Lecţia iubirii

A fost 1 iunie. Ziua intenaţionalã a copilului. Serbãri, picnicuri, ateliere, spectacole şi demonstraţii sportive, toate menite sã bucure inimile copiilor duşi de mânuţe de pãrinţi şi bunici iubitori. Printre ştirile care anunţau toate aceste surprize vesele pregãtite desigur cu dragoste şi rãbdare de adulţii hotãrâţi sã lumineze ziua copiilor, s-au strecurat şi douã ştiri mai deosebite : punerea pietrei de temelie la Giurgiu a unui aşezâmânt pentru copiii « invizibili » şi organizarea lângã Braşov, pentru copii instituţionalizaţi, a unei zile speciale pe care aceştia sã nu o uite.
Poate pãrea puţin lucru dar pentru mine aceastã nouã zi a copilului, a fost încã un moment în care sã meditez la câte gesturi se fac, mai bine zis, la câte gesturi nu se fac pentru acei copii în spatele cãrora nu au fost şi nu vor fi niciodatã pãrinţi sau bunici iubitori. Vrem sau nu vrem, aceşti copii existã, trãiesc, cresc şi vor face parte din societatea noastrã. Vrem sau nu vrem, suntem datori faţã de aceşti copii cãci existenţã lor nu poate fi pusã doar pe seama nepãsãrii sau ignoranţei unora dintre compatrioţii noştrii. Ori de câte ori un copil « nedorit » se alãturã şirului neştuit de copii fãrã prezent şi fãrã viitor, întreaga societate trebuie sã-şi asume partea ei de vinã, partea ei de neimplicare, de laşitate vis-a-vis de abandonarea acestora.
Uşor nu a fost niciodatã sã schimbi lumea. Sã schimbi o stare de fapt, un mod de gândire, o atitudine. Singur nu poţi face mare lucru dar împreunã, sprijinindu-ne unii pe alţii, am putea sã ne facem simţitã prezenţã, am putea sã ne facem ascultat glasul, am putea face posibil ceea ce astãzi pare imposibil : toţii copiii au dreptul la viaţã, toţii copii au dreptul la educaţie, toţii copii au dreptul la o viaţã decentã. Par cuvinte mari, uşor de spus, greu de pus în faptã dar nimeni nu ar trebui sã stea nepãsãtor când atâţia copii cresc fãrã pãrinţi, atâţia copii « orfani » cu pãrinţi risipiţi prin toatã lumea, se luptã cu viaţa alãturi de bunici speriaţi cã vor muri şi îi vor lãsã cu adevãrat orfani sau mai grav, atâţia copii vin pe lume prin canalele oraşelor sau în bordeiele încropite la marginea gropilor de gunoaie. Nimeni nu le poate spune unde au greşit ei când au deschis ochii în aceastã lume în care nu au cerut sã vinã, nimeni nu le va putea rãspunde la întrebãrile lor când vor cere sã fie acceptaţi deşi, fãrã acte ei nu existã, fãrã şcoalã ei nu pot sã-şi depãşeascã condiţia niciodatã, fãrã fãmilie, fãrã sprijin vor rãmâne nişte neadaptaţi, cãci nimeni nu va putea vreodatã sã cunoascã ce potenţial ascuns se va pierde pentru totdeauna la marginea societãţii, acolo unde viaţa le va fi pentru totdeauna, prinsã în capcana sãrãciei şi a neştinţei de carte.
Ziua aceasta mã duce cu gândul la cãutãrile pornite în gãsirea celui mai frumos cadou pentru copii, cea mai frumoasã pãpuşã, cea mai nouã maşinuţã şi la cât de puţin ar cere alţi copii, doar sã aibã de mâncãre, doar sã nu mai tremure de frig iarna lângã o sobã fãrã foc sau sã nu mai trebuiascã sã-şi ascundã goliciunea. Sã fie chiar atât de greu sã înţelegem cã putem face mai mult pentru aceşti copii, sã fie chiar atât de greu sã ne învingem inerţia gesturilor ? Eu cred cã nu cãci, atâta vreme cât privind în ochii fericiţi ai copiilor noştrii ne vom pune inima şi mintea sã reînveţe lecţia iubirii aproapelui nu vom uita cã suntem datori sã-i ajutãm, cãci şi ei sunt parte din lumea pe care o vom lãsa în urma noastrã şi ar trebuie sã nu ne fie indiferent în ce societate vor rãmâne copii noştrii sã trãiascã (astãzi atât de rãsfãţaţi şi înconjuraţi de atâta dragoste şi feriţi de tot ceea ce i-ar putea rãni), sã-şi creascã proprii copii şi sã-si ducã propria luptã cu viaţa. Sã ne creştem copii cu dragoste ajutându-i şi pe cei mai puţini norocoşi, învãţându-i astfel de mici sã fie dãrnici şi înţelegãtori cred cã este mai mult decat o alegere personalã, este o datorie pe care fiecare trebuie sã şi-o asume cu seriozitate, cãci In fiecare 1 iunie sãrbãtorim ziua copilului, oriunde acesta s-ar afla, oricare îi este culoarea pielii, oricare este locul în care trãieşte, oricare este limba în care spune « mama » şi atunci cu toţii suntem datori sã le spunem cu dragoste, tuturor copiilor, acelaşi « La mulţi ani, copile » oriunde te-ai afla !
Cu duzina de cuvinte am scris şi eu asemeni celor ce la psi îi veţi gãsi.
Anunțuri

4 comentarii (+add yours?)

  1. psi
    Iun 03, 2013 @ 11:54:26

    poate că nu ştiai, la braşov se organizează de ani de zile şi ziua copilului pentru copiii adoptaţi, pentru ca aceştia să nu crească cu tarele adopţiei. este un proiect deosebit. cât despre copiii instituţionalizaţi, tare aş vrea să ne amintim de ei în fiecare zi, mai mult.
    o rugăminte mai am, aş vrea să reţii: duzina se publică sâmbăta şi numai sâmbăta. este printre puţinele reguli ale clubului nostru cu chef de joacă. şi îmi fac mea culpa pentru că am omis să te aşez în lista duzinarilor, corectez acum.

    Răspunde

  2. roxdumitrache
    Iun 03, 2013 @ 11:58:28

    Nu stiam de initiativa de la Brasov, dar ma bucur sa aflu de ea. Stiu regula, dar pentru inca cateva zile, nu am acces la Internet. Dureaza de vreo doua saptamani, dar sper sa resusesc sa rezolv problema cat de curand. Multumesc, pentru intelegere!

    Răspunde

  3. roxdumitrache
    Iun 03, 2013 @ 13:34:13

    Imi este tare greu, ma simt izolata si nu va pot citi si sper sa nu mai dureze. Intru cand pot si destul de putin.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: