Imbrãţişarea care alinã

Ideea acestei postãri mi-a venit în seara în care, încercând sã-mi îmbrãţişez fiica acesta m-a respins spunându-mi cã este obositã şi vrea sã se culce. Gestul ei deşi blând m-a descumpãnit. Am realizat atunci cã deşi declarativ, eu eram cea care ar fi vrut sã o strângã în braţe, totuşi în acele momente, eu eram cea care ar fi vrut sã fie luatã în braţe şi legãnatã precum un copil. Oare de câte ori strângându-ne în braţe copii nu simţeam cã noi suntem cei care au nevoie cu adevãrat în acele momente de aceastã apropiere caldã şi de cuvintele liniştitoare care sã ne aducã pacea în suflet. Copii fiind, instinctiv ne îndreptam cãtre pãrinţi sau bunici, atunci când obosiţi sau nefericiţi cãutam împãcarea, fãrã sã conştientizãm cã ceea ce ne alinã este tocmai acel gest unic: îmbrãţişarea. Ghemuiţi la pieptul mamei, apãraţi de braţele ocrotitoare copii fiind, putem sã ne lãsãm legãnaţi de vise fãrã teama de a mai fi necãjiţi de ceva sau cineva. Dar ce faci când vârsta copilãriei a trecut, când viaţa te încearcã şi braţele mamei nu ne mai pot cuprinde? Când glasul ei nu mai poate alunga teama din sufletele noastre? Unde cãutãm alinarea? Şi atunci am înţeles cã de multe ori dorinţa de a-ţi strânge în braţe copii ascunde de fapt dorinţa de a simţi cãldura îmbrãţisãrii care alinã. O îmbãţişare ce învãluie deopotrivã pe cel ce primeşte şi pe cel ce dãruieşte. Dãruind alinare primeşti alinare. Dãruind iubire primeşti iubire. Dãruind cãldura sufletescã, primeşti cãldurã în sufletul tãu. Deci nu uitaţi, îmbrãţişarea care alinã este un gest atât de simplu şi atât de uşor de fãcut: deschideţi larg braţele şi cuprindeţi cu ele pe cei ce vã sunt dragi, de câte ori aceştia vin spre voi cu speranţã. Nu-i opriţi şi nu-i îndepãrtaţi, oferiţi-le cãldurã şi clipa de rãgaz în cãutarea cãrora au pornit asemeni unei nave ce-şi gãseşte adãpostul în golfurile cu ape liniştite. Câteva momente, inimã lângã inimã, dãruiţi şi primiţi speranţã.

Stiaţi cã din anul 1986 existã o zi internaţionalã a îmbrãţişãrii ? Poate nu ati stiut si nici nu aţi sãrbãtorit-o anul acesta pe 21 ianuarie, dar încercaţi sã nu o rataţi în anul care se apropie. Timpul nu iartã şi uneori, poate fi prea târziu pentru a mai dãrui cuiva apropiat îmbrãţişarea care alinã.

Anunțuri

5 comentarii (+add yours?)

  1. Pixie
    Oct 30, 2012 @ 11:36:29

    Va dau eu o imbratisare mare mare daca Ioana cea rea nu vrea :))

    Răspunde

  2. Andra Alex T
    Oct 30, 2012 @ 16:45:48

    >:D:D<

    Răspunde

  3. eumiealmeu
    Noi 11, 2012 @ 16:49:55

    băiatul meu are 13 ani. dacă am scris despre el într-una dintre cărțile mele o poveste numită Iubitorul, pentru că toți râdeau de el că e cel mai prietenos copil și mângâietor cu ai lui, acum a ajuns la vremea la care trec zile întregi fără să-mi sară în brațe. (bine că n-o mai face, are 15 cm în plus față de mine, ar fi chiar culmea să mai stea în brațele mele, ca pe vremuri). îl las *în boii lui* – cum zicea mama 🙂 – pentru ca apoi să vină furtunos la un moment dat și să se milogească – tu chiar nu mă mai iubești, de nu mă iei în brațe și nu mai ceri iubire-iubire? am preferat să fac asta o vreme, special pentru a simți și el nevoia, să nu i se pară că îmi face mie un hatâr, ci să vrea el și să constate lipsa, nevoia.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: