Culoarea fericirii

Stiaţi cã în India existã o sãrbãtoare a culorilor? Se numeşte Holi şi este o sãrbãtoare a primãverii, când oamenii plini de veselie, se bucurã şi se stropesc cu apã şi cu prafuri colorate. Poate pãrea ciudatã, dar nu in India, o ţarã în care culorile par sã guverneze întreaga viaţã, împãrţindu-şi în mod egal dreptul de fi purtate de femei şi de bãrbaţi, de fete tinere sau de copii. Desigur, semnificaţiile culorilor în viaţa societãţii indiene, sunt mai profunde decât o simplã împãrţire pe sexe sau vârstã. Însã, privind, aceastã lume plinã de culoare m-am întrebat adesea: oare pentru mine care este culoarea fericirii? De cele mai multe ori ne întrebãm cu ce culoare ne stã bine sau care culoare ne place mai mult, dar de fapt ar trebui sã ne gândim care este culoarea care ne face fericiţi, cãci abia atunci, cred eu, când suntem fericiţi, devenim frumoşi în proprii ochi dar mai ales, în ochii celor ce ne privesc. Şi atunci m-am hotãrât sã aleg culoarea fericirii mele şi nu a fost deloc uşor, pentru cã dintr-o datã mi-am dat seama cã fiecare zi are culoarea sa.

Astfel pentru ziua de Luni am ales culoarea Galben, galbenul strãlucitor al razelor de soare şi ziua a început parca mai vesel şi mai uşor cãci, îmi rãsunã si astazi în urechi chemarea din povestea copilãriei “ ieşi copile cu pãrul bãlai şi râde la soare cã doar s-o îndrepta vremea” şi vremea sau mai bine zis, vremurile, se fãceau mai frumoase iar eu, desigur îmi cãpãtam fericirea mea.

Pentru ziua de Marţi, am decis sã port Verde. Verdele crud al ierbii pe care-l cãutãm cu privirea în fiecare zi de primãvarã, cu speranţa cã odatã cu trezirea la viaţã a naturii, vom cãpãta şi noi, tinereţe şi poftã de viaţã. Şi din nou am fost fericitã!

Miercuri m-a tentat cu Roşul florilor de mac. V-aţi gândit vreodatã câtã fragilitate ascunde floarea de mac, dar cu cât curaj îşi înalţã cupa spre soare, dorind parcã sã fie privit şi admirat. Cãci într-adevãr, când te-ai hotãrât sã te îmbraci în roşu, înseamnã cã ai curaj. Curaj sã te laşi privitã şi sã pãşeşti hotãrâtã mai departe în drumul tãu fãrã sã întorci capul şi fãrã sã te îndoieşti cã eşti frumoasã. Eu când port roşu, mã simt parcã mai înaltã, mai plinã de viaţã, parcã şi pasul este mai vioi şi dintr-o datã mã învãluie o fericire pe care aş vrea sã o împart cu cei din jurul meu.

Ziua de Joi am dedicat-o culorii Albastre. Albastrul apelor în care cerul îşi oglindeşte limpezimea, rugându-mã parcã, sã-i îmbrac culoarea şi astfel sã învâlui în undele sale, pe toţi acei care mã privesc si sa le daruiesc liniste. Vã amintiţi ce bucurie simţi când plin de nerãbdare, te arunci în valuri şi te laşi purtat de legãnatul lor?

Ziua de Vineri, m-a suprins întrebându-mã oare care ar fi culoarea potrivitã? Şi mi-am rãspuns Violet. Melancolia sfârşitului de sãptãmânã, asemeni amurgului când ziua îşi ia rãmas bun şi aprinde cerul, te cheamã parcã sã te opreşti din goana ta şi sã pãşeşti agale, privind în jurul tãu la tot ce te-nconjoarã, alintând cu privirea, oameni şi locuri deopotrivã.

Şi iatã, cu paşi repezi se apropie ziua cea mai dragã sufletului meu : Sâmbãtã! O zi de calmã fericire, de aşteptatã lenevire sau de zburdalnicã hoinãrtealã. Oricare dintre ele au o singurã culoare: ROZ! ROZ! ROZ! Rozul copilãriei fãrã sfârşit, când te poţi da jos din pat târziu, cãci nu mergem la şcoalã, adicã la serviciu şi poţi sã faci ce-ţi trece prin cap, fãrã sã te certe nimeni. Rozul tuturor nebuniilor posibile şi imposibile, al veseliei stârnite fãrã noimã, dar care te îţi aminteşte mereu, sã iubeşti copilul din tine, cãci, aşa cum a spus un mare cãrturar: “vei fi cu atât mai fericit cu cât va trãi mai mult în tine copilul ce-ai fost”. Iar eu sunt un copil mare, veşnic pus pe şotii si dornic mereu sa-i vad fericiti pe cei din jurul meu.

Dar ce fac cu ziua de Duminicã ? O zi în care toate sentimentele şi toate emoţiile sufleteşti, se adunã şi se contopesc într-o singurã trãire, aşa cum toate culorile se amestecã şi se contopesc în mãreţia curcubeului. Fiecare culoare este perfect vizibilã, dar frumuseţea fiecãreia, capãtã parcã mai multã strãlucire când se întâlnesc. Asemeni lor, fericirea pare sã fie un curcubeu de sentimente, trebuie doar sã le înţelegem şi zi de zi, sã le lãsãm sã strãluceasã şi sã construiascã punţi între oameni.

Astfel, cercetându-mi sufletul, am aflat culoarea fericirii mele: lumina din ochii celor ce mã privesc, în care asemeni culorilor curcubeului, se împletesc încrederea, speranţa, bucuria şi dragostea de viaţã, pe care nu o poţi avea decât atunci când dãruind, primeşti fericirea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: