Intre noi pietonii

Eu, pietonul

Eu, pietonul

Pietonul este conform definitiei acceptate o persoana care se deplaseazã pe jos pe o artera de circulatie cu sau fãrã trotuare.

Conform Codului rutier, pietonul este un participant la trafic, adicã o persoanã fizicã ce utilizeazã, la un moment dat, drumul public, poziţie din care începe sã i se complice viaţa cãci, va trebui sã accepte cã nu este singur în jungla urbanã şi cã dacã nu se fereşte s-ar putea sã o încurce. Dar oare câţi dintre pietonii–participanţi la trafic înţeleg care le sunt obligaţiile din momentul în care pun piciorul pe drumul public? Cei mai mulţi par sã dea de înţeles cã pentru ei nu existã decât ideea cã au dreptul de a traversa drumul public, fãrã sã se gândeascã o clipã cã nicio prevedere legalã nu poate sã le apere viaţa. Prea mulţi pietoni traverseazã haotic, pe unde le este mai la-ndemânã, în fugã, fãrã sã ţinã cont de ceilalţi paricipanţi la trafic.

Ca sã fii conducãtor auto trebuie sã dai examen de conducere. Foarte bine. Dar ca sã fii pieton nu ţi se cere sã dai dovadã cã ai înţeles mãcar, care sunt regulile dupã care se ghideazã ceilalţi participanţi la trafic, astfel încât sã poţi sã te integrezi printre ei fãrã probleme. Asta nu mi se mai pare bine deloc! Veţi spune cã fiecare pãrinte îşi învaţã copilul sã mergã pe stradã, cã mai târziu la şcoalã se predau aceste noţiuni dar atunci mã întreb: de ce oare sunt atât de mulţi cei care îşi pierd viaţa pe stradã? De ce sunt atât de mulţi cei care suferã nu numai din cauza neatenţiei celorlalţi ci, de cele mai multe ori din cauza propriei lor ignoranţe sau, mai rãu, a propriei nepãsãri faţã propria viaţã

Prevederile legale spun cã: pietonii au prioritate de trecere faţã de conducãtorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzator, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Traversarea drumului public de cãtre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzãtor, iar în lipsa acestora, în localitãţti, pe la colţul strãzii, numai dupã ce s-au asigurat cã o pot face fãrã pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversãrii prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora sau nerespectarii altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartã întreaga rãspundere a accidentãrii lor, în condiţiile în care conducãtorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.

Ştiţi ce înseamnã prioritate de trecere? Potrivit prevederilor legale privind circulatia pe drumurile public, prioritatea de trecere reprezintã dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalti participanti la trafic cu care se intersecteaza.

Dar asta este o prevedere legalã, în cazul pietonilor, un simplu marcaj cu vopsea albã pe asfalt nu poate oferii siguranţã vieţii tale chiar dacã, semaforul aratã culoarea verde pentru tine! Inainte de a te avânta pe trecere, încearcã sã înţelegi cã, maşinile aflate în mers nu vor îngheţa ca în desene animate, doar pentru cã tu ai pus piciorul pe dungile albe imediat ce semaforul se face verde! Autovehiculele aflate în mişcare au nevoie de un timp şi un spaţiu de frânare şi chiar dacã cei mai mulţi şoferi sunt disciplinaţi şi vor înceti din timp, tot existã o probabilitate destul de mare ca, printre ei sã fie şi neatenţi sau chiar existã posibilitatea ca sã aparã o defecţiune tehnicã şi frãnarea sã fie practic imposibilã. Cu tot dreptul pe care ţi-l dã prioritatea de trecere în aceastã situaţie, rãmâne trista realitate: maşina va avea întotdeauna tabla mai groasã decât pielea ta şi suferinţele la care vor fi supuşi toţi cei implicaţi în accident vor fi greu de uitat.

Ar mai fi un aspect : pietonii nedisciplinaţi şi care ignorã cu bunã ştiinţã normele de circulaţie, pot provoca accidente cu urmãri grave atât pentru ei dar şi pentru conducãtorii auto care s-au trezit angrenaţi fãrã voia lor într-un astfel de incident. Chiar dacã legea va fi de partea şoferilor, cãci aşa cum se precizeazã la lege pietonii nedisciplinaţi vor purta întreaga rãspundere a accidentãrii lor în condiţiile în care conducãtorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector, cum rãmâne cu trauma pe care o va suporta conducãtorul auto datoritã incidentului? Sau credeţi cã un om care a trecut printr-o astfel de experienţã va mai fi cel dinainte? Cum rãmãne cu tot stresul la care va fi supus nu numai el ci şi toatã familia sa şi pentru cât timp ? Meritã oare toatã aceastã suferinţã doar pentru cã noi ne grãbim sau pentru cã nu cunoaştem şi nu vrem sã învãţãm sã circulãm corect pe drumurile publice?

Eu cred cã ar trebui sã ne uitãm în jur, sã învãţãm sã avem rãbdare şi sã lãsãm graba când suntem pe stradã. Pietoni şi şoferi, deopotrivã participanţi la trafic, trebuie sã învãţãm sã ne acordãm prioritate de trecere atunci când ne întâlnim pe drumurile publice, mereu cu gândul cã acasã, pe fiecare dintre noi ne aşteaptã cei dragi.

Cunoaşterea prevederilor din Codul rutier este o obligaţie pentru şoferi dar trebuie sã fie deopotriva o lecturã obligatorie şi pentru cei care vor fi toatã viaţa pietoni, cãci numai cei care vor înţelege regulile dupã care se ghideazã şoferii, vor şti ce au de fãcut la rândul lor pentru a nu avea de suferit nici ei şi nici familiile lor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: