceea ce astãzi ne defineşte şi care ne dau motive sã ţinem fruntea sus, mândri de ceea ce am realizat. Toţi am mulţumit corpului profesoral pentru cunoştiinţele solide cãpãtate în facultate şi care ne-au ajutat sã rãzbim pe drumul de loc uşor al realizãrii personale.
Stiţi desigur cã este dificil într-un an cu 125 de studenţi cât am fost la început, sã poţi spune cã i-ai cunoscut pe toţi şi cã ai amitiri personale cu fiecare dintre ei. Cel mai adesea îi cunoaştem pe cei 20-25 de colegi de grupã sau pe cei cu care, împãrtãşind preocupãri comune : activitatea de la brigadã, de la grupul folk, de teatru sau dans, ai petrecut alãturi de ei mai mult timp. Sau poate te leagã practicile studenţeşti, care pentru noi au fost extraordinare şi care cu greu le-am putut uita, cãci ne-au purtat în toatã ţara de la malul mãrii la Vişeu, de la Turnu-Roşu la Sângeorz-Bãi, din Dela Dunãrii la Borşa, învãţãtura împletindu-se cu distracţia.
O astfel de revedere m-a tulburat în mod deosebit cãci, colega de acum 30 de ani, fata frumoasã, blondã cu ochi albaştrii, plinã de viaţã, veşnic râzând, cu care nu cred cã am schimbat prea multe vorbe în timpul facultãţii, ridicându-se la rândul ei, a spus un lucru extraordinar, care ne-a emoţionat pe toţi cãci, la fel de frumoasã, la fel de zâmbitoare cum o ştiam, ne-a vorbit despre copii sãi, de care este foarte mândrã. Un bãiat şi o fatã. Despre fiica ei, având sindromul Down, a spus : « mi-a fost greu, foarte greu, dar acum sunt fericitã cã o am, este un copil minunat ! ». Şi zâmbetul ei, spunea mai mult decât cuvintele. Am aplaudat-o cu toţii cãci astfel, ne fãcuse pãrtaşi, la toatã lupta ei cu viaţa, la tot zbuciumul ei de 30 de ani dar şi la fericirea ei de acum. A fost poate, pentru mine, cel mai emoţionant moment al acestei întâlniri.
Este greu sã cuprinzi în câteva cuvinte tot ceea ce înseamnã în viaţa cuiva 30 de ani, cum te schimbã trecerea timpului, cum îţi modificã trecerea anilor perceperea faptelor şi cuvintelor spuse cândvã sau cum accepţi astãzi prezentul.
Oricare ar fi aşteptãrile sau temerile legate de momentul revederii, meritã însã sã nu ratezi aceste întâlniri. Nu ai de ce sã te temi cã te vei simţi strãin sau cã nu ai ce vorbi cu nişte oamenii pe care nu i-ai vãzut de 10, 20 sau 30 de ani, cãci ceea ce vã leagã sunt poate 4 sau 5 ani, dar ce ani ! Ce veselie ! Cãte întâmplãri despre care încã nu s-a spus totul şi câte realizãri despre care nu vei avea destul timp sã povesteşti. De aceea noi am stabilit deja întâlnirea de anul viitor, la care ne vom strãdui sã spunem cât mai mulţi prezent !
Şi iatã-ne pe noi cei care am rãspuns prezent la întâlnirea de 30 de ani.

Anunțuri

6 comentarii (+add yours?)

  1. Alexa
    Iun 04, 2013 @ 20:31:21

    trebuie să fi fost tare frumos… şi interesant şi noroc că am văzut, deja, cum e la astfel de întălniri cu colegii!! au venit şi profesori de ai voştrii? trebuie să fi fost super… ce timpuri!

    Răspunde

  2. roxdumitrache
    Iun 05, 2013 @ 05:16:43

    A fost foarte frumos. Au fost si profesori, s-a strigat catalogul si fiecare a vorbit despre realizarile sale.Din pacate au fost si absenti, din ce in ce mai multi, pentru care am pastrat un moment de reculegere.

    Răspunde

  3. Marilena Voicu
    Iun 05, 2013 @ 07:16:24

    Foarte frumos momentul! Felicitari!

    Răspunde

  4. Sonia
    Iun 06, 2013 @ 17:25:11

    30 de ani… mai am și eu un pic… ce repede a trecut timpul… 😦

    Răspunde

  5. roxdumitrache
    Iun 06, 2013 @ 22:11:28

    Cand esti tanar auzi mereu „ai toata viata inainte…” si esti mereu tentat sa lasi timpul sa treaca, doar si maine este o zi. Vine o vreme insa cand intelegi, ca sunt doar vorbe caci, nu vei stii niciodata cate zile inseamna „toata viata”. Timpul, Doamne ce repede zboara!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: