De vorbã cu sfinţii la Sâmbata de Sus

Această prezentare necesită JavaScript.

Toamna trecutã am petrecut câteva zile la Pensiunea Miruna din Sâmbata de Sus, judeţul Braşov. Recunosc, cã veneam pentru prima data în aceastã zonã despre care auzisem multe lucruri frumoase şi eram pregãtitã sufleteşte sã mã bucur de tot ceea ce îmi va oferi acest colţ de ţarã, în care pãrintele Arsenie Boca, stareţ al Mânãstirii Sâmbata de Sus şi-a închinat viaţa pãstoriri spirituale a celor credincioşi, într-o perioadã în care credinţa era motiv de prigoanã.

Drumul pânã la Sâmbata de Sus, fie cã vii cu trenul pânã la Braşov, fie cã te opreşti în Fãgãraş, se continuã cu microbuzul, pe un drum ce strãbate un traseu pitoresc şerpuind, la propriu, printre aşezãrile din Tara Fãgãraşului.

Odatã ajuns vei fi surprins sã te afli într-o vale înconjuratã de munţi ale cãror vârfuri acoperite de zapadã, se întrezãresc în depãrtare. Dimineaţa, a fost o plãcere imensã sã privesc cum se ridicã soarele peste culmi.

Eu am fost cazatã la Miruna 2, într-o camerã cãreia nu i-am gãsit vreun cusur, aşa cum nici meniul nu prea mi-a dat motiv de nemulţumire. Oricum pentru mine important a fost sã descopãr un loc de odihnã cuprins de o mare de linişte cum demult nu am mai întâlnit. Apropierea de Mânãstirea Brâncoveanu de la Sâmbãta de Sus şi de Izvorul Pãrintelui Arsenie Boca, se poate sã fie motivul acestei încremeniri a timpului, plinã de o tainicã şi de neînţeles chemare la cercetarea pioasã, deopotrivã a împrejurimilor dar şi a sufletului tãu, ce parcã îţi îndeamnã paşii spre acele locuri sfinte. Deşi era octombrie, timpul a fost atât de frumos încât am putut sã vizitãm atât mânãstirea cât şi izvorul pãrintelui Arsenie Boca, bucurãndu-ne deopotrivã ochii şi sufletul, cu tot ceea ce ne dãruia acest colţ de ţarã binecuvântat de prezenţa celui care şi-a închinat viaţã oamenilor acestor locuri.

Vechea Mânãstire Brancoveanu de la Sâmbãta de Sus, ctitoritã de Domnitorul Constantin Brâncoveneanu în anul 1696, a fost dãrâmatã în anul 1785 de cãtre trupele habsburgice. Ulterior, în anul 1926, Mânãstirea a fost restauratã sub oblãduirea Mitropolitului Nicolae Bãlan şi a Majestãţii sale Regele Mihai I. Pe peretele mânãstirii se pot vedea astãzi portretele pictate ale ctitorilor sãi, deşi pânã la cãderea fostului regim, portretul Regelui Mihai I , fusese acoperit. Actualul complex mânãstiresc aşa cum poate fi astãzi vãzut, a fost restaurant sub oblãduirea Mitropolitului Antonie Plãmãdealã al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului. Oricine trece pragul acestui complex mânãstiresc, nu poate sã nu fie fermecat de frumeseţea lor tãcutã, în care parcã nici paşi nu fac zgomot la trecerea prin albele coridoare boltite, pãtate din loc în loc de roşul muşcatelor.

Odatã ce ai pãtruns în biserica albã, treci sfios spre a te închina la icoane sub privirile ctitorilor sãi, ce vegheazã de atâta amar de vreme la buna desfãşurare a rânduielior bisericeşti, pe care în sfârşit nimeni nu le mai tulburã. Nu poţi sã pui în cuvinte ceea ce simţi când intri pe poarta acestui lãcas. Fiecare, trebuie sã calce acest prag şi astfel sã descopere singur acea pace interioarã de care avem atâta nevoie pentru a ne simţi împãcaţi cu noi înşine şi cu cei din jurul nostru. De altfel cei ce doresc se pot caza şi la mânãstire, dar desigur, am înţeles cã trebuie avute în vedere condiţiile mai aspre, aşa cum e firesc într-un astfel de aşezãmânt, unde sunt respectate rânduielile mânãstireşti.

Parcul mânãstirii este minunat, lacul şi tot ceea ce margineşte sfântul lãcaşul este admirabil întreţinut, astfel încât poţi sã te plimbi şi sã admiri cum coboarã soarele spre asfinţit sau, poţi lua drumul spre izvorul Pãrintelui Arsenie Boca, cãtre care se îndreaptã paşii tuturor celor ce ajung în aceste locuri, pentru a-şi gãsi liniştea şi a-şi ostoi setea, aşa cum spun cuvintele evangheliei scrise în piatrã lângã izvor: „Cine va bea din apa pe care Eu i-o voi da nu va mai înseta în veci, cãci se va face în el izvor de apã curgãtoare, pentru viaţa veşnicã.”. Sfinţenia Pãrintelui Arsenie Boca, este prezentã peste tot în jur desi, de mult timp glasul sãu a amuţit.

Pe drumul de întoarcere spre pensiune am putut încã o datã sã admir frumuseţea acestor locuri, privind crestele înzãpezite ale munţilor Fagãraş strãlucind în lumina caldã a apusului de soare. Am încercat sã surprind în imagini tot ceea ce ochii au vãzut şi ceea ce sufletul a simţit, dar desigur este greu sã pot reda acel sentiment copleşitor de linişte pe care l-am încercat în tot acest timp petrecut la Sâmbãta de Sus.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: